Necesitatea Master Planului Portului Constanţa stabilită din 2011, împreună cu preşedintele organizaţiei „Operatorul Portuar” 13 Martie 2015

În şedinţa ordinară a Consiliului de Administraţie desfăşurată astăzi, 13 martie 2015, la sediul Companiei Naţionale „Administraţia Porturilor Maritime” SA Constanţa, aşa cum fusese stabilit în şedinţa anterioară, pentru o bună şi corectă informare a opiniei publice, s-a decis să se facă următoarele precizări.
 
1.  Pentru prima dată reconversia zonei Portului Vechi a apărut în Master Planul Portului Constanţa din 2002, elaborat de consultanţii japonezi ai  Japan International Cooperation Agency (JICA).
 
2. În Planul Urbanistic Zonal (PUZ)  al portului Constanţa, elaborat de IPTANA şi aprobat de Consiliul de Administraţie (CA) al APMC în 2008, s-a reglementat din punct de vedere urbanistic zona portului vechi . Menţionăm că acest PUZ nu a fost contestat la momentul realizării şi aprobării lui.
 
3.  Primele discuţii despre necesitatea unui nou Master Plan au fost iniţiate în şedinţa Consiliului de Administraţie din data de 28.03.2011.
 
În susţinerea acestei afirmaţii, menţionăm că în arhiva secretariatului CA se află înregistrarea audio a şedinţei susmenţionate care demonstrează că s-au purtat discuţii pe marginea acestui subiect.

Dintre membrii CA care au dezbătut subiectul Master Planului se numără Popa Aurelian -  director general al CN APM SA Constanţa şi preşedinte CA, Panait Viorel – membru CA , preşedinte al Organizaţiei Patronale „Operatorul Portuar”, Olea Viorel - director al Direcţie Navale din cadrul Ministerului Transporturilor şi Murgeanu Gabriela – şef – serviciu în cadrul Ministerului Transporturilor.
 
Mai jos vă redăm din procesul – verbal al şedinţei:
{...}
Viorel Panait şi-a dat acordul pentru demararea procedurii privind contractarea Master Planului şi a arătat că utilizarea terenului portuar trebuie să fie echidistantă pentru binele public.
Gabriela Murgeanu a arătat că una dintre concluziile Master Planului ar putea fi transformarea Portului de Nord în Port Turistic, de agrement datorită adâncimilor minime existente.

Viorel Olea a menţionat,............, că trebuie să existe discuţii, consultări, dar că niciodată nu va exista un consens, ci doar discuţii. Cineva trebuie să hotărască „aşa se face”.
Viorel Panait a arătat că este de acord cu poziţia lui Viorel Olea, ...... .
Aurelian Popa menţionează că trebuiesc urmărite şi interesele naţionale şi dezvoltarea pe un orizont de timp lung, 20 ani

Viorel Panait afirmă că trebuie prevăzut faptul că sunt necesare actualizări la 5, 10 ani.
Gabriela Murgeanu a revenit cu un exemplu pe care l-a mai dat şi în trecut, şi anume că terminalul de produse minerale a fost mutat din Portul Antwerp numai din considerente de protecţia mediului, solul fiind contaminat .... Îi intreabă apoi pe ceilalţi membri ce atitudine consideră dânşii ca a avut operatorul.
Aurelian Popa a răspuns că este sigur de faptul ca operatorului i s-a argumentat această decizie şi că foarte importantă este elasticitatea părţilor implicate.
{...}
 
În urma unei scurte analize, s-a constatat că una dintre cele mai importante politici de dezvoltare şi modernizare adoptate de administraţiile portuare la nivel mondial, la acest moment, este relocarea.

Printre porturile care au adoptat măsuri de relocare se număra: Antwerp (Belgia), Abu Dhabi (UAE), Doha (Qatar) – relocarea întregului port, Vasilikos (Cipru), Moresby (Papua Noua Guinee), Jacksonville (USA), New Orleans (USA), Djibouti (Djibouti), Rijeka (Croaţia), Dublin (Irlanda) şi lista poate continua.
 
4.  Actualizarea tuturor tarifelor practicate de către APMC a fost adoptată şi cu votul lui Viorel Panait, membru CA şi preşedinte al Organizaţiei „Operatorul Portuar”, în şedinţa CA din septembrie 2012.

5. Totodată, contractele tip agent şi armator şi contractele de prestare a serviciilor de pilotaj şi de remorcaj ale navelor maritime în porturile Constanţa, Midia şi Mangalia au fost aprobate şi cu votul lui Viorel Panait, membru CA şi preşedinte al Organizaţiei „Operatorul Portuar”, în şedinţele CA din 16 iulie 2012 şi din 6 august 2012.
 
Considerăm că Organizaţia Patronală„Operatorul Portuar”, prin prezenţa preşedintelui Viorel Panait, a participat şi a fost de acord cu demararea Master Planului Portului Constanţa şi a celorlalte măsuri adoptate în Consiliul de Administraţie al CN APM SA.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CN Administrația Porturilor Maritime Constanța, contract pentru revizuirea Master Planului Portului Constanța (document)

30 Sep 2021 2617

Revista presei locale

06 Feb 2016 2999

UPDATE2-Dezbateri publice pe marginea Master Planului Portului Constanța (galerie foto+video)

04 Feb 2016 2994

Datele de trafic ale CN „APM” SA Constanţa sunt reale, oficiale şi stau la baza statisticilor naţionale şi europene

27 Mar 2015 1637

Protestul operatorilor şi al sindicaliştilor, în vizorul Gărzii de Mediu Liderul FNSP - „Nu noi vom pleca din Portul Constanţa“

27 Mar 2015 1953

CN APM Constanţa „Datele de trafic sunt reale, oficiale şi stau la baza statisticilor naţionale şi europene“

26 Mar 2015 1799

Scandalul din Portul Constanţa se mută în Bucureşti „Încă puţin şi operatorii intră în faliment, iar angajaţii rămân în stradă“

26 Mar 2015 3222

Şedinţă de dezbatere a Master Planului Soarta portului vechi, mărul discordiei - „Ce propuneţi? O naţionalizare?!“

21 Mar 2015 2845

UPDATE 1 „Operatorul Portuar" şi conducerea APMC dezbat Master Planul Portului Constanţa

20 Mar 2015 2032

"Operatorul Portuar" şi conducerea APMC se întâlnesc, mâine, şi vor dezbate Master Planul Portului Constanţa (documente)

19 Mar 2015 2637

Gabriel Comănescu - Conducerea Portului Constanţa „acţionează în interese obscure, din prostie şi din lipsă de experienţă“

17 Mar 2015 5344

Necesitatea Master Planului Portului Constanţa stabilită din 2011, împreună cu preşedintele organizaţiei „Operatorul Portuar”

13 Mar 2015 2158

Comisie de anchetă privind activitatea CN APMC

04 Mar 2015 2356

Întâlnirea organizată de CNAPMC pe tema Master Planului Portului Constanţa a fost amânată

03 Mar 2015 1613

Master Planul Portului Constanţa, dezbătut azi în Comisia de Transporturi a Camerei Deputaţilor (document)

03 Mar 2015 2560