Oleg Sîromolotov a anunțat moartea a 160 de combatanți ruși în rândul Statului Islamic

 
Un viceministru rus de externe a declarat ieri că 160 de cetățeni ruși ce luptă pentru gruparea teroristă Statul Islamic în Siria au fost uciși pe fondul accelerării acțiunii militare internaționale în țara sfâșiată de război, relatează agenția DPA.
 
„În prezent, sunt peste 25.000 de militanți teroriști străini ce luptă sub steagul Statului Islamic, inclusiv din țări arabe, Europa, Rusia și Comunitatea Statelor Independente (CSI -un bloc de republici post-sovietice)”, a declarat Oleg Sîromolotov, citat de agenția oficială de presă TASS, notează agerpres.ro.
 
Tot el a specificat faptul că 2.719 cetățeni ruși au plecat să lupte pentru miliția islamistă în Siria.
 
„O sută șaizeci dintre ei au fost uciși, 73 dintre ei s-au întors și s-au confruntat cu justiția și alți 36 au fost arestați”, a transmis viceministrul rus.
 
Rusia a lansat lovituri aeriene în Siria în septembrie, declarând că ele îi vizează pe „teroriștii” de acolo, amintește DPA. Moscova a promis intensificarea campaniei după ce Statul Islamic a revendicat responsabilitatea pentru prăbușirea unui avion rusesc de pasageri în Egipt luna trecută.
 


Sursa foto. romaniatv.net

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Atlet veteran din Eforie Nord Vasile Apetroaie a urcat pe podium la cursa de la Varna (GALERIE FOTO)

15 May 2024 520

Profesorul Tasin Gemil, lecție de istorie despre războiul declanșat de ruși împotriva Ucrainei - „Ceea ce a făcut Putin, este lovitura finală pentru Rusia“ - VIDEO

12 May 2024 2207

Accident tragic în Sankt Petersburg, Rusia. Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râu

10 May 2024 616

Balkan Marine Bunker Assets SRL, din Constanța, controlată de o companie Rusia, a intrat în faliment!

10 May 2024 789

Putin a participat la slujba de Paşte oficiată de şeful Bisericii Ortodoxe din Rusia

06 May 2024 435

Armata rusă afirmă că a preluat controlul asupra unei noi localități în estul Ucrainei

05 May 2024 501

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

04 May 2024 591

Ministerul rus al Apărării va înfiinţa un centru de producție drone

20 Apr 2024 499

MAEÎntrevederea secretarului de stat pentru afaceri strategice Ana Tinca cu James O’Brien, asistentul secretarului de stat al SUA

17 Apr 2024 329

Alertă la centrala nucleară Zaporojie! Rusia acuză armata ucraineană că ar fi lovit-o

07 Apr 2024 689

Washingtonul își avertizează aliații. China a furnizat Rusiei imagini din satelit în scopuri militare

07 Apr 2024 674

Rusia Situaţie critică în oraşul Orsk, la două zile după ruperea unui baraj

07 Apr 2024 601

Baschet CSM Constanța a transferat-o pe Laura Miškinienė, jucătoare lituaniană de top

05 Apr 2024 830

Rusia Putin a decretat zi de doliu național pentru duminică. A mai dat asigurări că autorii atacului au fost arestați

23 Mar 2024 798

Atac armat urmat de un incendiu uriaş la o sală de concerte de la periferia Moscovei, revendicat de Statul Islamic

23 Mar 2024 699