IPJ AradAcțiune preventivă în județ

BULETIN DE PRESĂ
 
Ordin de protecție provizoriu
 
            Polițiștii orașului Sântana cercetează un bărbat de 23 de ani, din localitate, care, la data de 1 august a.c., și-ar fi amenințat cu acte de violență mătușa. Pe numele bărbatului a fost emis un ordin de protecție provizoriu, cel în cauză fiind cercetat penal pentru amenințare.
  •  
Acțiune preventivă, în județ
 
            La data de 1 august a.c., polițiștii orașului Lipova, cu sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad au desfășurat o acțiune preventivă, pe raza de competență, cu scopul menținerii unui climat de ordine și liniște publică și impunerii respectării legislației rutiere.
            În cadrul activității au fost legitimate 66 de persoane și verificate 52 de autovehicule, fiind aplicate 32 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 11.240 de lei.
            Aceste acțiuni au caracter permanent și se desfășoară atât în județ cât și în municipiu.
  •  
Infracțiuni rutiere
 
            La data de 1 august a.c., în jurul orei 23.36, polițiștii orașului Nădlac au depistat un bărbat de 54 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism în Nădlac. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat o îmbibaței alcoolică de 1,07 mg./l. alcool pur în aerul expirat.
            Polițiștii Secției 10 Rurală Gurahonț au fost sesizați la data de 1 august a.c., în jurul orei 16.00, despre un eveniment rutier, soldat exclusiv cu pagube materiale. Din cercetări a reieșit că, un bărbat de 54 de ani, din județul Alba, în timp ce conducea un autotren pe D.N. 76, a pierdut controlul asupra direcției de mers, părăsind partea carosabilă. Testarea cu aparatul alcooltest a idnicat o îmbibație alcoolică de 0,75 mg./l. alcool pur în aerul expirat. În ambele cazuri a fost dispusă recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
            A mai fost depistat în trafic, de polițiștii orașului Lipova, un bărbat de 41 de ani, din localitate. Din verificări a reieșit că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie, iar autoturismul nu este înmatriculat.
            Fără a deține permis de conducere la volan, au mai fost depistați: un bărbat de 46 de ani, din Arad și un tânăr de 23 de ani, din Zerind.
            Cei în cauză sunt cercetați penal pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației rutiere.
  •  
Sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri
 
În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au desfășurat mai multe acțiuni pentru prevenirea cauzelor generatoare de accidente cu consecințe grave, precum și pentru conștientizarea de către conducătorii auto a pericolelor la care se expun, prin nerespectarea regulilor de circulație.

Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 101 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 41.200 de lei, din care 45 pentru nerespectarea vitezei regulamentare în localități și în afara acestora. Au fost reținute 2 permise de conducere și retras 1 certificat de înmatriculare.
Recomandăm tuturor participanților la trafic să respecte regulile de circulație și să adopte un comportament preventiv în deplasări.
 
COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ AradAcțiune preventivă a polițiștilor rutieri

05 Feb 2024 424

IPJ AradAcțiune preventivă a polițiștilor rutieri

23 Nov 2023 484

IPJ AradAcțiune preventivă a polițiștilor rutieri

22 Nov 2023 519

IPJ AradInfracțiune rutieră

12 Oct 2023 520

IPJ Arad Buletin de presă

21 Sep 2023 425

IPJ AradAcțiune preventivă în județ

13 Sep 2023 528

IPJ AradAcțiune preventivă în Lipova

30 Aug 2023 538

IPJ AradAcțiune preventivă în județ

01 Aug 2023 642

IPJ AradAcțiune preventivă în județ

19 Jul 2023 511

IPJ AradAcțiune preventivă în județ

18 Jul 2023 556

IPJ AradAcțiune cu efective mărite, în municipiu

30 Jun 2023 738

IPJ AradAcțiune preventivă, în județ

29 Jun 2023 579

IPJ AradInfracțiune rutieră

14 Jun 2023 508