Perspectivele sistemului de pensii private in 2010

Comunicat comun de presa Media XPRIMM – APAPR:

Perspectivele sistemului de pensii private in 2010

· Sistemul de pensii private din România va continua dezvoltarea, consolidarea şi eficientizarea în anul 2010.

· Fondurile de pensii private vor ajunge la sfârşitul anului 2010 să administreze active nete totale de circa 4,6-4,8 miliarde de lei, în beneficiul a peste 5 milioane de clienţi, pe ambele componente: Pilonul II (pensii private obligatorii) şi Pilonul III (pensii private facultative).

· Dezvoltarea sistemului de pensii trebuie privită în România, ca peste tot în lume, luând în considerare toate cele 3 componente ale sale: pensiile publice (Pilonul I), pensiile private obligatorii (Pilonul II) şi pensiile private facultative (Pilonul III).

· Rolul fondurilor de pensii private este acela de a completa în mod armonios, şi nu acela de a înlocui, sistemul de pensii de stat, oferind participanţilor o necesară şi binevenită diversificare a surselor de venit la vârsta pensionării.

Acestea sunt principalele concluzii ale evenimentului „XPRIMM ANNUAL FORECAST MEETING 2010: PENSII PRIVATE”, organizat de compania Media XPRIMM, editor al Revistei PRIMM – Asigurări & Pensii, cu sprijinul şi participarea Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR) şi a principalilor operatori din piaţa de pensii private.

Aşteptări 2010

În condiţiile majorării de la 2% la 2,5% a nivelului contribuţiei virate către Pilonul II, fondurile de pensii private obligatorii ar putea ajunge la sfârşitul anului 2010 la active nete în administrare în valoare totală de 4,2-4,5 miliarde de lei, adică peste un miliard de euro. Numărul total al participanţilor la sistem va depăşi, cel mai probabil, 5 milioane, în timp ce numărul fondurilor va ajunge la 9 (faţă de 12 în prezent, după finalizarea celor 3 fuziuni aflate în curs), iar banii clienţilor vor fi investiţi la fel ca şi până acum: cu riscuri minime şi cât mai profitabil.

Pe Pilonul III de pensii private facultative, operatorii din domeniu aşteaptă o creştere lentă, în ton cu evoluţiile din economie şi de pe piaţa muncii. La sfârşitul anului 2010, activele nete ale fondurilor de pensii facultative ar putea ajunge la 350 de milioane de lei, iar numărul total de participanţi se va situa între 220.000 şi 250.000, faţă de 187.000 la sfârşitul anului 2009. Strategiile investiţionale ale fondurilor vor urma modelul Pilonului II, însă cu o diversificare mai largă a opţiunilor disponibile pentru clienţi.

„Anul 2010 nu va fi uşor pentru piaţa de pensii private, însă sistemul va continua să se dezvolte şi să se consolideze. Odată depăşită masa critică a primului miliard de euro aflat în administrare, importanţa fondurilor de pensii private va creşte continuu atât în economie, cât şi pe pieţele financiare”, a declarat Cornelia COMAN, Vicepreşedintele Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR).
 
Concluzii 2009

Pilonul II - Fondurile de pensii private obligatorii au răspuns pe deplin aşteptărilor exprimate de specialişti la începutul anului trecut, chiar în condiţiile în care mediul economic a suferit de pe urma unei crize financiare mult mai grave decât se previziona la începutul lui 2009, iar volumul banilor care au intrat în sistem a fost redus simţitor prin îngheţarea contribuţiilor la nivelul de 2%. Fondurile de pensii administrează active nete de peste 560 de milioane de euro, în beneficiul a peste 4,56 milioane participanţi activi.

Cu un randament mediu de 17,7%, fondurile de pensii au furnizat în 2009 cele mai atractive beneficii, în comparaţie cu celelalte instrumente de economisire/investire disponibile pentru publicul larg pe pieţele financiare din România. Ca termen de comparaţie, dobânzile la depozitele bancare s-au situat, de-a lungul anului 2009, într-o plajă de 12%-13%, iar inflaţia pe întreg anul a fost de 4,74%.

Pilonul III - Fondurile de pensii private facultative au înregistrat în 2009 un ritm de dezvoltare ceva mai lent în raport cu estimările de început de an, în contextul în care criza financiară a afectat puternic piaţa muncii şi a scăzut substanţial interesul angajatorilor de a acorda beneficii salariale sub forma contribuţiei la pensiile private.

La sfârşitul anului 2009, numărul participanţilor la Pilonul III depăşea uşor 187.000, în timp ce volumul activelor nete în administrare era de circa 48,2 milioane de euro. La nivelul întregii pieţe de pensii private facultative, randamentul mediu în 2009 a fost de 15,8%.

Sergiu COSTACHE, Preşedintele Media XPRIMM, a declarat: ”Realităţile demografice şi economice ne arată clar că, în viitor, nu vom putea dispune de o pensie decentă decât cumulând venituri din toate cele trei componente ale sistemului de pensii. De aceea este important atât ca sistemul să funcţioneze corect, în toate componentele sale, cât şi ca cetăţenii să înţeleagă necesitatea de a utiliza toate oportunităţile pe care acesta le oferă”. 

Daniela GHEŢU, Director Editorial al publicaţiilor PRIMM, a precizat: „Trebuie să atragem atenţia că, în condiţiile îmbătrânirii şi reducerii populaţiei active, în următoarele decenii banii colectaţi în sistem nu vor mai fi suficienţi pentru a putea asigura cetăţenilor o pensie de stat decentă. De aici şi convingerea noastră că fondurile de pensii private trebuie să se dezvolte complementar cu sistemul public de pensii, având ca principal obiectiv acela de a suplimenta veniturile la vârsta pensionării pentru toţi românii.”

În legătură cu sistemul public de pensii, APAPR doreşte să facă următoarele precizări: „Peste tot în lume, fondurile de pensii private au apărut şi s-au dezvoltat pentru a răspunde provocărilor cu care se confruntă sistemele publice de pensii, adică îmbătrânirea şi reducerea populaţiei active. Din acest punct de vedere, problema de sustenabilitate a sistemelor publice de pensii este aceeaşi peste tot în lume, iar România nu face nici ea excepţie. Scopul pensiei de stat tinde să devină acoperirea unui venit minim necesar, iar rolul sistemului de pensii private este completarea veniturilor până la un nivel de trai decent.
 
Nicăieri în lume pensiile private nu au înlocuit sistemul public de pensii, ci l-au completat în mod armonios. Practic, pensiile private înseamnă pentru fiecare participant la sistem o diversificare a surselor de venit la vârsta pensionării, ca şi o reducere a riscului insuficienţei financiare pentru un trai decent. În România, sistemul de pensii private este puternic reglementat, supravegheat şi controlat, având numeroase sisteme de siguranţă şi mecanisme de stimulare a concurenţei şi performanţei investiţionale.”

Concluzia tuturor participanţilor la eveniment a fost că, pentru asigurarea unui sistem de pensii private funcţional, puternic, benefic tuturor participanţilor, este necesară dezvoltarea şi intensificarea relaţiilor de colaborare şi cooperare între toţi actorii implicaţi: administratorii fondurilor de pensii private, CSSPP, CNPAS, Guvern, Parlament, mass-media şi marele public.


Despre APAPR:
Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR) este asociaţia profesională a administratorilor de fonduri de pensii private şi a băncilor depozitare a activelor fondurilor de pensii. APAPR este o organizaţie neguvernamentală, apolitică, independentă şi non-profit, creată în luna august 2004 cu scopul de a proteja interesele, a promova şi a dezvolta colaborarea şi cooperarea în domeniul fondurilor de pensii private din România. În cei peste 5 ani de activitate, Asociaţia a întreprins diverse activităţi în sprijinul lansării şi dezvoltării sistemului de pensii private din România. Asociaţia noastră crede în etică profesională, transparenţă, eficienţă, protejarea intereselor participanţilor şi a companiilor membre. APAPR acţionează pentru informare, educare financiară şi pensii mai bune pentru români.

Despre Media XPRIMM:
Media XPRIMM este un grup de presă, relaţii publice şi evenimente, specializat în pieţele de  asigurări şi pensii private. De peste 10 ani, Media XPRIMM are o poziţie unică în cadrul acestora, fiind considerat cel mai important vector de informare şi comunicare în şi cu aceste pieţe din România. Strânsa interconectare cu domeniile şi cu principalii actori ai acestor pieţe a generat o foarte bună expertiză. În acelaşi timp, bogata activitate editorială desfăşurată, alături de serviciile de consultanţă pe care le oferă, networking şi relaţii publice, precum şi iniţierea şi organizarea de evenimente de profil, i-au construit o vizibilitate deosebită şi i-au asigurat o excelentă recunoaştere pe plan naţional şi internaţional.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

MIHAIL GEORGEVICI

31 Mar, 2010 11:20

DE CE FUG POLITICIENII DE OTV ? Alaturi de acestia, am observat ca sunt si primarii si chiar trusturile de presa. Nu ma mir de reactia lor, acum doi ani in urma am transmis in toata mass-media articolul: “CAMPANIE PENTRU MASS-MEDIA CURATA”. Nu am primit raspuns nici pana in prezent, desi materialul a fost publicat si in strainatate. Cu toate acestea, o parte din liderii politici si chiar jurnalisti au incercat sa prezinte realitatea din zilele noastre, aceea a existentei grupurilor de interese, la care trebuie sa aderi, daca vrei sa mananci o paine pentru a supravietui sau a te capatui intr-un fel. Recent, am citit in “The International Harald Tribune” un articol intitulat: Regulile revolutiilor din secolul al XXI-lea. Cu acest prilej, au fost prezentate cele opt reguli ale vietii politice moderne facandu-se referire si la activitatea presedintelui Venezuelei, Hugo Chavez. Un capitol interesant este demn de a fi retinut: “Democratia s-a devalorizat. Chavez a organizat mai multe referendumuri si alegeri de cand a sosit la conducere, cu noua ani in urma. Insa atunci cand puterea legii este absenta, cand transmisiunile posturilor de televiziune sunt cenzurate, cand certificatele de nastere si cartile de identitate pot fi cumparate pentru cateva sute de dolari, cand zeci de miliarde de dolari lipsesc din bugetul national, cand sistemul judiciar este supus si cand coruptia reprezinta un stil de viata – democratia si nepotismul se apropie mai mult ca oricand. Noile formulari – “democratia suverana” a Rusiei sau “democratia socialista” a lui Chavez - nu fac altceva decat sa ascunda acest fapt. (Din revista “Esential”, rubrica “Cultura”). Dupa cum stim, marea majoritate a populatiei necajite si manipulate politic isi doreste un partid care sa le apere interesele si nu unul cu traditie nationala doar in titulatura. Cetatenii Romaniei asteapta in continuare realizarea acestui deziderat. Este socant cum toti reprezentantii partidelor se ocupa de protectia sociala, iar aceasta, din pacate, departe de standardele UE si NATO, nu se abordeaza decat declarativ si prea putin in realitate. Faptul ca acest post de televiziune OTV, al poporului, nu este luat in seama de cei din conducerea tarii, politicieni, guvernanti si reprezentanti mass-media – constituie o discriminare fara precedent in Romania, de aceea propun mediatizarea larga a acestui material, pe toate canalele mass-media si in intreaga lume ! Nu trebuie sa ignoram forta poporului, NU VOM SCAPA DE EA, NICI IN MORMANT… acum si nu alta data, sa tinem seama ca: "Daca astepti momentul potrivit, te intrec altii care nu-l asteapta."Woody Allen ” Felicitari prof.dr. Cojocaru si jurnalistului Barbu Tudor, care au reusit sa mobilizeze masele in drumul lor catre victorie, sa polarizeze atentia publica, am in vedere propunerea de initiere a partidului cu P la puterea a treia, “PARTIDUL PUTERII POPORULUI” ! Va multumesc pentru aceasta initiativa si mult succes, Mihai Georgevici, MCP Press Agency Fondatorul campaniei de informare “MERITUL CETATEANULUI PUTERNIC”.

MIHAIL GEORGEVICI

11 Feb, 2010 11:31

COMUNICAT « Legea Cojocaru » trebuie votata prin referendum de cetatenii Romaniei. Acum va decideti soarta ! MASS COMMUNICATION POWER este o organizatie neguvernamentala, apolitica si nonprofit, iar departamentul de presa al acesteia, MCP Press Agency – are obiective ce vizeaza sprijinirea imbunatatiri conditiilor de viata ale cetatenilor, a comunicarii si mediatizarea marilor performante ale acestora. Din anunturile noastre difuzate in tara si strainatate ati retinut faptul ca MCP Press Agency a anticipat alegerea celor doi presedinti, Barack Obama in Statele Unite ale Americii si Traian Basescu in Romania. Cu toate acestea, situatia cetatenilor romani, din pacate, nu s-a schimbat prea mult decat in randul politicienilor si / sau a oamenilor de afaceri (care se numesc "moguli", in noii termeni ai democratiei). Dupa cum stiti, incepand cu anul 2009, Campania de informare: "MERITUL CETATEANULUI PUTERNIC" (MCP) se desfasoara pe tot cuprinsul Romaniei si este cunoscuta tot mai mult in tara si peste hotare, avand un caracter permanent. ( http://vremsarespectamnusamanipulamcetatenii.blogs- pot.com ) Campania MCP & Cei 3322 PRIETENI, a luat fiinta initial la propunerile reprezentantilor societatii civile de pe site-ul NETLOG. Am intrat in anul 2010 si lucrurile bune incep sa apara, desi, in prezent, o problema ar fi si aceea a militarilor rezervisti, al carui protest se extinde tot mai mult in intreaga tara. http://meritulcetateanuluiputernic.ning.com/gr... Recent, comentatorul postului OTV, renumitul jurnalist Tudor Barbu, a afirmat in cadrul emisiunii „SE INTAMPLA ACUM”, ca: “ presa este la dispozitia politicienilor si a mogulilor “.Acesta reprezinta principalul motiv pentru care a fost initiata campania "MCP" de catre conducerea Fundatiei cu acelasi nume, “MCP”. Am inteles ca se strang semnaturile pentru sustinerea Legii Cojocaru. Consider ca dupa introducerea Legii Cojocaru in Parlament, soarta romanilor se va schimba mult in binele lor, iar in politica si in general in societatea romaneasca, noile realizari democratice vor fi de bun augur, cu vizibilitate marita, atat in tara cat si in strainatate. Felicitari moderatorului postului OTV si domnului doctor Cojocaru, care au gasit o solutie salvatoare de imbunatatire a traiului romanilor. Aceasta fiind o alta confirmare ce ar veni din partea reprezentantilor aceluiasi trust de presa: MCP Press Agency. Formularul pentru semnaturi de la www.variantacojocaru.ro http://meritulcetateanuluiputernic.ning.com/profiles/blogs/acum-va-decideti-soarta Cu stima, Presedinte fondator “MASS COMMUNICATION POWER” Director MCP Press Agency, Ec. MIHAIL GEORGEVICI

Articole asemanatoare

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 846

LIVE TEXT+VIDEO Medicul Cătălin Grasa își depune candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța- „Vom demonstra că putem aduce calitate în ceea ce ne-am propus să facem"

29 Apr 2024 1061

LIVE TEXT+VIDEO Florin Mitroi își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța-„Azi este un început de normalitate” (Galerie FOTO)

29 Apr 2024 1335

Fostul rector de la UOC, Tiberius Dănuț Epure deschide lista consilierilor județeni la partidul Dianei Șoșoacă

28 Apr 2024 890

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 729

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetul General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

25 Apr 2024 564

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în competiția electorală, Cătălin Grasa, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța!

24 Apr 2024 781

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 656

Oportunități de investiții norvegiene la Constanța

23 Apr 2024 576

Decizia lui Horia Constantinescu de a demisiona din funcţia de preşedinte al ANPC, în Monitorul Oficial

22 Apr 2024 911

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 592

ZIUA LIVE. Claudiu Palaz (ADU) „Fără viziune nu ai ce căuta la CJC ! Altfel, te duci doar pentru secretară, telefon și mașină!" (VIDEO)

16 Apr 2024 719

Horia Constantinescu a demisionat din funcția de președinte al ANPC pentru a candida la Primăria municipiului Constanța

15 Apr 2024 735

Averea și interesele Iuliei-Laura Opariuc-Dan, desemnată președintele Biroului Electoral Județean Constanța

15 Apr 2024 578

ZIUA LIVE Despre maturitate politică. Claudiu Palaz explică de ce candidează la președinția Consiliului Județean Constanța!

15 Apr 2024 608