MAEParticiparea secretarului de stat Daniela Gîtman la reuniunea informală a Consiliului Afaceri Generale

Comunicat de presă
Participarea secretarului de stat Daniela Gîtman la reuniunea informală a Consiliului Afaceri Generale
Secretarul de stat pentru afaceri europene Daniela Gîtman a participat, în perioada 29-30 aprilie 2024, la Bruxelles, la reuniunea informală a Consiliului Afaceri Generale (CAG), care a prilejuit marcarea aniversării a 20 de ani de la extinderea din 2004 a Uniunii Europene.
Pe agenda discuțiilor au figurat aspecte referitoare la utilizarea instrumentarului UE privind statul de drept în perspectiva extinderii, precum şi prioritățile instituționale în contextul reflecției asupra Viitorului Europei. În marja reuniunii a fost organizat un mic-dejun de lucru la care au participat și partenerii Uniunii cu o perspectivă europeană, unde au fost abordate cu precădere progresele realizate, dar și provocările întâmpinate de aceștia pe calea reformelor vizând consolidarea statului de drept.
Secretarul de stat Daniela Gîtman a reiterat susținerea fermă pentru continuarea sprijinului UE către partenerii angajați pe calea integrării europene, pe ambele dimensiuni – partenerii estici și cei din Balcanii de Vest, încurajând menținerea unui ritm ridicat al reformelor în aceste state. A făcut apel la statele partenere să continue să investească energie, voință politică și resurse în acest proces.
Oficialul român a subliniat necesitatea recunoașterii eforturilor semnificative întreprinse de Republica Moldova și Ucraina, în condiții dificile, pe fondul consecințelor grave ale agresiunii ruse împotriva Ucrainei. În context, a evidențiat dificultățile majore cu care se confruntă Republica Moldova, inclusiv ca urmare a tentativelor persistente de destabilizare ale Federației Ruse, ca parte a unui război hibrid mai amplu. A pledat pentru un calendar predictibil care să asigure adoptarea rapidă a cadrelor de negociere şi organizarea primelor conferințe politice de aderare în acest semestru.
În cadrul discuției informale axate pe importanța statului de drept, a reiterat susținerea României pentru rolul central al respectării statului de drept în avansarea parcursului european al statelor candidate şi sprijinul pentru inițiativa Comisiei Europene de includere a mai multor state partenere în exercițiul anual de raportare în domeniu, ca măsură menită să stimuleze eforturile de reformă ale acestor state. A reiterat că atât extinderea, bazată pe meritul statelor candidate și respectarea regulilor și condiționalităților procesului, cât și reflecția instituțională ar trebui să aibă loc în paralel, în baza mecanismelor și ritmurilor proprii și fără precondiții reciproce.
În ceea ce privește reflecția asupra Viitorului Europei, oficialul român a exprimat susținerea pentru continuarea procesului de reflecție început la Granada și continuat la nivelul Consiliului și a subliniat ca acesta trebuie să conducă la sporirea unității şi coeziunii europene şi a încrederii între statele membre.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MAEDin Agenda de lucru a MAE de vineri, 21 mai 2024, vă semnalăm

21 May 2024 218

MAEDin Agenda de lucru a MAE din 30 aprilie 2024, vă semnalăm

30 Apr 2024 278

MAEDin Agenda de lucru a MAE 15 aprilie 2024, vă semnalăm

15 Apr 2024 321

MAEDin Agenda de lucru a MAE 11 aprilie 2024, vă semnalăm

11 Apr 2024 331

MAEDin Agenda de lucru a MAE 08 aprilie 2024, vă semnalăm

08 Apr 2024 338

MAEParticiparea secretarului de stat Daniela Gîtman la reuniunea Consiliului Afaceri Generale

20 Mar 2024 428

MAEParticiparea secretarului de stat Daniela Gîtman la segmentul ministerial din cadrul Forumului Umanitar European

19 Mar 2024 460

MAEDin Agenda de lucru a MAE de marți, 19 martie 2024, vă semnalăm

19 Mar 2024 410

MAEDin Agenda de lucru a MAE de luni 27 februarie 2024

27 Feb 2024 430

MAE Participarea secretarului de stat Daniela Gîtman la Reuniunea Consiliului ministerial al Organizaţiei de Cooperare Economică la Marea Neagră

15 Dec 2023 777

MAEParticiparea secretarului de stat Daniela Gîtman la reuniunea Consiliului Afaceri Generale

12 Dec 2023 443

MAE Participarea secretarului de stat, Daniela Gîtman, la reuniunea Consiliului Afaceri Generale

11 Dec 2023 814

MAE Participarea secretarului de stat Daniela Gîtman la Conferința ministerială dedicată extinderii Uniunii Europene (FOTO)

02 Nov 2023 780

MAE Agenda MAE

27 Sep 2023 465

MAE Participarea secretarului de stat Daniela Gîtman la reuniunea Consiliului Afaceri Generale

20 Sep 2023 640