Cazanciuc, despre cererea de demitere a șefei ÎCCJ „Nu suntem într-una din ipotezele prevăzute de lege"

 
Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, a declarat, astăzi, că pentru revocarea din funcție a unui magistrat există niște condiții clare, prevăzute de lege, iar cererea de demitere a președintelui ÎCCJ, Livia Stanciu, nu are la bază una dintre acestea, informează Agerpres.

„Din perspectiva Ministerului Justiției, nu avem în analiză o asemenea solicitare, de altfel condițiile pentru revocarea din funcție a oricărui magistrat din România sunt foarte strict prevăzute de lege și, în această situație, nu suntem într-una din ipotezele prevăzute de lege", a spus Cazanciuc, la sediul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

El a amintit că există un demers al președintelui CSM către Inspecția Judiciară pentru a se stabili dacă s-a adus atingere independenței Justiției în cazul scrisorii prin care cinci senatori cer președintelui Iohannis să le înlăture, prin demitere ori prin demisie, pe Livia Stanciu, președintele ÎCCJ, și Laura Codruța Kovesi, șeful DNA.

„Eu întotdeauna am făcut un apel, mai ales la oamenii politici, să nu comenteze deciziile instanțelor de judecată, tocmai pentru că există o responsabilitate în plus din partea unui om politic. Pe de altă parte, e foarte dificil să stabilești limitele unui dialog atunci când nu ai niște repere măcar la nivel de deontologie, de aceea am încercat de-a lungul timpului să avem niște repere deontologice dinspre politic către justiție pentru a vedea care sunt limitele în care poți să discuți despre anumite soluții definitive ale unor instanțe de judecată", a afirmat ministrul Justiției.

El a adăugat, în legătură cu achitarea Marianei Rarinca, că CSM a făcut un demers către Inspecția Judiciară pentru a verifica dacă au fost sau nu au fost respectate toate procedurile de la momentul constituirii dosarului și până la finalizarea lui.



Sursa: Agerpres

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Senatorul Robert Cazanciuc Cel puţin zece accidente mortale produse de şoferi băuţi, drogaţi sau fără permis de la intrarea în vigoare a Legii Anastasia

20 Nov 2023 717

Robert Cazanciuc, inițiatorul Legii Anastasia - „Autorul tragediei de la 2 Mai nu va scăpa de închisoare“

24 Aug 2023 1136

„Legea Anastasia, promulgată“ Cei care conduc drogaţi, în stare de ebrietate sau fără permis şi provoacă accidente mortale merg direct la închisoare

07 Jul 2023 1175

Atenție șoferi! Bei alcool și te urci la volan? Poți ajunge la pușcărie. Senatul a adoptat proiectul de lege

08 Feb 2023 1568

10 ani de când România a lansat primul serviciu european de informare prin SMS a celor care călătoresc în afara țării

29 Oct 2022 1258

Marcel Ciolacu Material cu prioritățile PSD pentru modificarea Constituţiei (VIDEO)

10 May 2022 1197

Noul ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, învestit în funcție

05 Nov 2020 1931

Klaus Iohannis a trimis Parlamentului, spre reexaminare, Legea pentru completarea Legii privind regimul armelor și al munițiilor

02 Nov 2020 1734

Iohannis cere reexaminarea legii privind Ziua Tratatului de la Trianon

15 Sep 2020 1573

Legea privind carantinarea şi izolarea se dezbate azi la Senat

13 Jul 2020 1439

Discursul ambasadorului SUA, Adrian Zuckerman, la evenimentul dedicat Zilei Independenței SUA

03 Jul 2020 2411

25 de ani de la semnarea cererii de aderare la Uniunea Europeană de către România Mesajul președintelui interimar al Senatului

22 Jun 2020 1457

Au fost publicate în Monitorul Oficial modificările la Legea privind statutul soldaților și gradaților profesioniști

10 Jun 2020 14865

Proiectul de lege referitor la starea de alertă a trecut de votul din Senat

12 May 2020 1786

Ședinţă a Biroului permanent al Senatului cu participarea efectivă a tuturor membrilor

22 Apr 2020 1646