Primarii din Dobrogea şi Muntenia se reunesc într-un simpozion la Năvodari















Agenția BTL Design, AC Creative și trustul de presă Agora Group, in parteneriat cu Asociaţia Oraşelor din România, Asociația Municipiilor din România şi  Asociația Comunelor din România, organizează mâine simpozionul de administrație publică „Soluții pentru modernizarea și eficientizarea administrației publice locale 2013”, Ediția Muntenia/Dobrogea.

Evenimentul va avea loc la Năvodari, Centrul Cultural, sala de spectacole, începând cu ora 10.00.


Conferința își propune drept temă principală problematica acesării fondurilor europene în ciclul 2014-2020 și discuții pe marginea proiectului de descentralizare. Totodată se vor prezenta soluții de eficientizare și modernizare a administrației publice locale. La acest eveniment reprezentanții APL vor putea să se informeze și să fie în contact direct cu reprezentanți ai Guvernului și autorităților centrale.

Evenimentul se adresează reprezentanților administrației publice locale din regiunile istorice Muntenia și Dobrogea, președinți de consilii județene, primari de localități și reprezentanți ai instituției prefectului.

Evenimentul a fost organizat la Năvodari la invitația președintelui Asociației Orașelor din România, primarul orașului Năvodari, Nicolae Matei.

Programul de evenimente „Soluții pentru modernizarea și eficientizarea administrației publice locale 2013” este organizat de agenția BTL DESIGN în parteneriat cu trustul de presă AGORA Grup si AC Creative. Acesta face parte dintr-un program național care va avea patru ediții in semestrul 2 din  2013 localizate geografic astfel: Muntenia/Dobrogea - 14 noiembrie Năvodari, Moldova - Bacău 21 noiembrie, Transilvania - 28 noiembrie Cluj Napoca, Oltenia/Banat - 3 decembrie Craiova.

Sursă foto: comune.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Candidaturi pentru funcția de primar și pentru Consiliul Local Constanța, respinse la Biroul Electoral de Circumscripție Constanța

01 May 2024 1020

Astăzi este ultima zi pentru a depune candidaturile la birourile electorale pentru alegerile locale din 9 iunie

30 Apr 2024 447

Primarul Constanței, Vergil Chițac și primarul orașului Techirghiol, Iulian Soceanu, în topul celor mai buni primari din România

26 Apr 2024 554

Primarul comunei Peștera, județul Constanța, Nicoleta Vrabie, a intrat în PNL. Candidează pentru un nou mandat (GALERIE FOTO)

12 Apr 2024 748

LIVE VIDEO+TEXT Liderii PNL sunt prezenți la Constanța la lansarea candidaților partidului! (GALERIE FOTO+VIDEO)

12 Apr 2024 1358

Paul Foleanu, candidatul la Primăria Mangalia din partea PSD

07 Apr 2024 721

Directorul Neptun Olimp SA este candidatul PSD la primăria Eforie

06 Apr 2024 1253

Primarii și secretarii UAT-urilor din județul Constanța, instruiți pentru organizarea alegerilor din 9 iunie (FOTO)

03 Apr 2024 686

Știri Constanța Iată unde pot depune constănțenii deșeurile voluminoase, săptămâna aceasta

27 Mar 2024 599

Președintele PSD Constanța, Felix Stroe afirmă că nu a contactat primarii liberali, nici direct, nici prin emisari!

17 Mar 2024 1079

PUSL și-a desemnat candidații pentru primăriile Capitalei

17 Mar 2024 636

UPDATE Trei primari PNL din județul Constanța, vizați de intoxicări din partea PSD Constanța (VIDEO)

17 Mar 2024 6959

Istoria Dobrogei Un primar rămas în patrimoniul spiritual al orașului Constanța - Mihail Coiciu (Koiciu)

15 Mar 2024 5493

Nu se modifică indemnizațiile pentru medicii specialiști și primari care efectuează gărzi

14 Mar 2024 551

Cine sunt social-democrații măsurați în sondaje? PSD Constanța nu a luat încă nicio decizie în privința candidaților pentru Primăria și Consiliul Județean Constanța!

13 Mar 2024 1436