Situaţia victimelor incendiului din „Colectiv” internate în spitale

Spitalul Universitar are 24 de pacienți răniți în incendiul de la clubul Colectiv, dintre care nouă sunt în stare critică. Anunţul a fost făcut astăzi de medicul Dragoș Davițoiu: "24 pacienți sunt internați. 14 sunt în stare bună, sunt internați în chirurgie plastică, pentru evoluția lor nu ne așteptăm la complicații majore. Medicii curanți vor stabili săptămâna aceasta când și cum se vor externa. 10 sunt internați în Terapie Intensivă, un pacient cu evoluție favorabilă până la momentul de față, detubat, este menținut în continuare în Terapie Intensivă pentru că există încă posibilitatea apariției unor complicații, nouă pacienți, aceeași, în stare critică, dar stabilă. Nu s-a schimbat nimic în evoluția lor peste noapte, asta nu înseamnă că este neapărat o veste bună. Ne putem aștepta la apariția unor complicații severe. Săptămâna aceasta începe o fază chirurgicală în tratamentul lor, în care se va încerca acoperirea arsurilor în cât mai mare proporție după care vor apărea sau nu ne putem aștepta la tot felul de complicații și evoluții nefavorabile", a afirmat medicul. El a spus că unitatea medicală nu are nevoie în acest moment de materiale, însă este nevoie să se doneze sânge.
Cinci pacienți internați la Spitalul Universitar de Urgență Militar „Dr Carol Davila” care au fost răniți în urma incendiului de la clubul Colectiv sunt în stare critică, cu arsuri pe căile respiratorii superioare, și unul este intubat, a anunţat comandantul unității medicale, Florentina Ioniță Radu. Toți sunt atent monitorizați în clinica de terapie intensivă. Florentina Ioniță Radu a subliniat că evoluția pacienților este imprevizibilă: "Noi suntem pregătiți și în cadrul echipei interdisciplinare am stabilit strategia pe următoarele zile. Următoarele zile sunt foarte importante, dar mult mai important va fi ca tot parcursul evoluției lor, adică o lună sau două luni de zile, depinde de intensitatea arsurilor, să fie corect și atent manageriați". Ea a arătat că se face tot ce se poate pentru toți pacienții, precizând că de două sau de trei ori pe zi acestora li se recoltează analize. Medicul a mai precizat că spitalul are stocuri din toate materialele, precum și un stoc de piele artificială, arătând că dacă va fi cazul, va fi folosită. "Având în vedere că sunt oameni tineri, cel mai important lucru este starea lor de sănătate anterioară, dar arsura este o boală imprevizibilă, pentru că pe pielea arsă exudează, adică o parte din lichidele prețioase se pierd pe acolo și acest lucru se manageriază cu metodele medicale, sunt acoperite cu diverse substanțe, creme, tot felul de produse ca să încercăm să plece cât mai puțin lichid din organism", a mai spus comandantul spitalului. Medicul a arătat că pacienții vor suferi operații în fiecare zi pentru schimbarea pansamentelor, în condițiile în care peste 50% din suprafața organismului prezintă arsuri.
Un pacient rănit în incendiul de la clubul Colectiv din Capitală a decedat în această dimineață la Spitalul "Bagdasar Arseni", a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al spitalului, dr. Florin Bica. Este vorba despre o femeie, care s-a aflat în stare critică din cauza rănilor. "În urmă cu o oră a decedat unul dintre pacienți. Mai sunt pacienți în stare critică, dar sunt la sala de operație, la pansamente. Sunt internați în total în spital 23 de pacienți", a afirmat medicul.
Un copil de 15 ani se află în stare critică și alți doi în stare gravă la Spitalul de Copii "Grigore Alexandrescu". "Avem cinci copii internați în total. Avem trei copii în reanimare, unul dintre aceștia de 15 ani în stare critică care are pe 60% din suprafața corpului arsuri, este intubat. Doi sunt neintubați, dar sunt în stare gravă - o fată și un băiat de 15, respectiv 16 ani. Mai este o fată pe secție care prezintă arsuri pe 20% din suprafața corpului de 17 ani și încă o fată pe secția de toxicologie. Cel în stare critică a fost adus sâmbătă de la Spitalul Elias", a declarat astăzi, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al unității medicale, dr. Raluca Alexandru. Potrivit acesteia, patru dintre cei cinci pacienți minori răniți în urma incendiului izbucnit vineri seară la clubul Colectiv și internați la Spitalul "Grigore Alexandrescu" prezintă arsuri.
Un număr de șapte pacienți internați la Spitalul Elias sunt în stare severă fiind intubați și ventilați mecanic. "Sunt șapte pacienți internați în Terapie Intensivă intubați și ventilați care sunt în stare destul de severă și al căror prognostic nu poate fi stabilit încă până nu trec câteva zile bune sau chiar o săptămână. Mai sunt un pacient neintubat și alți pacienți în post-operator, trei neintubați într-o stare acceptabilă și alți trei pacienți în stare bună pe secție. Problema sunt cei șapte pacienți intubați. Numărul celor în stare gravă a crescut. După ce au stat în sălile de operație noaptea trecută și ieri toată ziua pentru că aveau leziuni ale feței și leziuni de căi aeriene superioare, au necesitat intubație și ventilație mecanică", a declarat astăzi, pentru Agerpres, managerul instituției medicale, Doina Dimulescu. Potrivit acesteia, la Spitalul Elias sunt internați în total 15 persoane rănite în urma incendiului de vineri seară. 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații Constanța Comuna Gârliciu construiește un centru de colectare în comună, cu peste 420.000 de euro (DOCUMENT)

04 Apr 2024 924

Constanța Sindicaliştii din Poşta Română, în grevă generală (GALERIE FOTO+VIDEO)

01 Apr 2024 631

Avertizare de grevă la Poșta Română. Sindicatul anunță acțiuni pe 1 aprilie

31 Mar 2024 633

Editorial Constanța, orașul sensurilor unice... fără sens

22 Mar 2024 888

Teatrul de Stat Constanța cumpără Toyota Rav4 Hybrid AWD Dynamic!

07 Mar 2024 546

Teatrul de Stat Constanța cumpără Toyota Rav4 Hybrid AWD Dynamic!

07 Mar 2024 494

IPJ ClujEvaluarea activităților

01 Mar 2024 429

Este oficial! Club Sportiv Universitar Neptun Constanța, radiat!

25 Feb 2024 1137

Garda de Mediu Județul Constanța, pe locul al doilea pe țară în activitatea de mediu pentru 2023

17 Feb 2024 719

IPJ Sibiu Evaluarea activității Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu în anul 2023

16 Feb 2024 395

#ConstanțaEsteBine Valul 2 de energie – partea întâi – ziua 10 4 februarie 2024 Zi de duminică, cu prezență și conexiune interioară profundă

04 Feb 2024 710

Ciolacu Rana lăsată de Holocaust în mentalul colectiv românesc poate fi tratată doar prin asumare onestă și promovarea adevărului istoric

27 Jan 2024 680

Federația SANITAS din România a demarat procedurile pentru declanșarea conflictului colectiv de muncă

09 Jan 2024 750

Mesajul președintelui României cu prilejul Anului Nou „Finalul de an este și o bună ocazie pentru a privi spre viitor cu optimism și încredere“ (VIDEO)

31 Dec 2023 1071

Tradiții pentru ultima zi din an. Alimente specifice în noaptea de Revelion pentru a atrage norocul

31 Dec 2023 949