Update. Oficial de la DNA Şefa Secţiei de Cardiologie din Spitalul Judeţean Constanţa, sub control judiciar în cazul lui Nicuşor Constantinescu!

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus punerea  în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile, din data de 08 iunie 2016, față de inculpaţii:
 
PAREPA RALUCA-IRINEL, șefă a Secţiei de Cardiologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa şi ŢORINGHIBEL MARIUS, medic primar în cadrul aceleiaşi secţii, pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea făptuitorului.
 
Din ordonanțele de dispunere a controlului judiciar întocmite de procurori a rezultat că există date şi probe potrivit cărora la data de 08 iunie 2016, inculpaţii Parepa Raluca-Irinel şi Ţoringhibel Marius, în calităţile arătate mai sus, au dispus internarea inculpatului Constantinescu Nicuşor Daniel (arestat preventiv în dosarul nr.821/36/2015 al Curţii de Apel Constanţa), la subunitatea medicală unde îşi desfăşoară activitatea, astfel încât acesta să execute măsura arestului preventiv în condiţii mai blânde.

Inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel a fost internat în unitatea medicală respectivă, deși era obligatorie internarea sa într-una din unităţile medicale ale Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, cu efectul sustragerii acestuia de la executarea, în mod legal, a măsurii arestării preventive dispuse de către instanţa competentă, pe durata internării în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.
Concret, din probatoriul administrat a reieşit că diagnosticul la internare al inculpatului nu necesita internarea în unitatea medicală mai sus menţionată.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpaţii Parepa Raluca-Irinel şi Ţoringhibel Marius trebuie să respecte următoarele obligații:
 
  • să se prezinte la Direcţia Naţională Anticorupţie sau la IPJ Constanţa - SIC, organ desemnat cu supravegherea, ori de câte ori sunt chemaţi,
  • să informeze de îndată Direcţia Naţională Anticorupţie sau IPJ Constanţa - SIC, cu privire la schimbarea locuinţei,
  • să se prezinte la IPJ Constanţa SIC, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie,
  • să nu depăşească limitele teritoriale ale României, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului competent,
  • să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme;
  • să nu se apropie de Constantinescu Nicuşor Daniel, de membrii familiei acestuia şi de interpuşii lui şi să nu comunice cu aceştia, direct sau indirect pe nicio cale. 
Inculpaţilor li s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
     
Inculpaţilor Parepa Raluca-Irinel şi Ţoringhibel Marius li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
 
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Citeşte şi Surse: DNA cercetează cum s-a internat Nicușor Constantinescu în spital. Vizate ar fi și cadre medicale


UPDATE 1, ora 10.57

Contactat telefonic, directorul interimar al unităţii sanitare, Cătălin Grasa, a declarat, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, că va analiza situaţia si va dispune măsuri în consecinţă.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Directori din Consiliul Județean Constanța și oameni de afaceri, condamnați definitiv! Cererea de revizuire, respinsă

19 Apr 2024 1689

Administrația Chițac, în proces cu Mazăre și Nicușor pentru Fundația Fantasio! Surpriză la Tribunalul Constanța (MINUTA)

14 Apr 2024 691

Dosarul privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu, amânat pentru finele lunii! Se pregătește audierea lui Ionuţ Ţiţimeaua, fost director în CJC

01 Apr 2024 941

PUZ pentru terenurile din strada Belvedere ale afaceristului George Secărea! Curtea de Apel anunță data verdictului

15 Mar 2024 864

Afaceristul George Secărea obține la Tribunalul Constanța convocarea AGA pentru compania Q Seg West SA! Va fi numit un nou administrator (MINUTA)

29 Feb 2024 855

Se vinde pensiunea „Grindul Lupilor“, din Sinoe, aparținând Ideea Contrast SRL! Asociați - Mazăre, Strutinsky, Constantinescu și Săvulescu

19 Feb 2024 1161

Mazăre și Nicușor, dați în judecată de administrația Chițac! Judecătoria Constanța și-a declinat competența

09 Feb 2024 1491

Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, victorie la Curtea Supremă! La mijloc sunt aproape 3 milioane de dolari (MINUTA)

07 Feb 2024 1683

Tribunalul Constanța, termen nou în dosarul privind cadastrarea județului Constanța!

27 Jan 2024 939

Retrospectiva insolvențelor la Constanța! Cele mai importante decizii ale anului 2023

21 Dec 2023 1456

Constanța. Răsturnare de situație în cazul insolvenței Calik Enerji Sanayi Ve Ticaret Anonim Sirketi Istanbul sucursala Năvodari

03 Dec 2023 1538

Gabriel Mustaţă, transferat la Curtea de Apel Constanța Niţeanu Voichiţa Mihaela este noul judecător al dosarului privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu. Noul termen, februarie 2024

26 Nov 2023 1023

Înalta Curte a decis! Dosarul privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu rămâne la Tribunalul Constanța!

23 Nov 2023 857

S-a cerut falimentul SC Xenoti SRL, firmă ce deține Hotelul Flora, din Mamaia! Iată decizia Tribunalului Constanța!

08 Nov 2023 1374

Curtea de Apel Constanța a suspendat intrarea în insolvență a companiei Calik Enerji Sanayi Ve Ticaret Anonim Sirketi Istanbul - Sucursala Năvodari

01 Nov 2023 1088