Știripesurse.ro Alina Bica dă cărțile pe față și amenință

Alina Bica s-a săturat să stea după gratii și e gata să dea cărțile pe față. Fosta șefă a DIICOT amenință că va prezenta un document exploziv, care va schimba tot dosarul în care este acuzată, informează stiripesurse.ro. Anunțul a fost făcut prin intermediul avocatei sale, iar data prezentării lui va fi 6 februarie.

„Documentul poate schimba cursul dosarului. Îl poate schimba radical chiar şi am această speranţă, că acest document va lămuri foarte multe lucruri. Doamna Bica nu va face niciun denunţ niciodată, pentru că nu are despre cine să vorbească, doamna Bica nu este scriitoare. Este vorba de un document probatoriu referitor la aspecte foarte importante din dosarul în care nu numai dânsa, ci şi ceilalţi inculpaţi, sunt încarceraţi. Va duce la aflarea adevărului, ajută foarte mult, într-o proporţie foarte mare", a anunţat apărătoarea Alinei Bica, astăzi, într-o intervenţie telefonică la Antena 3, notează stiripesurse.ro.

Avocata a mai vorbit de „nişte presiuni care se pun din toate părţile şi atunci e bine să fie prezentat acest document la termen".

Citește integral pe stiripesurse.ro.


Sursa: stiripesurse.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

„La vita è bella!“ Ce îi atrage în frumoasa Italie pe Strutinsky, Săvulescu, Bica și alte persoane căutate în România?

13 May 2021 3256

Alina Bica și Ioan Bene, prinși de polițiștii italieni. Anunțul făcut de IGPR

10 Jul 2020 2579

Fosta şefă a DIICOT, Alina Bica a fost dată în urmărire internaţională

28 Nov 2019 2152

Fosta şefă a DIICOT, Alina Bica a fost condamnată definitiv. Patru ani de închisoare cu executare

27 Nov 2019 2065

Instanța Supremă a decis. Procesul Alinei Bica, fostă șefă DIICOT, se va rejudeca

19 Mar 2019 2215

Elena Udrea ar putea fi eliberată luni

23 Dec 2018 2030

Când vor fi eliberate din arest Alina Bica și Elena Udrea. Ce a declarat ministrul Tudorel Toader

21 Dec 2018 2300

Ultima oră! Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis suspendarea executării pedepsei în cazul fostei şefe a DIICOT Alina Bica

20 Dec 2018 2265

Sentințele în cazurile Elenei Udrea şi Alinei Bica rămân valabile

12 Dec 2018 2495

Elena Udrea și Alina Bica petrec Crăciunul în închisoarea din Costa Rica

03 Dec 2018 2052

Veşti proaste pentru Elena Udrea și Alina Bica. Magistraţii au respins cererile lor de eliberare din penitenciar

17 Nov 2018 2137

Descoperire șoc în celula Elenei Udrea. Ce s-a găsit în urma perchezițiilor

14 Nov 2018 2427

În ce condiții sunt încarcerate Alina Bica și Elena Udrea în închisoarea din Costa Rica

08 Nov 2018 2078

Elena Udrea și Alina Bica nu scapă din închisoare. Cererea de eliberare din arest ar fi fost respinsă

03 Nov 2018 2141

Revista presei locale

06 Oct 2018 1829