Sanitas ameninţă cu un miting de amploare în faţa Guvernului

 
Federaţia SANITAS din România spune STOP umilirii angajaţilor din sistemul sanitar,  sistemul de asistenţă  socială şi medico-social. În cursul zilei de astăzi, Consiliul Naţional al Federaţiei SANITAS din România a hotărât să demareze un amplu program de acţiuni sindicale în cazul în care revendicările SANITAS nu sunt rezolvate de autorităţile  statului. 
 
Se atrage atenţia Guvernului României că sectorul sanitar este lăsat să se zbată între lipsa dotărilor şi cea a  personalului de specialitate,  insuficient pentru acest sistem atât de important, dar lăsat sau chiar încurajat în continuare să emigreze.
 
Eliminarea inechităţilor şi discriminărilor salariale, deblocarea posturilor de specialitate, majorarea salarială cu 25% în 2016 sunt doar câteva dintre revendicările negociate încă de la începutul acestui an de Federaţia SANITAS, atât cu Ministerul Sănătăţii, cât şi cu Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.
 
Astfel, pe 20 aprilie, în intervalul orar 11.00-13.00, toate organizaţiile judeţene SANITAS vor organiza acţiuni specifice la prefecturile judeţene.
 
În perioada 9-13 mai, se vor organiza adunări publice în faţa Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi Ministerului Finanţelor Publice.
 
În funcţie de rezultatele obţinute în negocierile care se vor desfăşura în paralel cu acţiunile de protest, în luna iunie se va organiza un miting de amploare în faţa Guvernului României. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Alexandru Rafila „Suntem aproape de un acord cu reprezentanții Sanitas”

01 Feb 2024 719

Premierul Marcel Ciolacu - Indemnizaţiile persoanelor cu handicap vor fi mărite anul acesta

26 Jan 2024 724

Guvernul RomânieiConsultări ale prim-ministrului Marcel Ciolacu cu reprezentanții Federației Sanitas

25 Jan 2024 444

Guvern Consultările premierului Marcel Ciolacu cu reprezentanții Federației Sanitas

25 Jan 2024 640

Premierul Marcel Ciolacu „Prioritatea mea din aceste zile este să găsesc soluții pentru a corecta inechitățile sociale adunate într-un deceniu“

24 Jan 2024 664

Protest al cadrelor medicale în fața Ministerului de Finanţe! Solicită majorarea salariilor cu cel puţin 20% (GALERIE FOTO+VIDEO)

18 Jan 2024 639

Guvern Discuții cu reprezentanții Sanitas privind revendicările din sistemul de sănătate

17 Jan 2024 755

Guvernul RomânieiUpgrade -Programul premierului Marcel Ciolacu - 17 ianuarie 2024

17 Jan 2024 501

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 17 ianuarie 2024

17 Jan 2024 417

Președintele PSD Constanța, senatorul Felix Stroe consideră inoportună greva din sănătate anunțată de Sanitas!

10 Jan 2024 936

Federația SANITAS din România a demarat procedurile pentru declanșarea conflictului colectiv de muncă

09 Jan 2024 745

Sindicatul Sanitas Constanța a început strângerea de semnături pentru declanșarea conflictului de muncă în sănătate și asistență socială

22 Dec 2023 773

Federaţia Sanitas anunță deschiderea conflictului de muncă

14 Dec 2023 854

SANITAS declanșează conflictul colectiv de muncă după ce negocierile cu Guvernul României au eșuat

14 Dec 2023 635

Vești bune! Guvernul adoptă Ordonanța de Urgență privind plata gărzii şi a voucherelor de vacanţă

31 Aug 2023 857