Trimitere la Elena Udrea SRI se dezice de declarațiile politicienilor

Serviciul Român de Informații nu se pronunță cu privire la declarațiile unor suspecți aflați în faza de urmărire penală, cu atât mai mult la situația unor dosare penale la a căror inițiere și instrumentare a contribuit substanțial, a declarat, vineri, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al SRI, Sorin Sava.
 
''Referitor la declarațiile exprimate în spațiul public, cu privire la activitatea instituției și a reprezentanților acesteia, precum și consecvent principiilor și misiunilor sale, SRI în acord cu atitudinea public exprimată în ultimii 10 ani nu se pronunță cu privire la declarațiile unor suspecți aflați în faza de urmărire penală, cu atât mai mult la situația unor dosare penale la a căror inițiere și instrumentare a contribuit substanțial'', a precizat Sava.
 
El a ținut să remarce că acuzațiile apărute în mass-media apar în contextul intensificării luptei anticorupție.
 
''Nu pot să nu remarc faptul că aceste acuzații defăimătoare la adresa Serviciului și la adresa reprezentanților acestuia apar în contextul intensificări luptei anticorupție, activitate la care SRI are o contribuție majoră și pe care alături de alte instituții abilitate o va desfășura în limitele legii și competențelor sale cu determinare'', a punctat oficialul SRI.
 
Deputatul Elena Udrea a anunțat vineri seară, într-un interviu pentru Hotnews, că a depus un denunț pe numele actualului director interimar al SRI, Florian Coldea.
 
"Un denunț în care spun lucruri despre dl general SRI Florian Coldea și despre ... o amintesc pe doamna procuror general DNA Codruța Kovesi", a explicat Udrea.
 
Aceasta a relatat că fostul său soț, Dorin Cocoș, i-a solicitat să îi faciliteze o întâlnire atât cu fostul șef al SRI, George Maior, cât și cu generalul Florian Coldea, pentru a lămuri anumite aspecte în dosarul Microsoft, însă ea nu ar fi dat curs acestei cereri.

Sursa: agerpres.ro
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Elena Udrea și Alina Bica au fost reținute în Costa Rica (galerie foto+video+document)

04 Oct 2018 8282

Traian Băsescu şi Elena Udrea, chemați la audieri la Comisia SRI

12 Oct 2017 2120

Dosarul „Gala Bute" Procurorii s-au opus desecretizării unor note informative de la SRI

11 Nov 2016 2037

Elena Udrea a susținut în fața instanței supreme că primea note de la SRI

26 Apr 2016 1550

Elena Udrea - SRI m-a informat că al doilea om din Ministerul Turismului era bănuit de a lua mită

16 Oct 2015 1153

Maior „Am avut o discuție cu Udrea despre pozele de la Paris, nu SRI le-a făcut”

10 May 2015 1878

Elena Udrea, un nou mesaj prin echipa de comunicare „Nu ar fi deloc surprinzător ca acuzațiile aduse la adresa lui Horia Georgescu să fie adevărate”

16 Mar 2015 1468

Denunţul Elenei Udrea împotriva lui Forian Coldea, clasat de DNA

12 Mar 2015 1429

Şeful CJC, arestat de două ori la domiciliu Directorul SRI, Florian Coldea, punctul comun dintre Nicuşor Constantinescu şi Elena Udrea (rechizitoriu)

27 Feb 2015 2821

Elena Udrea a ieșit neîncătușată din sediul central al DNA

24 Feb 2015 981

Udrea, pe Facebook La SRI, Eduard Hellvig va sta în poziţie de drepţi în faţa adj. său de patru stele

19 Feb 2015 2017

Aviz favorabil pentru noua cerere de arestare a Elenei Udrea

18 Feb 2015 1560

UPDATE 5. Aviz favorabil pentru noua cerere de arestare Elena Udrea nu se află în Parlament, la Comisia juridică

18 Feb 2015 1591

Udrea, denunţ la adresa lui Băsescu

17 Feb 2015 1562

DNA nu anchetează faptele sesizate de Udrea în cazul Coldea

12 Feb 2015 1559