Crinul alb, crăiţele sau panseluţele pot fi mâncate Florile au puteri terapeutice, mai ales dacă le consumăm proaspete



V-aţi gândit vreodată că anumite flori pe care le admiraţi pentru frumuseţea sau mirosul lor au, de fapt, şi puteri terapeutice? Probabil că unii vor fi uimiţi de beneficiile lor, mai ales dacă sunt consumate în stare proaspătă. Gătitul cu flori nu este deloc ceva nou, deşi unii o atribuie gătitului avangardist.

Folosite ca garnitură sau acompaniament pentru felurile principale pe bază de carne sau legume, florile nu numai că oferă o aromă şi un gust îmbietoare, atrăgând prin culoare şi dând clasă preparatului, dar sunt şi pline de vitamine, minerale, proteine, grăsimi, amidon şi aminoacizi, substanţe benefice pentru organismul nostru.

La crinul alb, de exemplu, se pot mânca petalele şi bulbul. Se spune că petalele calmează convulsiile epilepsiei, iar extern, pot fi folosite la arsuri, bătături, furuncule, luxaţii, boli reumatismale, carii dentare, otită. Bulbul se foloseşte la panariţii, degerături şi abcese cutanate. Caperele sunt muguri de floare ce se recoltează înainte de a se deschide. Mugurii recoltaţi sunt muraţi sau conservaţi în saramură şi de obicei sunt folosiţi pe post de condimente. Se spune despre capere că intră în categoria alimentelor afrodisiace, împreună cu alte condimente precum scorţişoara şi cuişoarele, dar şi că gustul picant al acestor muguri exotici aduce aminte consumatorilor de fructul interzis din mitologie.

Florile de isop au un gust subtil de anason şi lemn dulce şi sunt folosite la prepararea faimosului lichior Chartreuse. Le poţi găsi des în amestecuri de condimente bouquet garni şi le poţi folosi la supe de cartofi sau mâncăruri mai grase (proaspete, în stare uscată îşi pierd mult din aromă). Violetele sunt printre cele mai faimoase flori comestibile, graţie aromei lor dulci şi parfumate. Modul cel mai creativ de a te bucura de aceste petale în bucătărie este însă să le cristalizezi (adică să le ungi cu albuş şi să le presari cu zahăr pudră), pentru a le folosi în salatele de fructe, în cocktail-uri şi în băuturile cu gheaţă sau la decorarea budincilor, a prăjiturilor cu glazură. Celebra panseluţă este în întregime consumabilă, având o aromă fină de mentă. Se utilizează, în special, pentru ornarea prăjiturilor. Şi crăiţele sunt comestibile, având un gust plăcut de lămâie. Turcii le folosesc împreună cu busuioc, coriandru şi leuştean, la mâncăruri cu carne şi la pilafuri.
Trandafirii sunt preferaţi ca materie primă pentru apa de roze, un produs secundar al procesului de fabricare a parfumului. În plan gastronomic, trandafirii sunt folosiţi în prepararea unei game destul de variate de dulciuri, de la gemuri la siropuri şi şerbet şi pot totodată orna diverse preparate culinare. În ceea ce priveşte beneficiile pentru sănătate, este bine să ştiţi că petalele multor specii de trandafiri sunt bogate în vitamina C, un nutrient esenţial vieţii. Odată recoltate, florile au o perioadă de viaţă de până la şase zile, aşa că e bine să le consumaţi înainte de termenul acesta.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Comisia de Sănătate din Senat a inclus terapia durerii în categoria drepturilor pacienţilor

23 Apr 2024 367

Tradiții pentru spor și sănătate de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe! Fetele de măritat îşi pot vedea ursitul

23 Apr 2024 430

Armonia Hospital Constanța Mamografie Bilaterală, la un preț special, cu trimitere de la medicul de familie

19 Apr 2024 749

Rafila, anunț de ultim moment despre o strategie care să limiteze trimiterea pacienţilor de la stat la privat

18 Apr 2024 418

A fost a înfiinţat Registrul Naţional Unic al Pacienţilor Arşi

16 Apr 2024 332

Preşedintele (CNAS), Valeria Herdea „Din 1 iulie 2024, persoanele neasigurate vor avea aceleaşi drepturi ca şi persoanele asigurate”

10 Apr 2024 1066

Cumpărări directe Constanța Glasscomed SRL București asigură service pentru aparatura de laborator de la Direcția de Sănătate Publică din Constanța (DOCUMENT)

08 Apr 2024 380

Spitalul Orășenesc Hârșova, în proces cu DSP Ialomița, pentru analizele de apă potabilă! Tribunalul Constanța a rămas în pronunțare

04 Apr 2024 509

CJC alocă 1.5 milioane de lei, finanțare nerambursabilă pentru proiectele non-profit din zona socială și de sănătate. Până când pot fi depuse solicitările?

02 Apr 2024 514

Inspectoratul Școlar Județean Constanța 230 de elevi au participat la faza județeană a Concursului naţional „Educaţie pentru sănătate”, ediţia a XV-a

01 Apr 2024 902

Cancerul afectează din ce în ce mai mult persoanele cu vârste sub 50 de ani. Ce trebuie să faceți dacă simţiţi că ceva nu este în regulă

31 Mar 2024 768

Cumpărări directe Constanța Eco Fire Sistems SRL, contract cu DSP Constanța pentru eliminarea deșeurilor spitalicești (DOCUMENT)

28 Mar 2024 616

850 de cazuri noi de rujeolă şi două decese, înregistrate în ultima săptămână

26 Mar 2024 616

Nicu Covaci, operat de urgență pe creier! În ce stare se află liderul formației Phoenix

22 Mar 2024 732

Heka Hospital Constanța Ce trebuie să știi despre nodulii tiroidieni

18 Mar 2024 880