Polițiștii au reținut 185 de permise de conducere auto

Poliţiştii de la transporturi şi de la rutieră au desfăşurat o acţiune pentru salvarea de vieţi şi prevenirea accidentelor rutiere, în special a celor care se produc în zona trecerilor la nivel cu calea ferată.

Pentru neregulile constate, poliţiştii au aplicat aproape 3.000 de sancţiuni contravenţionale şi au reţinut 185 de permise de conducere (86 dintre acestea pentru nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată sau efectuarea manevrei de depăşire pe trecerile la nivel cu calea ferată).

Ieri, Direcţia Rutieră şi Direcţia de Poliţie Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, au coordonat o acţiune la nivel naţional, pentru prevenirea accidentelor de circulaţie soldate cu victime omeneşti şi pagube materiale, în zona trecerilor la nivel cu calea ferată.

Pentru abaterile constatate, poliţiştii au aplicat 2.913 sancţiuni contravenţionale, dintre care 530 au fost aplicate pentru nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată, 2.317 pentru încălcări ale legislaţiei rutiere şi 66 pentru abateri de la alte acte normative.

Pentru comiterea unor fapte ce atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 185 de permise de conducere auto, iar pentru defecţiuni tehnice sau dotări suplimentare au reţinut 80 certificate de înmatriculare.

Din totalul permiselor de conducere reţinute, 70 au fost reţinute pentru nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată şi 16 pentru efectuarea manevrei de depăşire pe trecerile la nivel cu calea ferată, la mai puţin de 50 de metri înainte de acestea, se arată într-un comunicat al Poliției Române.


Sursă foto: 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județul Constanța Șofer depistat de două ori pe aceeași stradă din Medgidia circulând fără permis. Suspectul, reținut (VIDEO)

05 Mar 2024 689

IPJ Arad Acțiune preventivă în zona Gurahonț

06 Feb 2024 449

Știri Constanța Tânăr reținut după ce a furat o mașină și a condus-o fără a avea permis de conducere (FOTO)

31 Jan 2024 838

Tânăr de 18 ani reținut la Tulcea după ce a fost depistat în trafic fără permis de conducere

29 Jan 2024 567

Mangalia Șofer fără permis depistat la volanul unui autoturism neînmatriculat! Suspectul a ajuns după gratii

09 Jan 2024 624

Știri Constanța Bărbat reținut după ce a condus fără permis de conducere

06 Jan 2024 729

Șofer beat și fără permis depistat în trafic la Ciobanu, județul Constanța. Suspectul a încercat să fugă de polițiști

07 Dec 2023 809

IPJ Constanța Reținut pentru conducerea fără permis și posesie de substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive

06 Dec 2023 992

Accident rutier pe DJ 228 A în județul Constanța! Implicată o mașină neînmatriculată! Șoferul, reținut

05 Dec 2023 932

Constanța Reținut pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere

24 Nov 2023 915

IPJ Olt Bărbat reținut de polițiști pentru conducerea unui vehicul fără permis și băut

08 Nov 2023 699

Știri Constanța Un șofer a ajuns în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Constanța. Totul s-a produs pe strada Soveja

14 Oct 2023 1138

Constanța Bărbat reținut după ce a fost prins la volan băut și fără permis de către polițiști (VIDEO)

07 Oct 2023 962

Femeie înjunghiată în parcarea Vivo Mall Constanța UPDATE. Bărbatul bănuit de comiterea faptei, arestat pentru 30 de zile (VIDEO)

30 Sep 2023 1982

Știri Constanța Bărbat prins la volan băut și fără permis de conducere. Ce au constatat polițiștii (FOTO)

23 Sep 2023 997