Oficial, despre incidentul produs pe Râul Alb-Geoparcul Dinozaurilor, soldat cu agresarea unor persoane

 
Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele: 
La Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara a fost constituit, la data de 25 mai 2015, un dosar în care se efectuează cercetări în legătură cu incidentul produs pe Râul Alb-Geoparcul Dinozaurilor, soldat cu agresarea unor persoane, fiind începută urmărirea penală cu privire la săvârşirea infracţiunilor de lovire şi tentativă de omor.
Din primele cercetări a rezultat faptul că, la data de 24 mai 2015, în jurul orei 13.00, în urma unui incident produs între mai multe persoane în zona satului Coroieşti, comuna Sălaşu de Sus, judeţul Hunedoara, în apropierea locului unde au început lucrări de edificare a unei microcentrale, a rezultat vătămarea a trei persoane, dintre care una a fost supusă unei intervenţii chirurgicale de urgenţă. 
Cercetările continuă pentru elucidarea tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirea răspunderii penale în cauză, iar pe măsura derulării acestora, vom informa opinia publică.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Oficial de la IPJ Constanța despre incidentul din stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (VIDEO)

05 May 2024 773

Incident în prima zi de Paște în Stațiunea Mamaia! Cadrele medicale și polițiștii, chemați în ajutor(GALERIE FOTO+VIDEO)

05 May 2024 1753

Tragedie în Vinerea Mare, în proximitatea Portului Medgidia Bărbat decedat în Canalul Dunăre-Marea Neagră

03 May 2024 1038

UPDATE Accident rutier în Constanța! O mașină cu numere de Tulcea s-a răsturnat (FOTO+VIDEO)

27 Apr 2024 2129

Accident rutier în Eforie Nord, județul Constanța. O mașină a ieșit de pe carosabil și a intrat în peretele unei case

20 Apr 2024 1043

Caz halucinant la un liceu din București. Trei elevi au încins un grătar în timpul orelor de curs

19 Apr 2024 606

La un pas de tragedie din cauza unui zmeu de jucărie!

15 Apr 2024 689

Știri Constanța Incident rutier în Săcele. Tânăr șofer, tras pe dreapta de Poliție

13 Apr 2024 709

Incident aviatic pe Aeroportul Heatrow din Londra! Două avioane de pasageri, implicate

06 Apr 2024 909

Caz de agresiune în Constanța! Un bărbat de 45 de ani a lovit doi minori lângă Liceul C.A. Rosetti din municipiu (Galerie FOTO)

06 Apr 2024 1465

Constanța O femeie a reclamat la Protecția Consumatorului restaurantul La Scoica, după ce a mâncat acolo de 8 martie. Ce spune Nicu Lascu despre incident?

04 Apr 2024 19261

Garda de Mediu Constanța a amendat firma care operează Rafinăria Petromidia, după explozia de vineri

03 Apr 2024 608

UPDATE Un tânăr dat dispărut de trei luni pe lacul Siutghiol! Trupul său ar fi fost observat azi pe lac

02 Apr 2024 4756

UPDATE. Împuşcături într-o şcoală de lângă Helsinki! Trei copii răniți, din care unul mort. Suspectul, un minor

02 Apr 2024 526

Dramă evitată în Techirghiol. Copil salvat din nămolul lacului (FOTO+VIDEO)

31 Mar 2024 1101