Seful politiei Mangalia, acuzat de hartuire. Pescaru neaga

pescaru_nicolae.jpgComisarul-şef Nicolae Pescaru, comandantul Poliţiei municipiului Mangalia, a intrat în atenţia Corpului de Control al Ministerului de Interne după ce soţul unei femei din oraş a făcut o plângere în care susţinea că poliţistul îi hărţuieşte sexual nevasta.

Simona Guţă spune că totul a început în 2007. "Domnul Nicolae Pescaru a început în urmă cu trei ani să-mi trimită SMS-uri în care îmi propunea să mă întâlnesc cu el. La primul mesaj n-am dat mare importanţă, însă şeful Poliţiei Mangalia a continuat.

Eu îl ştiu doar din vedere, nu-l cunosc personal. Ne întâlnisem de câteva ori în trafic, mă văzuse pe stradă, mă saluta când mă vedea prin vreun magazin din oraş. Tocmai de aceea am început să mă panichez când am văzut că insistă. După mai multe SMS-uri primite de la Pescaru, am hotărât să-mi schimb numărul de telefon, pentru că eram pur şi simplu terorizată", declara Simona Guţă. Ea spune ca poliţistul a revenit în forţă în urma cu aproximativ o lună. Nicolae Pescaru a negat toate acuzele.

Sursa: cancan.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

un cetatean al mangaliei

04 Apr, 2010 21:51

dl.pescaru isi face meseria,foarte bine,spre deosebire de alti domni din politie.din alt punct de vedere orice gest poate fi interpretat,si ca femeie si ca barbat,depinde de integritatea fiecarei persoane.multa sanatate d-le pescaru.

doru

31 Mar, 2010 21:02

Dar nimeni nu spune de unde avea nr ei de telefon.

TOTI

29 Mar, 2010 23:19

MAI MINCINOSULE SECURIST,TINE MINTE SI TINETI MINTE VOI TOTI CARE MANCATI RAHAT CU CARUL :CU OPRISAN NU TE VEI COMPARA NICIODATA.V-A INCOMODAT,HAI,DE CE ? A PUS PARUL PE VOI TOTI NETREBNICII.DIN PUNCT DE VED PROFESIONAL ESTI ZERO BARAT FATA DE EL.NU AI FACUT NICIUN SFERT DIN SCOLILE LUI.RUSINE MARE !!!!

mihai

29 Mar, 2010 21:19

e mare mafiot

TOTI

29 Mar, 2010 10:28

ASA SANT MASONII ,CURVARI.IAR PENTRU FAPTUL CA E SI POLITAI,SITUATIA SE TRIPLEAZA.IL TIN MASONII IN BRATE.TINE CU DINTII DE POSTUL ALA AL LUI ,DE UNDE IA SPAGA.I-A FOST FRICA TOT TIMPUL DE AIA MAI TINERI CARE AU TRECUT PE LA MANGALIA.E UN FRICOS MASON .SI MINCINOS.FACE-T-I DOAMNA O PLANGERE PENALA,CA ASA MERITA CACATUL ASTA DE MASON !!!!

daciana

29 Mar, 2010 09:54

eu una nu m as uita la acest,,,om! nu vedeti cum arata? bleah! daca si asta arata a barbat inseamna ca,,,,!

Simona

29 Mar, 2010 09:01

Asta e un mare curvar. Nu este singura din Mangalia pe care curvarul o hartuieste. Ii place perversitate, le duce cu masina pe la podul vechi pe insula, trage de ele. Mariana zice ca are cocoselul mic.

Articole asemanatoare

Judo Constanța Antrenorul Radu Luca s-a căsătorit cu o practicantă a sportului de pe tatami. Noua familie are nași celebri (GALERIE FOTO)

30 Jul 2023 3441

IPJ Constanța, în doliu. Fostul comandant al Poliției Mangalia, comisar șef Nicolae Pescaru, s-a stins din viață

11 Sep 2021 7656

Prefectura Constanţa, precizări referitoare la nulitatea ordinului prefectului județului Constanța privind încetarea mandatului unui consilier

04 Dec 2018 1899

A atacat în instanţă ordinul de încetare a mandatului de consilier şi excluderea din PSD. Juriştii Prefecturii Constanţa i-au greşit numele. Ordin lovit de nulitate!

04 Dec 2018 2424

Fostul şef al Poliţiei Mangalia, exclus din PSD şi din CL Costineşti pentru indisciplină, spune că decizia partidului îi prinde bine - „Nu mă mai regăsesc în partidul condus de Dragnea!“

16 Nov 2018 3996

Un consilier local din cadrul Consiliului Local al comunei Costinești a rămas fără mandat

14 Nov 2018 1215