Semnificatii istorice - 16 mai

La 16 mai 1920 este canonizată Ioana d'Arc, eroina naţională a Frantei. Supranumită fecioara din Orleans, Ioana d'Arc afirma că a avut viziuni de la Dumnezeu care i-a spus să reîntoarcă pământurile Franţei care erau dominate de Anglia după Războiul de o sută de ani.

1703 - A murit scriitorul francez Charles Perrault, celebru pentru povestirile sale pentru copii (n. 1628).

1812 - A fost semnat, la Bucureşti, Tratatul de Pace ruso-turc, prin care Basarabia a intrat în componenţa Imperiului rus.

1905 - S-a născut actorul american Henry Fonda. (d. 1982)

1920 - Papa Benedict al XV-lea a canonizat-o pe Ioana d'Arc, care a căpătat statutul de sfântă.

1929 - A avut loc prima ediţie a Premilor Oscar.

1960 - Fizicianul american Theodore Maiman a produs primul laser în laboratoarele de cercetare Hughes din Malibu,California.

1972 - A fost inaugurat Sistemul hidroenergetic Porţile de Fier I, cu o putere de 1050 MW, în partea românească şi tot atât în partea iugoslavă.

1980- A încetat din viaţă scriitorul Marin Preda: "Cel mai iubit dintre pământeni", "Moromeţii", "Viaţa ca o pradă" (n. 5 august 1922).

1997- Actorul Puiu Călinescu a încetat din viaţă în urma unui stop respirator: "B.D. la munte şi la mare", "B.D. în alertă", "B.D. intră în acţiune", "Nea Mărin miliardar" (n. 21 iunie 1920).

2007 - Nicolas Sarkozy a fost învestit oficial în funcţia de preşedinte al Franţei.

Sursa: mediafax.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Cum putem extinde turismul de weekend în județul Constanța pe tot parcursul anului?

01 May 2024 393

Președintele Consiliului Județean Constanța are un nou consilier onorific (DOCUMENT)

30 Apr 2024 669

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 923

LIVE TEXT+VIDEO Medicul Cătălin Grasa își depune candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța- „Vom demonstra că putem aduce calitate în ceea ce ne-am propus să facem"

29 Apr 2024 1227

LIVE TEXT+VIDEO Florin Mitroi își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța-„Azi este un început de normalitate” (Galerie FOTO)

29 Apr 2024 1503

Fostul rector de la UOC, Tiberius Dănuț Epure deschide lista consilierilor județeni la partidul Dianei Șoșoacă

28 Apr 2024 937

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 748

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetul General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

25 Apr 2024 583

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în competiția electorală, Cătălin Grasa, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța!

24 Apr 2024 800

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 669

Oportunități de investiții norvegiene la Constanța

23 Apr 2024 580

Decizia lui Horia Constantinescu de a demisiona din funcţia de preşedinte al ANPC, în Monitorul Oficial

22 Apr 2024 957

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 602

ZIUA LIVE. Claudiu Palaz (ADU) „Fără viziune nu ai ce căuta la CJC ! Altfel, te duci doar pentru secretară, telefon și mașină!" (VIDEO)

16 Apr 2024 725

Horia Constantinescu a demisionat din funcția de președinte al ANPC pentru a candida la Primăria municipiului Constanța

15 Apr 2024 741