Trei bodyguarzi au ajuns la spital

save_and_self.jpgPuţin după miezul nopţii, a avut loc un accident de circulaţie la intersecţia străzii Caraiman cu Şoseaua Mangaliei, lângă benzinărie. Fiecare dintre şoferii celor două maşini implicate în eveniment, un autotren şi un autoturism al unei firme de pază, spune că nu el este vinovat de producerea accidentului. Cei trei bodyguarzi, angajaţi ai agenţiei Save and Self Security au fost transportaţi la spital pentru investigaţii de specialitate. Din primele cercetări, se pare că Adrian Emil a condus tractorul cu numărul CT 03 POG şi remorca CT 21 POG pe strada Caraiman spre bulevardul Aurel Vlaicu şi, ajungând la intersecţia cu strada Mangaliei, nu respectă indicatorul Oprire, nu acordă prioritate şi loveşte în plin autoturismul cu numărul CT 10 SSH, aparţinând firmei de pază Save & Self Security. Trei agenţi de pază, printre care şi şoferul autoturismului, au suferit leziuni uşoare, fiind transportaţi la spital. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală uşoară din culpă. Testele au stabilit că niciunul dintre şoferii implicaţi în accident nu consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

13 absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție ,,Vasile Lascăr” Câmpina, repartizați la IPJ Tulcea

29 Apr 2024 451

Prima intervenție Tânărul polițist Ștefan acționează prompt chiar și în timpul liber, la un accident în Costinești, județul Constanța!

27 Apr 2024 619

Chiriile cresc de la un an la altul. Care sunt prețurile la început de an 2024, în municipiul Constanța?

02 Apr 2024 1616

Controale la agenți economici din Constanța și Murfatlar!

21 Mar 2024 885

Poliția Română scoate la concurs 400 de posturi. Câte sunt la IPJ Constanța

15 Mar 2024 2622

15 agenți economici din municipiile Constanța și Medgidia, verificați de polițiști. S-au aplicat amenzi

16 Feb 2024 601

Agenți economici din municipiul Constanța, verificați de polițiști. Au fost aplicate mai multe amenzi

10 Feb 2024 730

Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța a încheiat un contract de servicii de salubrizare pentru 2024. Detalii despre costuri și câștigătorul achiziției (DOCUMENT)

31 Dec 2023 1082

Garda Națională de Mediu Amenzi în valoare de 70.000 de lei şi sesizare penală pentru doi agenţi economici

21 Dec 2023 782

Bătut în drum spre Poliție Doi polițiști locali din județul Constanța, condamnați definitiv pentru purtare abuzivă!

15 Dec 2023 1436

Poliția Română Avansări în grad, la IPJ Arad, de Ziua Națională a României

01 Dec 2023 1158

Sindicatul Europol Constanța susține că un singur agent a fost repartizat la Biroul Rutier Constanța din agenții ajunși la IPJ Constanța. Reacția IPJ Constanța

30 Nov 2023 685

Poliția Română Peste 500 de polițiști și elevi ai școlilor de agenți de poliție, pregătiți în domeniul combaterii traficului de persoane (FOTO)

04 Nov 2023 845

VIDEO Vrei să devii polițist? Acum ai ocazia! Precizări importante legate de tatuaje. Interviu online cu agent șef adjunct de poliție Olimpia Ceară, purtătorul de cuvânt al IPJ Constanța

01 Nov 2023 2517

Admitere la școlile de agenți de poliție recrutează! Iată detalii pentru sesiunea octombrie-decembrie

19 Oct 2023 1140