Traian Băsescu „ Cooperarea cu Rusia ne interesează în cel mai înalt grad”

Traian Băsescu va susţine, luni, la ora 19.30, o declaraţie de presă la Palatul Cotroceni.

Vezi cele mai importante declaraţii ale preşedintelui:

-Memorandumul semnat între  secretarul Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, domnul general Nikolai Platonovici Patruşev, şi consilierul Iulian Fota va deschide cooperarea între structurile de securitate ale României şi Rusiei. În interiorul memorandumului s-a stabilit cooperarea pe mai multe paliere. Cooperare în lupta împotriva terorismului este de interes maxim pentru noi şi cooperarea cu Rusia ne interesează în cel mai înalt grad. Un alt obiectiv de cooperare este legat de lupta împotriva criminalităţii transfrontaliere. Combaterea traficului de fiinţe umane, un alt element de cooperare. Combaterea traficuluid e droguri, de asemenea o acţiune în care este vizat riscul tranzitului dintre Afganistan spre Europa.

- În afara acestui memorandum, am avut discuţii pe probleme de politică externă şi de securitate, binenţeles şi situaţia din nordul Africii şi problemele legate de proliferarea terorismului în nordul Africii cu atenţie deosebită pentru situaţia din Libia. O analiză serioadă a fost dedicată situaţiei din Siria. Noi avem un punct de vedere extrem de clar: atât Rusia cât şi ţările occidentale trebuie să se abţină să aprovizioneze cu armament vreuna din tabere pentru că în opinia noastră asta înseamnă mai multe victime şi riscuri deosebite pentru stabilitatea Iordaniei. Opţiunea noastră e neaprovizionarea cu armamanent a celor două tabere.

- Sigur, nu puteam să nu discutăm problema Transnistriei. Şi necesitatea de a avea o Republică Moldova întreagă şi cu deplină autonomie a Guvernului de la Chişinău.
 




Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Modificări în firma Golden Grain Organics SRL, din Constanța. Iată numele noului asociat și administrator

03 May 2024 277

Fiul unui fost consilier județean PNL, proces cu Primarul Municipiului Constanța, pentru un teren de pe strada Traian! Decizia Curții de Apel (MINUTA)

30 Apr 2024 655

Cumpărări directe Constanța Asocierea Apex Developer &Contractor SRL și Teamwork Solutions SRL va înființa un centru de colectare prin aport voluntar în Valu lui Traian (DOCUMENT)

30 Apr 2024 494

Două autoturisme pe DN 3 implicate într-un accident în comuna Valu lui Traian, județul Constanța (GALERIE FOTO)

29 Apr 2024 628

LIVE TEXT+VIDEO Florin Mitroi își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța-„Azi este un început de normalitate” (Galerie FOTO)

29 Apr 2024 1559

Un nou restaurant a fost înființat recent în municipiul Constanța

28 Apr 2024 1427

Doi bărbați au fost duși după gratii la Penitenciarul Poarta Albă, județul Constanța. Iată pentru ce infracțiuni

27 Apr 2024 579

Firme Constanța O nouă agenție imobiliară, deschisă în Valu lui Traian. Iată cine o conduce

27 Apr 2024 448

Justiție Constanța Se dizolvă Societatea Agricola Valu lui Traian? Dosarul, pe rolul Judecătoriei

27 Apr 2024 1620

Sărbătoare pe 27 aprilie 2024. Zi mare în calendarul ortodox!

27 Apr 2024 4878

Legături cu fostul cuplu Petcu-Dospinescu Modificări în acționariatul Sterani Lounge SRL, firmă expropriată de municipalitate pentru amenajarea spațiului verde de la intersecția străzilor Mircea cel Bătrân și Decebal (DOCUMENTE)

26 Apr 2024 834

MAEDin Agenda de lucru a MAE din 26 aprilie 2024, vă semnalăm

26 Apr 2024 285

Județul Constanța Halucinant - Două femei, amenințate și bătute de fostul concubin! Acesta ar fi încălcat ordinul de protecție (VIDEO)

25 Apr 2024 839

RAJA Constanța Se oprește apa în localitățile Poiana, Săcele și Traian!

24 Apr 2024 399

Zeci de familii din Pecineaga, Valu lui Traian și Ciocarlia de Jos au primit daruri Arimex Comexim 2000 SRL și Asociația „Suflete deschise“ lansează un nou apel „Oricui îţi cere, dă-i, porunceşte Domnul“ (GALERIE FOTO)

23 Apr 2024 726