Percheziții la sediul Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării din Tulcea

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au efectuat, marți, o percheziție la sediul Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD) din Tulcea, potrivit guvernatorului Deltei, Grigore Baboianu, notează agerpres.ro.
 
Se pare că aceste descinderi ar viza modul de realizare a unui proiect european derulat anul trecut de instituția publică din subordinea Ministerului Mediului pentru accesibilizarea unor canale din Rezervație blocate din cauza aluviunilor.
 
„Este o acțiune a DNA în legătură cu un proiect finanțat din fonduri POP (Programul Operațional pentru Pescuit 2007-2013, n. red.) prin FLAG (Grupul local de pescărie durabilă, Fisheries Local Action Group, n.red)”, a declarat presei guvernatorul Rezervației, Grigore Baboianu, conform aceleiași surse.
 
În contextul unui bilanț al FLAG Delta Dunării, o entitate juridică formată din actori publici și privați care în exercițiul financiar 2007-2013 a avut la dispoziție aproximativ 21 de milioane de euro, conducerea asociației a anunțat în luna noiembrie a anului trecut că ARBDD a accesat fonduri europene, dar nu a făcut progrese pentru proiecte care vizau marcarea unor trasee turistice și decolmatarea unor canale. Valoarea totală a acestor două proiecte era de aproximativ 11 milioane de lei. În aceeași lună, guvernatorul de la acea vreme a Deltei, Lucian Simion, a declarat că lucrările de decolmatare a unor canale din Rezervație au fost efectuate în proporție de 50%, banii necesari derulării acestora fiind asigurați din fonduri guvernamentale în baza solicitării Comitetului Județean pentru Situații de Urgență din Tulcea adresată Guvernul României, mai scrie agerpres.ro.
 
Executivul a aprobat în luna august a anului trecut o hotărâre privind alocarea a 2,405 milioane de lei pentru execuția în regim de urgență a unor lucrări de decolmatare pe canale din Deltă cu o lungime totală de 33,37 de kilometri. Zonele în care aceste lucrări urmau să fie realizate sunt Crișan, Maliuc, Sulina-CA Rosetti, Tulcea-Pardina, Sfântu Gheorghe-Uzlina și Razim-Sinoe. Lucrările de decolmatare a canalelor din Deltă vizează asigurarea accesului în localitățile izolate din Rezervație, precum și asigurarea unei alimentări minime a complexelor acvatice din Deltă. FLAG Delta Dunării a pus la dispoziția comunităților izolate din Delta Dunării aproximativ 21 de milioane de euro în exercițiul financiar european trecut, suma fiind cea mai mare alocare europeană pentru o zonă piscicolă din Uniune, mai scrie aceeași sursa.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Schimbări în cadrul Dana Africana SRL, firma unei femei din Tulcea

25 Apr 2024 373

Tulcea Spectaculoasa fântână arteziană de pe Faleza Ivan Patzaichin va fi redeschisă!

25 Apr 2024 464

#DobrogeaDigitală Cernavodă în anul 1879 - „Este susceptibil de a deveni o piață importantă“

25 Apr 2024 635

Tulcea Jandarmii, în vizită la Școala nr. 12 – au fost aduși și câinii de serviciu

25 Apr 2024 340

Oportunități de carieră la ISU Tulcea! Iată ce trebuie să știi

25 Apr 2024 346

Polițiștii din Tulcea, la datorie pentru o sărbătoare a Floriilor în siguranță

25 Apr 2024 253

Decizie finală în dosarul Dănuț Căpățînă și Sorin Strutinsky! Proces penal încetat, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale

24 Apr 2024 760

#DobrogeaDigitală Medgidia în anul 1879 - „Negustori şi ţărani veneau aici chiar din țări foarte depărtate de Dobrogea“

24 Apr 2024 966

Tulcea Sorin Grindeanu, în vizită la conferința de recepție a Aeroportului „Delta Dunării” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 476

Angela Bianca Ispas, șef în Parchetul Tribunalului Tulcea încă două luni

24 Apr 2024 349

„Ziua Porților Deschise”, la Aeroportul Internațional „Delta Dunării” Tulcea

23 Apr 2024 570

Colegiul Prefectural Tulcea Măsurile luate de autorități, în perioada Sărbătorilor de Paște și 1 Mai

23 Apr 2024 368

„Ziua Bibliotecarului din România", marcată de Biblioteca Județeană Panait Cerna Tulcea

23 Apr 2024 358

Tulcea Ministrul Sorin Grindeanu, prezent la conferința de recepție a Aeroportului Internațional „Delta Dunării”

23 Apr 2024 487

ARBDD Ziua Pământului celebrată de copii la Sulina, județul Tulcea

23 Apr 2024 293