Stiri calde

Veşti proaste pentru Elena Udrea și Alina Bica. Magistraţii au respins cererile lor de eliberare din penitenciar

Curtea Constituţională din Costa Rica a respins vineri două cereri de habeas corpus depuse de avocaţii fostului ministru al turismului din România Elena Udrea şi fostului procuror pentru crimă organizată şi corupţie Alina Bica, care sunt deţinute în Costa Rica din 3 octombrie, informează site-ul ameliarueda.com citat de Agerpres.ro

Elena Udrea şi Alina Bica se află în arest preventiv pentru două luni, după ce au fost reţinute de către Biroul Naţional al Interpol din Costa Rica la 3 octombrie. Ambele s-au adresat Curţii Constituţionale din Costa Rica în data de 6 noiembrie cu cererea de a fi eliberate. Ele se află la închisoarea Vilma Curling pentru femei, în aşteptarea procesului de extrădare la solicitarea autorităţilor din Bucureşti.

În ce o priveşte pe Udrea, ea s-a plâns că are o fiică născută în septembrie şi condiţiile din penitenciarul Vilma Curling nu sunt adecvate pentru a fi împreună cu ea. Cu toate acestea, închisoarea a negat acest argument în faţa Curţii Constituţionale.

La rândul ei, Bica a prezentat o serie de obiecţii împotriva cererii de extrădare împotriva sa, care nu au fost detaliate de către Curte.

Aceasta este a doua încercare eşuată a Elenei Udrea şi Alinei Bica de a ieşi din închisoare, după ce la 2 noiembrie au avut o audiere la Curtea Penală din Pavas, în care au solicitat eliberarea, dar şi această cerere a fost respinsă, scrie sursa citată.

Joi după-amiază, avocaţii celor două au prezentat a treia cerere habeas corpus în faţa Camerei Constituţionale, în care susţin că sentinţa care a stat la baza solicitării de extrădare a fost anulată în România, motiv pentru care solicită eliberarea lor. Totuşi, acest recurs se află încă în faza de studiere a admisibilităţii de către înalţii judecători.

Elena Udrea se află în Costa Rica din februarie anul acesta. A îndeplinit funcţia de ministru al turismului în perioada 2008-2012 şi a fost deputat în Parlament între 2012 şi 2016. Este unul dintre politicenii renumiţi din România şi chiar a aspirat la preşedinţie în 2014, relatează site-ul costarican citat.

A fost arestată în Costa Rica în baza unui mandat de arestare emis de Interpol Bucureşti. Ea este judecată în România pentru luare de mită şi spălare de bani în legătură cu finanţarea campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din 2009, când Traian Băsescu a fost reales în funcţia de preşedinte.

La rândul său, Bica s-a aflat timp de şase luni în detenţie preventivă în România, ca urmare a două condamnări - patru şi respectiv trei ani de închisoare - pentru primirea unor terenuri şi a 20 de mii dolari mită. Înainte de aceasta, a făcut apel şi aşteaptă decizia finală a Curţii Supreme de la Bucureşti. Ea este, de asemenea, acuzată de abuz de putere într-o afacere imobiliară frauduloasă de 73 milioane de dolari. 

Sursa: Agerpres.ro

 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Când va fi discutată cererea de azil politic a Elenei Udrea

04 Jan 2019 444

Elena Udrea, un nou atac la adresa președintelui Klaus Iohannis

25 Dec 2018 916

Elena Udrea ar putea fi eliberată luni

23 Dec 2018 355

Când vor fi eliberate din arest Alina Bica și Elena Udrea. Ce a declarat ministrul Tudorel Toader

21 Dec 2018 681

Dosarul „Gala Bute”. Tudor Breazu, eliberat din închisoare

20 Dec 2018 310

Cine îi va judeca pe Dragnea, Tăriceanu, Udrea, Bica, Ponta, Greblă, Hrebenciuc

13 Dec 2018 519

Sentințele în cazurile Elenei Udrea şi Alinei Bica rămân valabile

12 Dec 2018 828

Elena Udrea și Alina Bica petrec Crăciunul în închisoarea din Costa Rica

03 Dec 2018 479

Descoperire șoc în celula Elenei Udrea. Ce s-a găsit în urma perchezițiilor

14 Nov 2018 815

În ce condiții sunt încarcerate Alina Bica și Elena Udrea în închisoarea din Costa Rica

08 Nov 2018 577

Elena Udrea și Alina Bica nu scapă din închisoare. Cererea de eliberare din arest ar fi fost respinsă

03 Nov 2018 527

Ce spune iubitul Elenei Udrea despre reținerea acesteia în Costa Rica. Ce șanse are fostul ministru să scape din arest

09 Oct 2018 802

Cui a trimis Elena Udrea primul mesaj din închisoare

06 Oct 2018 2766

Ce au mărturisit anchetatorii din Costa Rica despre Udrea și Bica

06 Oct 2018 754

Revista presei locale

06 Oct 2018 489