Urban-constanta Cutremur în Portul Constanța

 
Scandalul din portul Constanţa între o parte din operatori şi actuală conducere a luat ieri o nouă turnură, scrie urban-constanta. Tribunalul Constanţa prin decizie executorie a admis cererea COMVEX SA şi prin urmare au fost suspendaţi din consiliul de administraţie al portului următorii: Tudor Baltă, Viorel Ion Olea, Marcela Frigioiu şi Adrian Cighi.
 
Conform deciziei tribunalului numirea acestora ar fi fost ilegală. Hotărârea tribunalului nu este definitivă, dar este executorie, drept urmare suspendarea celor atru se pune în aplicare şi este valabilă până la o sentinţa definitivă.
 
Consiliul mai este alcătuit din Lucian Băluţ, Valeriu Ionescu şi Flavia Teodosie.
 
Într-o discuţie avută cu o persoană din conducerea portului, pentru protecţia sursei nu vom dezvălui numele acestei persoane, ni s-a spus că în realitate în port se desfăşoară o lupta în jucătorii vechi şi cei noi. Este un război între operatorii vechi care au luat pe nimic în anii '90 dane şi firme şi care plătesc că şi chirie sume infime şi în acelaşi timp au o activitate portuară redusă şi operatorii străini care încep să câştige teren, care plătesc chirii mult mai mari şi care desfăşoară activităţi economice serioase.
 
Cert este că din acest război care ţine deja de câţiva ani buni cea care pierde este economia naţională.
 
foto: http://www.portofconstantza.com/

Sursa: urban-constanta

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Victor

09 Mar, 2016 13:30

Vechii operatori au tarife mai mici decât cei noi,in plus cei noi după expirarea termenului de închiriere/concesiune predau investiția APC-ului.Cei vechi sunt veșnic proprietari,lucru anormal.Si acum vor tarife si mai mici in condițiile când anu profit peste 25 %,deci foarte mare.

Articole asemanatoare

Peste 7.000 de jucării contrafăcute, reținute de inspectorii vamali din Portul Constanța Sud

30 Apr 2024 426

Anunț important pentru locuitorii și turiștii din Constanța. Autobuzele etajate vor circula în minivacanța de Paște și 1 Mai

26 Apr 2024 457

Proiectul a fost depus la APM Constanța Port Azuro SRL investește într-un nou restaurant în Portul turistic Mangalia

25 Apr 2024 509

Incendiu în Portul Constanța. Pompierii au intervenit

25 Apr 2024 640

Reuniune în Portul Constanța a grupului de lucru româno-turkmen în domeniul transporturilor (GALERIE FOTO)

23 Apr 2024 481

Trei parcele de teren, situate în Porturile Constanța și Midia, pot fi închiriate de la CN APM Constanța. Licitația de atribuire se va desfășura în luna mai (DOCUMENT)

22 Apr 2024 538

One Star Security SRL, din Constanţa, a intrat în insolvență! (MINUTĂ)

22 Apr 2024 602

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 26-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele) - FOTO - VIDEO

21 Apr 2024 846

Finanţele Publice din Constanţa cer insolvența LGV Invest Quality SRL, din Limanu! Firma a deținut, prin concesiune, un teren în Portul Turistic Mangalia

19 Apr 2024 474

Procesul s-a terminat! Iată când va afla Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, decizia finală în dosarul terenurilor din Portul Tomis

19 Apr 2024 602

Marcel Ciolacu Portul Constanţa, cel mai important hub de distribuţie a mărfurilor la Marea Neagră

19 Apr 2024 627

Sorin Grindeanu „Ne dorim extinderea cooperării cu partenerii emiratezi pentru Portul Constanța”

19 Apr 2024 431

Investitorul CN APM Constanța a solicitat evaluarea impactului asupra mediului Dezbatere publică la APM Constanța pentru proiectul privind realizarea unui cheu în Portul Midia

18 Apr 2024 483

Continuă asfaltarea drumurilor intens circulate din Portul Constanța (FOTO)

18 Apr 2024 451

Decebal Făgădău, fostul primar al municipiului Constanța, așteptat la Curtea de Apel! Nou termen în dosarul terenurilor din Portul Tomis

17 Apr 2024 4411