ASF a finalizat operațiunile de control la Depozitarul Central, BCR şi SSIF Broker în privința implicării lor în cazul HARINVEST

În ședința de Consiliu din data de 17 martie 2014, Autoritatea de Supraveghere Financiară a decis măsuri sancționatorii pentru societățile implicate în cazul Harinvest.
 
În privința Băncii Comerciale Române
 
Controlul a fost inițiat în data de 8 ianuarie 2014 și a inclus verificarea unor aspecte privind tranzacțiile de tip sell-out, precum și cele corelate cu acestea, derulate de societate în perioada aprilie 2012 -noiembrie 2013, având contraparte SSIF Harinvest SA.
 
Constatările controlului:
 
ASF a concluzionat că persoane din cadrul societății, prin acțiunile întreprinse, au realizat tranzacții care au dat semnale false și au indus în eroare investitorii și posibilii investitori în legătură cu cererea și oferta de acțiuni pentru un număr de 9 emitenți și au menținut la un nivel anormal prețul acțiunilor pentru doi dintre cei nouă emitenți (în raport cu prețul istoric înregistrat de aceste acțiuni în perioada anterioară), realizând astfel acțiuni de manipulare a pieței.
 
Prin urmare, ASF a decis să sesizeze PÎCCJ - DIICOT pentru:
 
* săvârșirea faptei de manipulare a pieței pentru o persoană care la data evenimentelor avea calitatea de ASIF în cadrul BCR;
* existența unor suspiciuni cu privire la participarea a 3 angajați din cadrul BCR la realizarea acțiunii de manipulare a pieței;
* totodată, în sesizarea PICCJ - DIICOT, ASF prezintă și indiciile privind manipularea pieței de către o persoană care la data evenimentelor avea calitatea de ASIF în cadrul SSIF Harinvest.
 

 
De asemenea, ASF va urmări implementarea de către BCR a propriilor măsuri anunţate cu privire la reglementările interne.
 

În privința Depozitarului Central
 
Controlul a fost inițiat în data de 8 ianuarie 2014 și a vizat respectarea prevederilor legale în ceea ce privește tranzacțiile de sell-out derulate de SSIF Harinvest SA în perioada aprilie 2012- noiembrie 2013.
 
Constatările controlului:
 
* Depozitarul Central nu a efectuat verificări și nu a obținut informații referitoare la tranzacția inițială de cumpărare și data decontării acesteia cu ocazia confirmării, prin semnarea Anexei nr. 6 la Codul BVB – operator de piață, a necesității introducerii în sistemul de tranzacționare administrat de Bursa de Valori București S.A. a tranzacțiilor de sell-out speciale inițiate de SSIF Harinvest S.A. și decontate în patru zile de decontare, prin prisma îndeplinirii tuturor condițiilor cerute de prevederile art. 79 alin. (1), (5) și (6) din Titlul II al Codului Depozitarului Central.
 
Printre măsurile decise de ASF, în sarcina Depozitarului Central sunt:
 
* amendarea doamnei Adriana Tănăsoiu - Director General și conducător al SC Depozitarul Central cu suma de 10.000 de lei pentru că nu a asigurat respectarea prevederilor Codului Depozitarului Central și nu a dispus măsurile necesare pentru respectarea de către Harinvest a prevederilor Codului;
* inițierea, în termen de cel mult 90 de zile, de către Depozitarul Central a unor modificări ale Codului Depozitarului, în conformitate cu cerințele ASF, având ca scop evitarea unor situații similare.
 
În privința SSIF Broker SA Cluj-Napoca
 
Controlul a fost inițiat în data de 8 ianuarie 2014 în scopul verificării unor aspecte privind tranzacțiile de tip sell-out, precum și cele corelate cu acestea, derulate de societate în perioada septembrie 2012 - noiembrie 2013, având contraparte SSIF Harinvest SA.
 
Constatările controlului:
 
* neactualizarea unei proceduri interne a intermediarului conform unei hotărâri a Consiliului de Administrație al SSIF Broker;
* nerespectarea unei proceduri interne referitoare la desemnarea unei persoane responsabile cu operațiunile cu instrumente financiare cu risc scăzut;
* existența unor neconcordanțe între momentul tranzacțiilor așa cum a fost înregistrat în sistemul ARENA și momentul tranzacțiilor așa cum a fost înscris în confirmările de executare a ordinelor;
* nerespectarea reglementărilor operatorului de piață referitoare la notificarea modificărilor intervenite în Cadrul Anexei 3 la Codul BVB.
 
Sancțiunile dispuse de ASF sunt:
 
a) Sancționarea domnului Grigore Chiș, în calitatate de Director General/Conducător, cu amendă în cuantum de 2.000 de lei;
b) Sancționarea doamnei Florica Zoicaș-Ienciu, în calitate de Director General Adjunct/Conducător, cu amendă în cuantum de 2.000 de lei;
c) Sancționarea doamnei Oana Tudor, în calitate de reprezentant al compartimentului de control intern, cu amendă în cuantum de 2.000 de lei;
d) Sancționarea domnului Rareș Florian Bodea, în calitate de Reprezentant al Compartimentului de Control Intern, cu amendă în cuantum de 1.000 de lei.
 
 Pe lângă măsurile anterior menționate, ASF va iniția, în perioada imediat următoare, modificări ale legislației primare care să permită aplicarea de sancțiuni contravenționale adecvate în cazul nerespectării reglementărilor proprii de către personalul Depozitarului Central și al intermediarilor instituțiilor de credit.
 
În data de 16 decembrie 2013, ASF a decis retragerea autorizației de funcționare pentru SSIF Harinvest.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Schimbări în cadrul Dana Africana SRL, firma unei femei din Tulcea

25 Apr 2024 494

Un nou termen în instanță în dosarul dintre Asociaţia fondată de Mazăre și Regia Autonomă de Distribuire a Energiei Termice Constanța

19 Apr 2024 576

Deputații au decis Vehiculele lente, exceptate de la inspecția tehnică periodică, mașinile de închiriat, verificate la 6 luni!

19 Apr 2024 646

CFR Călători Modificările intervenite nu afectează circulația trenurilor

17 Apr 2024 402

Iată care sunt noile modificări aduse aplicației portal al Inspectoratului General pentru Imigrări

17 Apr 2024 497

Firme Constanța Paris Stil Fan SRL își schimbă sediul social

30 Mar 2024 517

Modificări în examenul de obținere a permisului de conducere. Despre ce este vorba

11 Mar 2024 1582

Imobiliare Constanța Un hotel din Eforie va fi modernizat și se va construi o piscină exterioară

19 Feb 2024 963

Prețul a crescut cu 10% Modificări în cadrul contractului ce prevede lucrări de eficientizare energetică a Spitalului Județean Tulcea (DOCUMENT)

15 Feb 2024 790

Imobiliare Constanța Autorizație de construire nouă pentru investiția lui Panait de pe strada Primăverii din municipiu

15 Feb 2024 1524

Horoscop pentru joi, 15 februarie 2024. Ziua este marcată de prieteni pentru una din zodii

15 Feb 2024 849

Știri Constanța Schimbări la intersecția dintre strada București și bulevardul 1 Decembrie din Constanța (FOTO+VIDEO)

12 Feb 2024 8037

Modificările, înscrise în Registrul Național ONG Asociația Școala „Wilhelm Moldovan“ din Constanța și-a schimbat sediul și componența consiliului director

08 Feb 2024 734

Licitații Constanța Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu a modificat prețul contractului semnat cu Trident Servicii și Mentenanță pentru sistemul de supraveghere (DOCUMENT)

24 Jan 2024 1106

Imobiliare Constanța Exploatație agricolă transformată în unitate de cazare în Vama Veche

23 Jan 2024 962