Soarta lui Dragnea, în mâna Codruţei Kovesi. Dosarul vicepremierului a fost finalizat!

Procurorii DNA au finalizat ancheta in dosarul privind presupusa frauda de la referendumul de anul trecut privind demiterea presedintelui Romaniei şi au redactat rechizitoriul prin care propun trimiterea în judecată a liderului PSD şi ai altor 80 de inculpaţi.

Potrivit unor surse din rândul avocaţilor, rechizitoriul se află acum la mapa procurorului şef Laura Codruţa Kovesi, care are la dispoziţie câteva zile pentru a citi dosarul şi pentru a decide dacă va confirma sau infirma propunerea de trimitere în judecată a vicepremierului Liviu Dragnea.

Pentru ce este acuzat Dragnea

Fostul coordonator al campaniei PSD pentru referedumul de demitere a presedintelui, Liviu Dragnea, este acuzat ca ar fi comandat o operatiune ampla de fraudare a votului de la referendum. Astfel, liderul PSD este urmarit penal pentru savarsirea a patru infractiuni: folosire a influentei sau autoritatii de catre o persoana care detine o functie de conducere intr-un partid, in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite; asociere pentru savarsirea de infractiuni; instigare la violarea prin orice mijloace a secretului votului de catre membrii biroului electoral al sectiei de votare ori de catre alte persoane; instigare la promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase in scopul de a determina alegatorul sa voteze in cadrul referendumului.

Mai multe AICI

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Stroe Felix „Pentru 2024, vreau ca un primar al PSD Constanța sa fie candidatul partidului pentru Consiliul Județean”! (GALERIE GOTO+VIDEO)

22 Dec 2023 1856

Falimentul fermei de porci Salcia SA, care a aparţinut fiului lui Liviu Dragnea, amânat pentru la anul

06 Oct 2023 1480

UPDATE! Liviu Dragnea ar fi avut probleme de sănătate (VIDEO)

25 Sep 2023 1236

Falimentul Fermei Salcia SA amânat pentru luna octombrie

09 Jul 2023 1447

Ferma de porci Salcia SA, care a aparţinut fiului lui Liviu Dragnea, a intrat în faliment!

07 Feb 2023 3574

Moștenirea de milioane de euro de la Constanța a Institutului Pasteur, deținută de un SRL administrat de nașul lui Dragnea Jr., scoasă la licitație de lichidatorul judiciar

25 Jan 2023 3891

Veste bună pentru Liviu Dragnea, fostul președinte al Camerei Deputaților și lider al PSD!

04 Dec 2022 2998

Noul dosar al lui Liviu Dragnea, fostul lider al PSD, a ajuns la instanță!

24 Oct 2022 1444

Liviu Dragnea, trimis în judecată de DNA

17 Oct 2022 1340

Tribunalul București a stabilit când se va pronunța în dosarul lui Liviu Dragnea

13 Oct 2022 1476

Tribunalul București, în pronunțare în dosarul lui Liviu Dragnea!

29 Sep 2022 1675

Liviu Dragnea, fostul președinte al PSD, așteptat în instanță! (RECHIZITORIU)

13 Sep 2022 1617

Insolvența fermei de porci controlată de Dragnea, amânată pentru la anul!

09 Sep 2022 1515

Liviu Dragnea, așteptat azi la Tribunalul București (DOCUMENT)

30 Jun 2022 2071

Liviu Dragnea invitat la ședința BPN a PNȚCD

15 May 2022 2650