Sancțiuni pentru șoferii care au staționat nejustificat pe banda de urgență a Autostrăzii Soarelui

Polițiștii de la autostrăzi au desfășurat, în acest sfârșit de săptămână, o acțiune pentru depistarea și sancționarea celor care folosesc în mod nejustificat banda de urgență a autostrăzii. Au fost aplicate 30 de sancțiuni, iar un permis de conducere a fost reținut.
 
În zilele de 22 și 23 iulie a.c., polițiștii Brigăzii Autostrăzi și Misiuni Speciale a Poliției Române au desfășurat activități, pe autostrada A2 București – Constanța, pentru depistarea și sancționarea persoanelor care folosesc în mod nejustificat banda de urgență.
 
În cadrul acțiunii au fost aplicate 30 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 5.800 de lei.
 
Astfel, polițiștii au aplicat 6 sancțiuni contravenționale pentru oprirea pe banda de urgență, 5 pentru circulația pe banda de urgență și 18 sancțiuni pentru alte abateri la normele rutiere.
 
De asemenea, un conducător auto a fost depistat conducând sub influența băuturilor alcoolice, fiind sancționat cu amendă contravențională și reținerea permisului de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
 
Polițiștii au beneficiat de sprijinul colegilor de la Inspectoratul General de Aviație al M.A.I., care au acționat cu un elicopter.
 
Poliția Română vă reamintește:
 
Conform articolului 74 din O.U.G. 195 din 2002 actualizată:
 

(1) Pe autostrăzi este interzisă circulatia pietonilor, a autovehiculelor cu gabarite sau mase depășite, fără autorizație specială de transport eliberată de administratorul drumului public, conform reglementărilor în vigoare, a vehiculelor cu tracțiune animală, a animalelor, a vehiculelor trase sau împinse cu mâna, a bicicletelor și mopedelor, a tractoarelor și mașinilor autopropulsate pentru lucrări agricole, precum și a vehiculelor care, prin construcție sau din alte cauze, nu pot depăși viteza de 50 km/h.
 
(2) De asemenea, pe autostrăzi sunt interzise învățarea conducerii unui vehicul, încercările prototipurilor de șasiuri și de autovehicule, manifestațiile, defilările, caravanele publicitare, antrenamentele și competițiile sportive de orice fel, precum și cortegiile.

 
(3) Se interzice circulația, oprirea sau staționarea autovehiculelor pe banda de urgență, cu excepția cazurilor justificate, precum și a autovehiculelor cu regim de circulație prioritar.
 
(4) Circulația autovehiculelor destinate transportului public de persoane sau de mărfuri se efectuează, de regulă, numai pe banda marginală din partea dreapta a autostrăzii, în sensul de mers.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Trafic îngreunat pe Autostrada A2 București - Constanța!

25 Apr 2024 399

DRDP Constanța Atenție! Se fac lucrări de întreținere pe Autostrada Soarelui

25 Apr 2024 298

Circulație restricționată pe Autostrada Soarelui, spre Constanța

24 Apr 2024 276

Limitare de viteză spre Constanța, pe Autostrada Soarelui

23 Apr 2024 754

În această noapte, circulația rutieră va fi închisă pe Autostrada A2 București – Constanța! Iată în ce interval orar

18 Apr 2024 477

Restricții de trafic pe autostrăzile A2, A3 dar și pe DN 7, pentru efectuarea de lucrări

02 Apr 2024 430

UPDATE. Autostrada A2, blocată! Sunt coloane de mașini. Iată motivul (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 2141

UPDATE. Accident rutier pe A2, sensul de mers București-Constanța! Primele informații

24 Mar 2024 1452

Trafic îngreunat seara trecută pe Autostrada A2 București-Constanța după un accident rutier (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Mar 2024 1447

UPDATE Accident rutier mortal pe autostrada A 2 București-Constanța!

16 Mar 2024 1446

Autostrada A2 București-Constanța și alte artere rutiere. Situația traficului în această dimineață

12 Mar 2024 488

Constanța Final de proces în cazul polițistului acuzat că ar fi dezvăluit unui amic unde sunt amplasate radarele pe Autostrada A2, București – Constanța!

09 Mar 2024 767

Centrul INFOTRAFIC Raport de circulație pe A2 în această dimineață

09 Mar 2024 537

Traficul pe Autostrada A2 și alte drumuri naționale. Raportul INFOTRAFIC

06 Mar 2024 487

Licitație contestată la CNSC Iridex Group Salubrizare a vrut să facă curățenie și în parcările și grupurile sanitare de pe Autostrada Soarelui! Ce verdict a primit?

03 Mar 2024 706