IPJ Arad Acțiune preventivă în zona Gurahonț

BULETIN DE PRESĂ
 
Reținut pentru infracțiuni rutiere
 
            Polițiștii Biroului de Ordine Publică au depistat în trafic, în după-amiaza zilei de 5 februarie a.c., un autoturism care se deplasa haotic pe Calea Aurel Vlaicu, din municipiu. Conducătorul autoturismului a fost identificat în persoana unui bărbat de 45 de ani, din Arad, care nu deține permis de conducere. Testarea acestuia cu aparatul alcooltest a indicat o îmbibație alcoolică de 1,32 mg./l. alcool pur în aerul expirat. Conform procedurii, s-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, dar bărbatul a refuzat.
            În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis și refuzul recoltării de probe biologice, urmând a fi luate și alte măsuri, dacă se impun.
 
            Atragem atenția conducătorilor auto că, în conformitate cu prevederile Legii 213/2023 („Legea Anastasia”), intrată în vigoare în luna iunlie a anului precedent, șoferii fără permis, sub influența alcoolului și/sau drogurilor, care produc accidente mortale, vor executa pedeapsa dispusă de instanță în regim de detenție.
 
  •  
 
Alte infracțiuni rutiere, în prima zi a săptămânii
 
   Polițiștii Secției 3 Rurală Chișineu-Criș au depistat, în seara zilei de 5 februarie a.c., un moped condus de un bărbat de 29 de ani, din Vânători, pe o stradă din localitate. Testarea acestuia cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,70 mg./l. alcool pur în aerul expirat. Verificările ulterioare au relevat că mopedul este neînmatriculat, iar cel în cauză nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Cu o îmbibație alcoolică de 0,60 mg./l. mg./l. alcool pur în aerul expirat a mai fost depistat, ieri, un bărbat de 66 de ani, din Macea, care a fost implicat într-un eveniment rutier fără victime, pe D.N. 79, în zona parcării de lângă sensul giratoriu de la intersecția localităților Sântana și Curtici.
Conform procedurii, în ambele cauze a fost dispusă recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, fiind întocmite dodare de cerectare penală pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației rutiere pe drumurile publice.
 
  •  
 
Acțiune preventivă, în zona Gurahonț
 
            Polițiștii orașului Sebiș, împreună cu cei ai secțiilor rurale 9 Sebiș și 10 Gurahonț au desfășurat, la data de 5 februarie a.c., o acțiune pe raza localității Gurahonț, împreună cu polițiștii de transporturi și efective ale I.J.J. Arad.
            În cadrul activităților, au fost legitimate 63 de persoane și verificate 50 de autovehicule, 15 persoane fiind testate pentru consum de alcool și droguri. Pentru neregulile constatate au fost aplicate 20 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 12.700 de lei, și a fost reținut un permis de conducere.
            Aceste acțiuni au caracter permanent, și se desfășoară atât în municipiu cât și în județul Arad.
  •  
 
Sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri
 

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au desfășurat mai multe acțiuni pentru prevenirea cauzelor generatoare de accidente cu consecințe grave, precum și pentru conștientizarea, de către participanții la trafic, a pericolelor la care se expun, prin nerespectarea regulilor de circulație.
            Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 107 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 52.100 de lei, din care 36 pentru nerespectarea regimului legal de viteză. 89 de persoane au fost testate pentru consum de alcool și droguri.
            Au fost reținute 8 permise de conducere și retrase 2 certificate de înmatriculare.

            Recomandăm tuturor participanților la trafic să respecte regulile de circulație și să adopte un comportament preventiv în deplasări.
 
 
COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ AradAcțiune preventivă a polițiștilor rutieri

05 Feb 2024 421

IPJ AradAcțiune preventivă a polițiștilor rutieri

23 Nov 2023 482

IPJ AradAcțiune preventivă a polițiștilor rutieri

22 Nov 2023 514

IPJ AradInfracțiune rutieră

12 Oct 2023 517

IPJ AradOrdine de protecție

11 Oct 2023 581

IPJ Arad Buletin de presă

21 Sep 2023 421

IPJ AradAcțiune preventivă în județ

13 Sep 2023 526

IPJ AradAcțiune preventivă în Lipova

30 Aug 2023 536

IPJ AradAcțiune preventivă, în municipiu

03 Aug 2023 724

IPJ AradAcțiune preventivă în județ

02 Aug 2023 446

IPJ AradAcțiune preventivă în județ

01 Aug 2023 640

IPJ AradAcțiune preventivă în județ

19 Jul 2023 510

IPJ AradAcțiune preventivă în județ

18 Jul 2023 554

IPJ AradAcțiune cu efective mărite, în municipiu

30 Jun 2023 736

IPJ AradAcțiune preventivă, în județ

29 Jun 2023 576