Procedura de ieșire din UE ar putea fi declanșată fără acordul Parlamentului?!

Premierul Marii Britanii poate declanşa procedura de divorţ cu Uniunea Europeană (UE) fără să aibă nevoie de acordul Parlamentului, a afirmat, în această după-amiază, liderul comisiei însărcinate cu pregătirea Brexitului, Oliver Letwin, citat de AFP. Toată lumea se întreabă care sunt modalităţile de a declanşa procedura reglementată de articolul 50 al Tratatului de la Lisabona.
 

”Mai precis, acest dispozitiv poate fi activat prin intermediul prerogativei regale, o putere a Executivului care nu necesită aprobarea Parlamentului. Deoarece David Cameron şi-a anunţat demisia în urma referendumului asupra apartenenţei Marii Britanii la UE, succesorului acestuia îi revine misiunea dificilă de a scoate ţara din blocul european” a declarat Letwin în faţa Comisiei pentru politică externă a Camerei Comunelor.

 
Cu toate acestea, el a apreciat că problema s-ar putea găsi în cele din urmă în faţa tribunalului, după ce cabinetul de avocaţi Mishcon de Reya a intentat o acţiune în justiţie afirmând că executivul are nevoie de unda verde din partea deputaţilor.
 

"Există opinii contradictorii în legătură cu acest subiect”, a mai spus Oliver Letwin, subliniind că Parlamentul ar trebui în orice caz "să amendeze considerabil" sau "să revoce legea din 1972 privind apartenenţa ţării la UE".

 
Tot astăzi, secretarul de stat la afaceri europene, David Lidington, a lăsat să se înţeleagă, el în faţa Camerei Lorzilor, că au loc discuţii legate de posibilitatea ca Marea Britanie să renunţe la asigurarea preşedinţiei prin rotaţie a Consiliului UE din iulie până în decembrie 2017. 

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ligia Deca a semnat un nou ordin de ministru! „A fost o prioritate pentru mandatul meu“

31 Jul 2023 1165

Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2017. „Afară din UE?“ de Răzvan-Mihai Ursu, clasa a XI-a C

05 May 2023 663

31 ianuarie 1953. Ovidiu Lipan „Țăndărică" împlinește astăzi 68 de ani

31 Jan 2022 1429

Direcția Regională Vamală Galați Procedura aplicată coletelor sosite din Marea Britanie. Cât plătiți în plus la vamă pentru un colet din străinătate

21 Dec 2021 1693

Primul Crăciun după BREXIT Modificări la vămuire. Aștepţi colet din afară, de sărbători? Iată ce trebuie să ştii

09 Dec 2021 2203

Noi reguli pentru mașinile cu volan pe dreapta. Ce lege se aplică de la 1 ianuarie

02 Jan 2021 2249

Klaus Iohannis "Acordul post-Brexit va proteja interesele companiilor și ale cetățenilor români"

24 Dec 2020 1728

Casa Națională de Sănătate Accesul la sistemele de sănătate din România și Regatul Unit, în contextul Brexit

11 Dec 2020 1193

Klaus Iohannis „Pentru România este foarte important ca în faza de tranziţie să folosim gazul natural, cel din Marea Neagră“

15 Oct 2020 1770

Klaus Iohannis „Avem o relaţie foarte bună cu Marea Britanie și vom reuşi destul de bine să avansăm în domeniul bilateral“ (video)

07 Feb 2020 2289

Sondaj de opinie ZIUA de Constanţa Marea Britanie a ieşit din UE. A fost primul pas. Credeţi că este un început al apusului Uniunii Europene?

03 Feb 2020 3863

De astăzi, Marea Britanie a părăsit Uniunea Europeană. Ce se întâmplă cu românii de acolo?

01 Feb 2020 3377

Klaus Iohannis Cetățenii români din Regatul Unit vor putea continua și după Brexit să își exercite neîngrădit drepturile

31 Jan 2020 2026

Acordul pentru Brexit a fost aprobat de Parlamentul European

29 Jan 2020 1912

Camera Comunelor a aprobat Acordul Retragerii Marii Britanii din UE

09 Jan 2020 2091