Sănătate Alimente care combat hipotiroidismul


Tiroida este o glandă endocrină, situată la nivelul gâtului, în zona cervicală anterioară, între muşchii sternocleidomastoidieni. Hormonii tiroidieni sunt responsabili cu reglarea temperaturii corpului, apariţia nucleilor de osificare şi diferenţierea sistemul nervos, participând la procesele care se desfăşoară în organism, începând cu creşterea.

Hipotiroidismul apare când glanda tiroidă produce insuficienţi hormoni tiroidieni, printre simptomele insuficienţei tiroidiene numărându-se creşterea în greutate, deşi pacientul nu are poftă de mâncare, durerile musculare şi articulare, întârzieri menstruale sau cu flux abundent, depresia, constipaţia, pielea uscată, gândirea şi vorbirea lentă, somnolenţa, scăderea capacităţii de memorare, precum şi adaptabilitatea scăzută la frig.

Alimentaţia este extrem de importantă pentru prevenirea şi combaterea hipertiroidiei. Alimentele bogate în iod, precum algele, peştele, uleiul de peşte, ceapa, sarea iodată şi ananasul, ajută glanda tiroidă să producă tiroxină, un hormon esenţial pentru buna funcţionare a glandei tiroide şi, de asemenea, favorizează reglarea metabolismului. De asemenea, alimentele bogate în seleniu, precum germenii de grâu, crustaceele, ouăle, ciupercile, usturoiul, susanul, contribuie la menţinerea echilibrului hormonilor produşi de glanda tiroidă. În timp ce alimentele bogate în acizi graşi esenţiali Omega-3 şi Omega-6, precum peştele, fructele de mare, seminţele de in şi de dovleac, previn bolile de tiroidă, alimentele bogate în fier şi cupru, cum ar fi stridiile, scoicile, cajuul, carnea roşie, fasolea, carnea de pasăre, legumele cu frunze verzi, sunt esenţiale pentru buna funcţionare a tiroidei.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tradiții pentru spor și sănătate în Miercurea Mare! Femeile nu torc și nu cos

01 May 2024 546

Comisia de Sănătate din Senat a inclus terapia durerii în categoria drepturilor pacienţilor

23 Apr 2024 402

Tradiții pentru spor și sănătate de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe! Fetele de măritat îşi pot vedea ursitul

23 Apr 2024 462

Armonia Hospital Constanța Mamografie Bilaterală, la un preț special, cu trimitere de la medicul de familie

19 Apr 2024 817

Rafila, anunț de ultim moment despre o strategie care să limiteze trimiterea pacienţilor de la stat la privat

18 Apr 2024 455

A fost a înfiinţat Registrul Naţional Unic al Pacienţilor Arşi

16 Apr 2024 365

Preşedintele (CNAS), Valeria Herdea „Din 1 iulie 2024, persoanele neasigurate vor avea aceleaşi drepturi ca şi persoanele asigurate”

10 Apr 2024 1090

Cumpărări directe Constanța Glasscomed SRL București asigură service pentru aparatura de laborator de la Direcția de Sănătate Publică din Constanța (DOCUMENT)

08 Apr 2024 407

Spitalul Orășenesc Hârșova, în proces cu DSP Ialomița, pentru analizele de apă potabilă! Tribunalul Constanța a rămas în pronunțare

04 Apr 2024 536

CJC alocă 1.5 milioane de lei, finanțare nerambursabilă pentru proiectele non-profit din zona socială și de sănătate. Până când pot fi depuse solicitările?

02 Apr 2024 540

Inspectoratul Școlar Județean Constanța 230 de elevi au participat la faza județeană a Concursului naţional „Educaţie pentru sănătate”, ediţia a XV-a

01 Apr 2024 942

Cancerul afectează din ce în ce mai mult persoanele cu vârste sub 50 de ani. Ce trebuie să faceți dacă simţiţi că ceva nu este în regulă

31 Mar 2024 802

Cumpărări directe Constanța Eco Fire Sistems SRL, contract cu DSP Constanța pentru eliminarea deșeurilor spitalicești (DOCUMENT)

28 Mar 2024 635

850 de cazuri noi de rujeolă şi două decese, înregistrate în ultima săptămână

26 Mar 2024 630

Nicu Covaci, operat de urgență pe creier! În ce stare se află liderul formației Phoenix

22 Mar 2024 748