Omer Aihan si-a format echipa pentru Campionatul Mondial

Aihan Omer a stabilit lotul de 16 jucători care se va deplasa atât în turneul amical din Danemarca, programat între 9 şi 11 ianuarie, cât şi în cel pentru Campionatul Mondial din Croaţia, informează jurnalul.ro.

Selecţionerul naţionalei de handbal masculin va miza, în Danemarca, pe:  Ionuţ Rudi Stănescu, Mihai Cătălin Popescu, Sorin Bârza-portari, George Buricea, Mihai Timofte, Eremia Pârâianu, Marian Cozma, Alexandru Irimescu, Valentin Ghionea, Laurenţiu Toma, Adrian Petrea, Florin Nicolae, Marius Stavrositu, Mihai Rohozneanu, Sandu Iacob şi Rareş Jurcă. În cadrul turneului amical, jucătorii vor disputa partide de pregătire: cu Islanda pe 9 ianuarie, începând cu ora 18.30 la Skjern şi Bosnia, cu Bosnia pe 10 ianuarie, începând cu ora 15.10 la Silkeborg şi cu Danemarca pe 11 ianuarie, începând cu ora 16.50 la Randers.

După acest turneu, România va participa între 16 ianuarie şi 1 februarie la Campionatul Mondial din Croaţia. Conform unor surse din cadrul FRH, citate de jurnalul.ro doar jucătorii accidentaţi sau cei care prestează mediocru vor putea să modifice lotul. La echipa formată din 16 jucători, se va mai adăuga încă unul, care va fi ales dintre Ionuţ Georgescu, Florin Ciubotariu şi Cristian Fenici. Ultimul Campionat Mondial la care a participat naţionala masculină a avut loc acum patru ani, în Islanda, când românii au terminat pe locul al zecelea. La Campionatul Mondial din Croaţia, tricolorii fac parte din Grupa A, alături de Franţa, Ungaria, Australia, Slovacia şi Argentina.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Handbal CSM Constanța, înfrângere cu Politehnica Timișoara, dar e în continuare favorită la locul doi

20 Apr 2024 833

Șapte handbaliști de la CSM Constanța, în lotul României pentru dubla de calificare cu Cehia

17 Apr 2024 606

Handbal CSM Constanța a învins Steaua și s-a calificat în turneul Final 4 al Cupei României (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 786

Marți, 16 aprilie 2024 CSM Constanța - Steaua, în Sala Sporturilor „Simona Amânar“, în Cupa României. „Hai la meci!“

16 Apr 2024 608

Handbal CSM Constanța a făcut spectacol cu CSU din Suceava, bifând al 19-lea succes stagional (GALERIE FOTO)

13 Apr 2024 822

Calendar săptămânal CSM Constanța Handbaliștii, meci în Sala Sporturilor „Simona Amânar“, cu CSU din Suceava. Sâmbătă, 13 aprilie 2024

13 Apr 2024 652

Volei Turneul de promovare în Divizia A1, găzduit de Medgidia (GALERIE FOTO)

12 Apr 2024 890

CS Medgidia Antrenorul Ionuț Deli-Iorga, sărbătorit de jucători și fani după victoria de la Făgăraș (GALERIE FOTO + VIDEO)

07 Apr 2024 1400

Handbal CSM Constanța, victorie la 17 goluri diferență!

06 Apr 2024 1156

CSM Constanța. Pe urmele tatălui! Răzvan Florea - premiul fair-play în 2004. După 20 de ani, fiul său, Ștefan - premiu la handbal (GALERIE FOTO + VIDEO)

03 Apr 2024 1260

Handbal județul Constanța Trei echipe de pe litoral, calificate, de pe podium, la turneul semifinal. Distincții la faza pe Euroregiune (GALERIE FOTO)

02 Apr 2024 1505

Handbal Transfer important! Internaționalul Andrei Buzle va juca la CSM Constanța

31 Mar 2024 977

Handbal CSM Constanța, a opta victorie consecutivă în Liga Națională (GALERIE FOTO)

30 Mar 2024 785

Handbal tineret CSM Constanța, înfrângere cu liderul, în ciuda paradelor lui Chilianu și a celor 19 goluri ale lui Rareș Ștefan! (GALERIE FOTO)

29 Mar 2024 1161

Handbal CSM Constanța - Steaua, în sferturile Cupei României

28 Mar 2024 731