Subiecte şi bareme pentru judecători şi procurori Magistraţii constănţeni, în sala de examen

Judecătorii şi procurorii constănţeni au susţinut astăzi, la Bucureşti, examenul scris pentru promovarea în gradul profesional. Institutul Naţional al Magistraturii a publicat în urmă cu scurt timp subiectele şi baremele de corectare pentru fiecare dintre disciplinele Drept administrativ, Drept civil, Drept comercial, Drept comercial, Drept financiar şi fiscal, Drept internaţional privat, Drept penal, Dreptul familiei şi Dreptul muncii, în funcţie de opţiunile fiecărui candidat înscris în concurs. Acestea pot fi văzute aici .

 Aşa cum precizam în ediţiile anterioare, printre judecătorii constănţeni care s-au înscris la examenul de grad se numără vicepreşedintele Tribunalului Constanţa, judecătorul Teodor Viorel Gheorghe, preşedintele Judecătoriei Constanţa, magistratul Mihail Stănescu-Sas, vicepreşedintele Judecătoriei Constanţa, judecătoarea Mihaela Cristina Grădinaru. Totodată, la acelaşi examen s-au mai înscris preşedinţii instanţelor din Mangalia, judecătoarea Augustina Livia Nistor, şi respectiv, Hârşova, magistratul Fănel Stănilă. La rândul lor, printre procurorii care au susţinut examenul se află prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, magistratul Camelia Maria Cenuşă, dar şi procurorul criminalist Andrei Bodean, delegat în cadrul Parchetului Tribunalului Constanţa.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Dr. Cătălin Grasa, candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța, despre turism și planurile sale pentru județul Constanța (VIDEO)

02 May 2024 650

ZIUA LIVE Cum putem extinde turismul de weekend în județul Constanța pe tot parcursul anului?

01 May 2024 551

Președintele Consiliului Județean Constanța are un nou consilier onorific (DOCUMENT)

30 Apr 2024 708

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 966

LIVE TEXT+VIDEO Medicul Cătălin Grasa își depune candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța- „Vom demonstra că putem aduce calitate în ceea ce ne-am propus să facem"

29 Apr 2024 1284

LIVE TEXT+VIDEO Florin Mitroi își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța-„Azi este un început de normalitate” (Galerie FOTO)

29 Apr 2024 1562

Fostul rector de la UOC, Tiberius Dănuț Epure deschide lista consilierilor județeni la partidul Dianei Șoșoacă

28 Apr 2024 962

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 762

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetul General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

25 Apr 2024 607

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în competiția electorală, Cătălin Grasa, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța!

24 Apr 2024 814

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 681

Oportunități de investiții norvegiene la Constanța

23 Apr 2024 587

Decizia lui Horia Constantinescu de a demisiona din funcţia de preşedinte al ANPC, în Monitorul Oficial

22 Apr 2024 1004

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 614

ZIUA LIVE. Claudiu Palaz (ADU) „Fără viziune nu ai ce căuta la CJC ! Altfel, te duci doar pentru secretară, telefon și mașină!" (VIDEO)

16 Apr 2024 740