Horia Hulubei, distins în țară și străinătate, a murit într-o zi de 22 noiembrie

Horia Hulubei, fizician, membru titular al Academiei Române, a încetat din viaţă la data de 22 noiembrie 1972. A lăsat în urma sa o întreagă şcoală de atomişti, savanţi de mare anvergură care s-au remarcat în anii care au trecut de la dispariţia sa.
 
Născut în Iaşi, Horia Hulubei a urmat studiile primare şi liceale în oraşul natal. După examenul Bacalaureat pe care l-a luat „Magna cum laude”, s-a înscris la cursurile Facultăţii din Ştiinţe, unde urma să studieze fizica şi chimia, însă după intrarea României în primul război mondial, a fost trimis pe front. Ulterior, a plecat în Franţa, unde s-a instruit ca pilot de vânătoare. După ce a obţinut licenţa în ştiinţe fizico-chimice, a obţinut o bursă de stat, pe baza căreia a plecat la studii la Paris. În 1933, şi-a luat doctoratul.
 
Horia Hulubei are contribuții importante în fizica neutronilor, în studiul elementelor transuraniene, în studiul reacțiilor nucleare. Pentru meritele sale, a fost distins în țară și străinătate, devenind şi membru în numeroase academii și societăți științifice de prestigiu. De menţionat că a fost ales membru corespondent al Academiei Române pe 26 mai 1937, iar pe 27 mai 1946 este ales membru titular.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Expert Chim Consum SRL, cu mai multe contracte publice, cere să intre în insolvență!

09 Apr 2024 782

Certificat de urbanism pentru Confort Urban! Iată ce investiție va realiza în cartierul Veterani

18 May 2023 1368

Anunț de ultim moment de la Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării! Despre ce este vorba

20 Feb 2023 972

S-au împlinit 89 de ani de la nașterea fizicianului Eugeniu Ivanov

04 Dec 2022 1521

#DobrogeaAcademică Horia Hulubei - 125 de ani de la naștere

08 Nov 2021 2283

#citeșteDobrogea Academicianul Eugeniu Ivanov, discipolul savantului Horia Hulubei

04 Dec 2020 2767

#DobrogeaAcademică Academia Română felicită echipa de cercetători de la ELI-NP

22 Aug 2020 2964

#DobrogeaAcademică Biroul prezidiului Academiei Române a reacționat dur la demiterea acad. Nicolae-Victor Zamfir de la conducerea Institutului „Horia Hulubei”

18 Aug 2020 2082

#DobrogeaAcademică Academicianul Nicolae Zamfir conferențiază despre Laserul de la Măgurele

11 Jun 2020 1969

#DobrogeaAcademică 14 elevi olimpici s-au bucurat, în premieră naţională, de „Şcoala de vacanţă a Academiei Române“ (galerie foto)

17 Jan 2020 3574

#DobrogeaAcademică „Şcoala de vacanţă a Academiei Române“ pregăteşte viitoarea generaţie de oameni de ştiinţă (document)

09 Jan 2020 2302

Elevii constănțeni au vizitat la Laserul ELI-NP de la Măgurele și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară Horia Hulubei

16 Dec 2019 2337

Practica studenților de la Specializarea Fizică Tehnologică pe platforma Măgurele - București

15 Jul 2015 1021

Ansamblu utilizabil in activitati de dezafectare prin debitare cu sistem plasma si cu risc radiologic - 24.10.2013

23 Nov 2014 983

Calculatoare desktop - 12.09.2013

14 Nov 2014 870