UPDATE 1. Protestatarii au ocupat Bulevardul Magheru O nouă seară de proteste în Bucureşti

Un nou val de proteste este anunţat pentru vineri seară în Bucureşti şi în marile oraşe din ţară. În jurul orei 18-30, circa 200 de persoane au ieşit în stradă în Bucureşti, pentru a patra zi consecutiv.
 
Manifestanţii s-au adunat, ca şi în serile trecute în zona fântânii de la Facultatea de Arhitectură şi în zona Teatrului Naţional Bucureşti, potrivit HotNews.ro. În jurul orei 19.00, protestatarii au ocupat Bulevardul Magheru.
 
Printre manifestanţi se împart foi format A4, cu simbolul „Colectiv" în colţul drept, pe care sunt scrise Art.2 (Suveranitatea) şi Art.90 (Referendumul) din Constituţie, şi prin care autorii cer preşedintelui declanşarea unui referendum cu trei puncte:
 
1. Desfiinţarea tuturor patidelor politice şi scoaterea lor în afară legii;
2. Simplificarea aparatului de conducere a statului şi ocuparea noilor posturi prin concurs, complet transparent;
3. La concurs să poată participa orice persoană, cetăţean român, cu excepţia nomenclaturiştilor de dinainte de 1989, a tuturor politicienilor de după 1989 şi a celor numiţi pe linie politică.

UPDATE 1, ora 21.09 

Numărul manifestanţilor a ajuns la aproape 10.000. Se strigă "Jos Parlamentul!", "Nicăieri justiţie, peste tot corupţie". Mulţimea este foarte animată. 
 
Sursa foto: HotNews

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Grevă japoneză mâine la Direcţia Judeţeană de Statistică Constanţa

25 Apr 2023 1106

Proteste în Capitală și în mai multe orașe din țară, împotriva măsurilor impuse de Guvern

10 Apr 2021 2024

Percheziții Zeci de persoane care au participat la protestele violente din București sunt audiate

03 Apr 2021 2035

Patru proteste, anunțate astăzi în Capitală!

20 Mar 2021 2044

Proteste la București, în Piața Victoriei, împotriva proiectului de lege privind carantinarea și izolarea

12 Jul 2020 2194

Actorul american Leonardo DiCaprio, impresionat de „Marșul pentru Păduri”, de la București

06 Nov 2019 1847

Proteste în Piaţa Universităţii din Bucureşti. Ce personalităţi au fost văzute la protest. Ce se scandează. Participă şi protestatari de la Constanţa

30 Mar 2019 2401

„Alertă! OUG 13 se întoarce! Nu amnistie! Nu grațiere!“. Noi proteste antiguvernamentale, astăzi, la Bucureşti

15 Jul 2018 2223

Sute de taximetriști protestează în Capitală. Ce nemulțumiri au

22 May 2018 2583

Proteste de amploare în toată țara împotriva coaliţiei PSD-ALDE. Unde vor manifesta constănțenii

12 May 2018 2560

Sindicatul Liber „Navalistul“, protest la Ministerul Economiei şi la Guvern „Am fost minţiţi de toate guvernele care s-au perindat pe la Palatul Victoria“

22 Mar 2018 2045

Cum se va desfăşura protestul Sindicatul Liber „Navalistul“ merge la Ministerul Economiei şi la Guvern să-şi strige nemulţumirea

19 Mar 2018 2553

Protest, în această seară, în capitală “Treziți-vă! Salariile scad, inflația crește!”

11 Feb 2018 4631

UPDATE. Proteste în Piața Victoriei din București de Ziua Unirii Principatelor. Evenimentul chiar în ziua Micii Uniri

24 Jan 2018 2021

UPDATE2. INCIDENTE. Constanța Sute de protestatari de la Prefectură către sediul PSD. Se scandează „PSD ciuma roşie“ şi „ALDE şi PSD aceeaşi mizerie“ (galerie foto + video)

20 Jan 2018 6489