Senatul a adoptat o iniţiativă legislativă care interzice comercializarea oricăror plante, substanţe şi preparate psihotrope

Senatorii au adoptat miercuri proiectul legislativ iniţiat de colegul lor liberal Mario Oprea, prin care se interzice comercializarea oricăror plante, substanţe şi preparate psihotrope, indiferent de destinaţia substanţei sau scopul activităţii, inclusiv cel din unităţile medicale sau în cercetare.

Senatorii au adoptat proiectul legislativ cu cvasiunanimitate de voturi, tabela electronică de vot înregistrând 65 de voturi pentru, o abţinere şi niciun vot împotrivă.

Atât reprezentanţii opoziţiei, cât şi cei ai puterii au arătat, în cadrul dezbaterilor generale, că adoptarea iniţiativei legislative este necesară pentru a se da un semnal politic favorabil stopării fenomenului de consum de substanţe halucinogene, care produce tragedii zilnic, însă a existat şi o opinie contrară potrivit căreia textul legislativ în cauză este inutil şi nu va produce altceva decât confuzie

Liderul grupului PNL, senatorul Puiu Haşotti, a arătat că, printr-un vot favorabil iniţiativei legislative, se va da un semnal favorabil pentru prefecţii şi primarii care au început acţiuni de combatere a fenomenului pe plan local, "în primul rând din punctul de vedere al societăţii româneşti, dar şi medical".

El a arătat că textul legislativ este perfectibil şi că poate fi corectat cu sprijinul reprezentanţilor guvernului, la Camera Deputaţilor, care este decizională în acest caz.

La rândul său, liderul senatorilor independenţi, Şerban Mihăilescu, a subliniat că, până când legea ajunge în vigoare, este timp suficient pentru a fi corectată, subliniind că, până în acest moment, autorităţile şi, în special Agenţia Naţională Antidrog, "nu au făcut nimic" pentru a stopa acest fenomen.

Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a anunţat că grupul social-democrat va vota în favoarea proiectului legislativ aparţinând colegului de la USL şi a mulţumit reprezentanţilor puterii că şi-au manifestat sprijinul pentru adoptarea proiectului legislativ.

Guvernul a transmis Parlamentului o poziţie negativă faţă de proiectul legislativ, împărtăşită şi de preşedintele comisiei juridice, social-democratul Toni Greblă.

Acesta a afirmat că proiectul legislativ va crea confuzie, nu va aduce nimic nou în ceea ce priveşte sistemul sancţionator actual, ar crea interdicţii păgubitoare pentru economia şi cercetarea românească şi este inutil deoarece "organele statului nu vor avea ce face cu textul de lege, neavând niciun instrument la îndemână".


Conform iniţiatorului, substanţele şi preparatele interzise comercializării sunt prevăzute în două anexe la proiectul legislativ, iar într-o a treia anexă sunt cuprinse plantele şi substanţele supuse controlului naţional, care prezintă risc pentru sănătatea publică din cauza calităţilor psihotrope. În ceea ce priveşte sancţiunile pentru comercializarea acestora, textul prevede de la suspendarea activităţii societăţii pe o perioadă de 6-9 luni până la închiderea acesteia.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 670

LIVE TEXT+VIDEO Medicul Cătălin Grasa își depune candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța- „Vom demonstra că putem aduce calitate în ceea ce ne-am propus să facem"

29 Apr 2024 712

LIVE TEXT+VIDEO Florin Mitroi își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța-„Azi este un început de normalitate” (Galerie FOTO)

29 Apr 2024 920

Fostul rector de la UOC, Tiberius Dănuț Epure deschide lista consilierilor județeni la partidul Dianei Șoșoacă

28 Apr 2024 806

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 713

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetul General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

25 Apr 2024 546

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în competiția electorală, Cătălin Grasa, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța!

24 Apr 2024 776

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 643

Oportunități de investiții norvegiene la Constanța

23 Apr 2024 568

Decizia lui Horia Constantinescu de a demisiona din funcţia de preşedinte al ANPC, în Monitorul Oficial

22 Apr 2024 873

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 587

ZIUA LIVE. Claudiu Palaz (ADU) „Fără viziune nu ai ce căuta la CJC ! Altfel, te duci doar pentru secretară, telefon și mașină!" (VIDEO)

16 Apr 2024 703

Horia Constantinescu a demisionat din funcția de președinte al ANPC pentru a candida la Primăria municipiului Constanța

15 Apr 2024 728

Averea și interesele Iuliei-Laura Opariuc-Dan, desemnată președintele Biroului Electoral Județean Constanța

15 Apr 2024 560

ZIUA LIVE Despre maturitate politică. Claudiu Palaz explică de ce candidează la președinția Consiliului Județean Constanța!

15 Apr 2024 604