Sistemele de securitate ale mai multor societăți, verificate de polițiști. Ce sancțiuni s-au aplicat

Aproape 400 de sancțiuni au fost aplicate de polițiști, în urma acțiunilor desfășurate, în ultima săptămână, în domeniul verificării sistemelor de securitate. În perioada 22-28 noiembrie a.c, sub coordonarea Direcţiei de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, polițiștii structurilor teritoriale de ordine publică au efectuat, la nivel național, 436 de acțiuni în domeniul verificării sistemelor de securitate. 

Activitățile au vizat 2.629 de obiective care operează cu valori, respectiv unităţi şi instituţii de interes public, unităţi bancare, instituţii de creditare din categoria organizaţiilor cooperatiste şi I.F.N., societăţi care au ca obiect de activitate schimbul valutar, case de amanet și unităţi profilate pe activităţi cu bijuterii, unități poștale, staţii de comercializare a carburanţilor, spaţii comerciale, săli de jocuri de noroc, prestatori de servicii de pază şi în sisteme tehnice, dar și alte categorii de unităţi.

În urma controalelor efectuate, pentru neregulile constatate polițiștii au aplicat 391 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 281.775 lei. De asemenea, au constatat 5 infracțiuni, fapte pentru comiterea cărora sunt cercetate 15 persoane.                                              

Poliţiştii vor continua și în perioada următoare acţiunile pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor contra patrimoniului agenţilor economici şi verificarea legalităţii funcţionării prestatorilor de servicii de securitate.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Trimitere în judecată, de ultim moment, la Constanța! S-a implicat Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română

01 May 2024 866

Poliția Română Peste 400 de premise reținute, în doar 24 de ore

26 Apr 2024 435

DIICOT, acțiune fulger la Constanța! Ce s-a descoperit la percheziții (FOTO)

25 Apr 2024 687

Circulație restricționată pe Autostrada Soarelui, spre Constanța

24 Apr 2024 343

România Se fac înscrieri la Școala de Poliție! Vezi de când

23 Apr 2024 621

​LIVE TEXT. Eveniment important la Mangalia Două drone de tip avion, cu decolare verticală, intră azi în dotarea Poliţiei de Frontieră (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 1530

Rezultate ale acțiunii BLOCADA, în ultimele 24 de ore

14 Apr 2024 706

Intervențiile polițiștilor în ultimele 24 de ore. Constatări

14 Apr 2024 555

Cadouri „otrăvite“ pentru mai mulți bătrâni din Constanța! A intervenit Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română

14 Apr 2024 852

Poliția RomânăBrigada de Combatere a Criminalității Organizate Craiova-Trafic de minori

10 Apr 2024 328

Intervențiile polițiștilor, în ultimele 24 de ore

09 Apr 2024 423

Operațiuni de amploare ale DIICOT și ale poliției pentru destructurarea unor grupuri infracționale (VIDEO)

03 Apr 2024 554

Avansări de Ziua Poliției Române, la Tulcea!

25 Mar 2024 743

IPJ Constanța Ziua Poliției Române. Mesajul transmis de chestorul de poliție Dumitru Bîltag

25 Mar 2024 628

Polițist din Covasna, cercetat pentru acte sexuale cu două minore și pornografie infantilă!

20 Mar 2024 802