Traian Băsescu reclamă legea retrocedărilor la Curtea Constituțională

Președintele Traian Băsescu reclamă legea retrocedărilor la Curtea Constituțională (CCR), potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Astfel, președintele face o sesizare de neconstituționalitate pe articolul  6 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi pentru prorogarea unor termene.

”Potrivit dispoziţiilor Art. 77 din Constituţia României, înainte de promulgare, Preşedintele României poate solicita verificarea constituţionalităţii legii. Inițial, Legea privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 115/2013 pentru instituirea unui nou termen în care să se finalizeze situaţia prevăzută la Art. 6 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi pentru prorogarea unor termene a fost adoptată de Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională, în data de 24 iunie 2014. La data de 10 iulie 2014, preşedintele României a solicitat Parlamentului reexaminarea acestei legi, în temeiul Art. 77 alin. (2) din Constituţia României”, se arată în comunicat.

”În urma reexaminării, la data de 25 noiembrie 2014, Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională, a adoptat Legea privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 115/2013 pentru instituirea unui nou termen în care să se finalizeze situaţia prevăzută la Art. 6 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi pentru prorogarea unor termene, cu unele modificări şi completări, inclusiv în sensul admiterii cererii de reexaminare, legea fiind retransmisă preşedintelui României, în vederea promulgării”, precizează comunicatul.

Conform sursei citate, pe 14 octombrie 2014, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor a întocmit un Raport asupra cererii de reexaminare, ocazie cu care aceasta a fost aprobată, articolul din lege semnalat ca neconstituţional prin cererea preşedintelui României fiind eliminat. Cu toate acestea, prin acelaşi Raport, în lege a fost introdus un amendament care nu are vreo legătură cu aspectele ridicate prin cererea de reexaminare a preşedintelui României ori măcar cu obiectul de reglementare al Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 115/2013 aprobată prin legea supusă dezbaterii. Proiectul de lege, în forma amendată de Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, a fost supus dezbaterii plenului Camerei Deputaţilor şi aprobat, în data de 25 noiembrie 2014.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Radu Mazăre, clasare de la Andrei Bodean, șeful DNA Constanța! Marcela Enache, fostul secretar al municipiului, trimisă în judecată

10 Mar 2023 9617

Premieră, la Constanța, într-un caz de retrocedare! Daunele morale sunt imense

08 Feb 2023 7645

Dosarul Retrocedărilor a mai „adus“ Primăriei Constanța un proces! Oficial din instanță

02 Jun 2021 3736

Atelier de pictură și mai multe lucrări distruse Primarul Municipiului Constanța, dat în judecată pe legea retrocedărilor. Dosarul a ajuns la Curtea Supremă

17 May 2021 3341

Teren revendicat în Portul Constanța Notificarea pe Legea 10 de care nu vrea nimeni să se ocupe. Ce au decis judecătorii

19 Feb 2021 2144

Cum se pregăteşte Primăria Constanţa pentru terenurile din Dosarul Retrocedărilor

05 Jun 2019 2302

Inculpată în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa Nora Alina Chircă, cooptată într-o firmă cu sediul la Corbu

08 Sep 2015 2765