Pescuitul şi comerţul ilegal cu produse piscicole, în vizorul Poliţiei

Poliția Română continuă acțiunile pentru prevenirea și combaterea faptelor de braconaj piscicol. În patru zile, polițiștii au indisponibilizat peste 190 de kilograme de pește şi 20 kilograme de icre.

În perioada 18 – 21 octombrie, Poliția Română a continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea pescuitului ilegal și a comerțului ilicit cu produse piscicole.

Astfel, polițiștii din cadrul structurilor de poliţie transporturi, rutieră şi ordine publică, împreună cu reprezentanți ai Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură şi ai Gărzii Naţionale de Mediu, au desfășurat peste 130 de acțiuni și controale în domeniul piscicol.

Verificările şi controalele efectuate au vizat 11 societăţi comerciale, 6 amenajări piscicole, 180  de mijloace de transport (vehicule şi ambarcaţiuni).

În urma acțiunilor, polițiștii au constatat 31 de infracțiuni, dintre care 23 prevăzute de O.U.G. nr. 23 din 2008 privind pescuitul şi acvacultura, pentru comiterea cărora sunt cercetate 17 persoane, toate depistate în flagrant.

De asemenea, au fost aplicate 19 sancțiuni contravenționale, pentru nerespectarea normelor O.U.G. nr. 23 din 2008 privind pescuitul şi acvacultura, în valoare de peste 7.600 de lei.

Ca măsuri complementare, au fost confiscate sau ridicate în vederea confiscării sau a stabilirii provenienței 191 de kiligrame de pește, 20 de kg. de icre, în valoare de 9.000 lei, 27 de plase tip monofilament şi o ambarcaţiune.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Trimitere în judecată, de ultim moment, la Constanța! S-a implicat Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română

01 May 2024 827

Poliția Română Peste 400 de premise reținute, în doar 24 de ore

26 Apr 2024 427

DIICOT, acțiune fulger la Constanța! Ce s-a descoperit la percheziții (FOTO)

25 Apr 2024 659

Circulație restricționată pe Autostrada Soarelui, spre Constanța

24 Apr 2024 330

România Se fac înscrieri la Școala de Poliție! Vezi de când

23 Apr 2024 590

​LIVE TEXT. Eveniment important la Mangalia Două drone de tip avion, cu decolare verticală, intră azi în dotarea Poliţiei de Frontieră (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 1504

Rezultate ale acțiunii BLOCADA, în ultimele 24 de ore

14 Apr 2024 703

Intervențiile polițiștilor în ultimele 24 de ore. Constatări

14 Apr 2024 545

Cadouri „otrăvite“ pentru mai mulți bătrâni din Constanța! A intervenit Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română

14 Apr 2024 821

Poliția RomânăBrigada de Combatere a Criminalității Organizate Craiova-Trafic de minori

10 Apr 2024 313

Intervențiile polițiștilor, în ultimele 24 de ore

09 Apr 2024 403

Operațiuni de amploare ale DIICOT și ale poliției pentru destructurarea unor grupuri infracționale (VIDEO)

03 Apr 2024 547

Avansări de Ziua Poliției Române, la Tulcea!

25 Mar 2024 733

IPJ Constanța Ziua Poliției Române. Mesajul transmis de chestorul de poliție Dumitru Bîltag

25 Mar 2024 614

Polițist din Covasna, cercetat pentru acte sexuale cu două minore și pornografie infantilă!

20 Mar 2024 782