Sănătate Importanţa analizelor medicale

Este mult mai uşor să prevenim decât să tratăm şi să suportăm mai târziu consecinţele unor boli, de aceea, analizele medicale sunt deosebit de importante.
Cel puţin o dată pe an, trebuie verificat nivelul colesterolului, al tensiunii, al glucozei, dar şi cel al hemoglobinei. De asemenea, trebuie făcut şi un examen gastrointestinal, precum şi un control stomatologic. Deoarece unele dintre problemele de sănătate sunt „tăcute“, acestea pot evolua de-a lungul anului fără apariţia vreunui simptom.

În funcţie de vârstă, trebuie acordată o atenţie diferită analizelor pe care le facem. Astfel, la 20 de ani, femeile trebuie să se concentreze în special pe sănătatea sânilor. Dacă la 30 de ani trebuie efectuat un examen dermatologic, dar mai ales un test Babeş-Papanicolau, după 40 de ani, sunt necesare examinarea glandei tiroide, efectuarea unei mamografii, precum şi o analiză a sângelui. După 50 de ani, trebuie măsurată densitatea osoasă, pentru a preveni osteoporoza. Totodată, este recomandată şi o colonoscopie, care depistează cancerul de colon.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tradiții pentru spor și sănătate în Miercurea Mare! Femeile nu torc și nu cos

01 May 2024 463

Comisia de Sănătate din Senat a inclus terapia durerii în categoria drepturilor pacienţilor

23 Apr 2024 389

Tradiții pentru spor și sănătate de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe! Fetele de măritat îşi pot vedea ursitul

23 Apr 2024 451

Armonia Hospital Constanța Mamografie Bilaterală, la un preț special, cu trimitere de la medicul de familie

19 Apr 2024 790

Rafila, anunț de ultim moment despre o strategie care să limiteze trimiterea pacienţilor de la stat la privat

18 Apr 2024 446

A fost a înfiinţat Registrul Naţional Unic al Pacienţilor Arşi

16 Apr 2024 354

Preşedintele (CNAS), Valeria Herdea „Din 1 iulie 2024, persoanele neasigurate vor avea aceleaşi drepturi ca şi persoanele asigurate”

10 Apr 2024 1080

Cumpărări directe Constanța Glasscomed SRL București asigură service pentru aparatura de laborator de la Direcția de Sănătate Publică din Constanța (DOCUMENT)

08 Apr 2024 401

Spitalul Orășenesc Hârșova, în proces cu DSP Ialomița, pentru analizele de apă potabilă! Tribunalul Constanța a rămas în pronunțare

04 Apr 2024 525

CJC alocă 1.5 milioane de lei, finanțare nerambursabilă pentru proiectele non-profit din zona socială și de sănătate. Până când pot fi depuse solicitările?

02 Apr 2024 531

Inspectoratul Școlar Județean Constanța 230 de elevi au participat la faza județeană a Concursului naţional „Educaţie pentru sănătate”, ediţia a XV-a

01 Apr 2024 926

Cancerul afectează din ce în ce mai mult persoanele cu vârste sub 50 de ani. Ce trebuie să faceți dacă simţiţi că ceva nu este în regulă

31 Mar 2024 789

Cumpărări directe Constanța Eco Fire Sistems SRL, contract cu DSP Constanța pentru eliminarea deșeurilor spitalicești (DOCUMENT)

28 Mar 2024 628

850 de cazuri noi de rujeolă şi două decese, înregistrate în ultima săptămână

26 Mar 2024 624

Nicu Covaci, operat de urgență pe creier! În ce stare se află liderul formației Phoenix

22 Mar 2024 740