Primăria anunţă pensionarii că au fost păcăliţi Puii lui Mazăre, „îngrășați“ cu apă înghețată

dsc07154.jpgBeneficiarii ajutoarelor oferite de Primăria Constanța, din iniţiativa primarului Radu Mazăre, au descoperit că puii din pachetele cu alimente s-au „îngrășat" cu apă înghețată. Unii au făcut sesizări, alții însă și-au făcut friptură din ceea ce a mai rămas după decongelare.

3062.jpg

Trei tone din puii congelați, livrați în perioada 15-19 octombrie, către beneficiarii ajutoarelor oferite de primăria Constanța, conțineau mai multă apă ca de obicei. Din acest motiv reprezentanții primăriei au solicitat ca societatea Geocor SRL, cea care a câștigat contractul de furnizare a puilor, să schimbe întreaga cantitate. „Am cerut societății Geocor Trade IMP-EXP SRL să schimbe trei tone de pui din cantitatea de 80 de tone, deoarece aceaștia conțineau mai multă apă ca de obicei. De asemenea, rugăm beneficiarii pachetelor oferite de primărie ca în cazul în care produsele sunt deteriorate să revină la punctele de distrubuție pentru a fi schimbate", a declarat Iulia Zaharciuc, șeful Direcției de Achiziție și Distribuție Ajutoare din cadrul primăriei Constanța.

Reamintim că acesta este unul din proiectele sociale ale lui Mazăre cu care s-a lăudat peste tot.

Vezi contractul atribuit AICI

UPDATE

Ce spun reprezentanții societății Geocor Trade IMP-EXP SRL despre problema puilor congelați

„În luna octombrie a fost o criză pe piața cărnii de pui. Am aplelat la mai multe avicole pentru a aduna întrega cantitate de pui, pe care o livrăm primăriei Constanța. Lotul cu probleme a fost schimbat și lucrurile au intrat pe făgașul normal. Sperăm să nu ne mai confruntăm cu astfel de probleme în viitor", a declarat Leonard Nedelcu, administratorul societății Geocor Trade IMP-EXP SRL.

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Inna

27 Oct, 2012 14:06

Astia fac figuri si reclamatii si atunci cand primesc gratis!!! Incredibil!

Articole asemanatoare

Primăria Cumpăna, Județul Constanța Peste 300 de vârstnici și persoane cu dizabilități vor primi de Paște produse alimentare

29 Apr 2024 338

Voluntarii Asociației „Suflete deschise” au ajuns cu daruri la supravieţuitorii din mina de la Altîn Tepe, dar și la micii pacienți din Casa Speranța și spitalele din Constanța (GALERIE FOTO)

28 Apr 2024 591

Marfă contrafăcută la Vama Veche! Ce au descoperit oamenii legii într-un autocar de pe ruta Turcia - România? (FOTO)

27 Apr 2024 567

Medicul oncolog Ababneh Dumitrovici Anca, fosta șefă a Secției de Oncologie din Suceava, condamnată! Judecătorii au confiscat miere, cafea, bomboane și parfumuri (MINUTĂ)

26 Apr 2024 3524

Licitații Tulcea Elevii de la Școala Gimnazială „Constantin Brâncoveanu” din Babadag vor primi, zilnic, pachete alimentare de la SC Complex Anelis SRL (DOCUMENT)

19 Apr 2024 580

Cumpărări Directe Primăria Cuza Vodă, județul Constanța cumpără pachete pentru sărbători. Ce produse vor conține (DOCUMENT)

18 Apr 2024 894

Cumpărări directe Constanța Sofia Prodcom Impex SRL va livra pachete alimentare Primăriei Adamclisi (DOCUMENT)

17 Apr 2024 549

Cumpărări directe Constanța Primăria Mircea Vodă va oferi, de Paște, copiilor pachete cu dulciuri. Iată de la cine le va achiziționa (DOCUMENT)

14 Apr 2024 463

Peste 200 de pachete de țigarete netimbrate, descoperite de polițiști în Medgidia, județul Constanța

09 Apr 2024 401

Românii care şi-au rezervat minivacanţa la mare în 2024 au achitat în medie 1.400 de lei!

07 Apr 2024 493

Achiziții Constanța De unde cumpără Primăria Poarta Albă sandwichuri pentru instituții de învățământ?

03 Apr 2024 1037

Cine va furniza sandwichuri către elevii din Cogealac, județul Constanța?

30 Mar 2024 1373

Cumpărări directe Constanța Primăria Cogealac, achiziție de combustibil de peste 160.000 de lei (DOCUMENT)

03 Mar 2024 1058

Primăria Constanța a cumpărat bilete de avion de la agenția de turism administrată de colegul de partid al primarului Chițac (DOCUMENTE)

23 Feb 2024 3167

Luna Prevenției la Armonia Hospital Constanța. Importanța unui test Babeș-Papanicolau

14 Feb 2024 1406