Premieră Expoziţie de piese şi creaţii LEGO. Iată unde şi când


Între 23 şi 25 august, în intervalul orar 10.00 şi 22.99, toţi vizitatorii Maritimo Center Constanţa vor avea ocazia să participe, în premieră locală la malul mării, la o expoziţie inedită a unui întreg univers LEGO.
Evenimentul, organizat de Maritimo Shopping Center în parteneriat cu Brickenburg, ambasador LEGO în România, va consta într-o expoziţie inedită de creaţii originale construite cu seturi oficiale, cele mai multe fiind de colecţie.
Astfel, va fi reprezentată o lume în miniatură, de la cavaleri medievali până la nave spaţiale, cu construcţii impresionante de aproape doi metri înălţime, la care se vor folosi câteva milioane de piese, multe dintre ele funcţionale.
În acelaşi timp, pe parcursul celor trei zile, cei mari dar şi cei mici vor putea participa la ateliere de creaţie, unde se pot acomoda cu impresionanta lume LEGO.




Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

„Accesul interzis în zona liberă fără permis”, expoziție de fotografie la Casa Avramide din Tulcea

03 May 2024 566

Horoscop pentru marți, 30 aprilie 2024. Se întrezăresc călătorii pe distanțe scurte

30 Apr 2024 581

Expoziția „Constanța anilor '60, '70, '80 - Demolări, Realizări Arhitecturale și Urbanistice” a arhitectului Radu Cornescu poate fi vizitată la Biblioteca Județeană Constanța (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 550

„Dacia - Ultima frontieră a romanității", catalog de expoziție al Muzeului Național de Istorie a României

23 Apr 2024 493

Universitatea Ovidius din Constanța organizează vernisajul expoziției „Ierós”

22 Apr 2024 373

Fotografie a lui Nicolae Grigorescu, în expoziția „În jurul „Atacului de la Smârdan”

16 Apr 2024 404

A şasea ediţie a Expoziţiei Filatelice Mondiale EFIRO 2024 se deschide astăzi, 16 aprilie 2024

16 Apr 2024 476

Muzeul Național de Istorie a României „Haina îl face pe om. Șase secole de istorie vestimentară", catalog de expoziție

14 Apr 2024 638

Vernisajul expoziției „Aquamorfoze” a artistei Mihaela Craiu, la Casa Avramide din Tulcea

13 Apr 2024 497

La Muzeul Național de Istorie a României Expoziția „În jurul Atacului de la Smârdan. Pictori ai Războiului de Independență în colecția MNIR", își prelungește perioada de vizitare

13 Apr 2024 427

Expoziția „Constanța anilor `60, `70, `80 – Demolări, Realizări Arhitecturale și Urbanistice”, prin ochii lui Radu Cornescu. „Am vrut să arăt tinerilor cum s-a clădit Constanța modernă” (GALERIE FOTO)

10 Apr 2024 1023

Vernisajul expoziției „Alexandru Ioan Cuza 150” de la Muzeul Național al Bucovinei, în pregătiri de deschidere

06 Apr 2024 524

Expoziție cu ocazia Zilei Internaționale a Rock and Roll-ului la Biblioteca Județeană Constanța (FOTO)

05 Apr 2024 445

Expoziția „Constanța Anilor '60, 70, '80 - Demolări, Realizări Arhitecturale și Urbanistice”, la Muzeul de Artă Constanța

05 Apr 2024 692

Expoziție dedicată „Zilei Cărții și Dreptului de autor” la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța. Care este tematica acesteia (GALERIE FOTO)

04 Apr 2024 435