S-au desemnat câştigătorii Concursului de fotografie „Meseriile mării”

Astăzi, la ora 12.30, Alianţa Franceză Constanţa a organizat la Muzeul Marinei Române din Constanţa, vernisajul expozitiei de fotografie „Meseriile mării” („Les métiers de la mer”), realizat în urma concursului lansat de instituţia promotoare a francofoniei din oraşul Constanţa, în parteneriat cu CMA Ships România şi Muzeul Marinei Române din Constanţa.
 
Anul acesta, Alianţa Franceză Constanţa a propus o competiţie adresată pasionaţilor de fotografie, tema fiind în acord cu specificul locului, fiecare fotografie urmând să surprindă legătura omului cu marea sau influenţa acestuia asupra mării, în exercitarea profesiilor specifice domeniului maritim. Printre obiectivele proiectului s-au numărat promovarea imaginii Mării Negre din perspectivă profesională, mutualizarea experienţei profesionale a celor care lucrează în mediul maritim, precum şi cultivarea spiritului de apartenenţă la spaţiul geografic al Mării Negre. Fiecare participant, profesionist sau amator, s-a înscris în concurs cu maxim patru fotografii, alb-negru sau color, conform unui regulament dinainte cunoscut.
 
Juriul a fost format din specialişti şi artişti consacraţi în domeniu, care au stabilit câştigătorii, conform unor criterii de evaluare, precum adecvarea cu tematica propusă, creativitatea, originalitatea şi calitatea tehnică a fotografiei. Câştigătorii primei ediţii sunt Dumitrache Anca, cu fotografia „La pescuit (Vama Veche)”- locul I,  Miclăuş Alexandra, cu „Un capitaine de 14 ans” - locul II, Tozaru Mihai, cu „La pescuit” - locul III, Dragoslav Gabriel, cu „Silence on the night” şi „On the pier” - menţiuni, şi Tacu Maximiliana, cu fotografia „Culegătorii de scoic” – menţiune. Lucrările acestora, alături de alte 14 fotografii selectate, vor fi expuse la Muzeul Marinei Constanţa, vernisajul expoziţiei fiind un excelent preambul la celebrarea Zilei Marinei şi un omagiu adus celor care muncesc şi trăiesc în apropierea mării. Câştigătorilor li se vor înmâna diplome. 
           

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ziua Internațională a Profesorilor de Franceză celebrată la Universitatea Ovidius din Constanța

23 Nov 2022 1667

De Ziua Internațională a Francofoniei Liceenii de la Colegiul „Carol I” au transferat sărbătoarea online, respectând o tradiție (galerie foto)

22 Mar 2021 2351

Francofonia și francofilia, vocația tradițională a României

20 Mar 2021 2592

Fotografi constănţeni, premiaţi de Alianţa Franceză la vernisajul „Les métiers de la mer“ (galerie foto)

14 Jul 2016 3343

Concursul de fotografie „Les métiers de la mer“ şi-a desemnat câştigătorii (galerie foto)

15 Aug 2015 2170

Organizat de Alianţa Franceză Constanţa Cine sunt câştigătorii Concursului de fotografie „Les métiers de la mer“

14 Aug 2015 2295

Alianţa Franceză Constanţa, locul în care oamenii îşi dau mâna în numele francofoniei (galerie foto)

14 Jul 2015 5106

„Este o expoziţie de prestanţă şi prestigiu“ Alianţa Franceză celebrează Ziua Franţei la Muzeul de Artă Constanţa (galerie foto)

11 Jul 2015 2469

Alianţa Franceză lansează invitaţia Expoziţia internaţională de fotografie „Echiquier”, la Muzeul de Artă Constanţa

10 Jul 2015 2145

Anunţuri 21 ianuarie 2015

21 Jan 2015 2379

Alianţa Franceză organizează în Constanţa expoziţia de fotografie "Meseriile mării"

07 Aug 2014 2998

La vernisajul „Franța văzută de pictori români din perioada modernă“ Trei eleve din Constanţa, premiate de Academia Franceză (galerie foto)

11 Jul 2014 4022