Vara şi toamna creşte riscul infecţiilor

Vara şi toamna creşte riscul infecţiilor

În România, 3 copii mor la fiecare minut din cauza pneumoniei, boala care afectează 45 din 1000 de sugari pe an

COMUNICAT DE PRESĂ

În opinia medicilor specialişti, două sunt anotimpurile în care bacteriile se activează şi prezintă un risc major de infectare a persoanelor: vara şi începutul toamnei. În lunile iulie-septembrie, incidenţa infecţiilor de orice fel în rândul copiilor, în special cu vârstă de pâna la 5 ani, creşte semnificativ. Aflaţi în colectivitati: în vacanţă, în tabără, la mare sau la bunici, micuţii sunt cu mult mai predispuşi la contaminarea cu diverse bacterii. Una dintre cele mai periculoase este infecţia cu pneumococ. Prevenţia în această situaţie este mai mult decât necesară.

Bucureşti, 25 iulie 2011 – Pneumonia este o infecţie care poate fi cauzată de o bacterie numită pneumococ  şi care provoacă cele mai multe decese în rândul copiilor cu vârstă de până la 5 ani, cu o incidenţă de 45 de cazuri la 1000 de sugari  pe an. În România, rata deceselor este îngrijoratoare, 3 copii mor la fiecare minut din cauza pneumoniei . Şi asta în contextul în care pneumonia este o boala care poate fi prevenită.

„În România, statisticile sunt extrem de îngrijorătoare, aproximativ 28% din decesele care apar în perioada 0-1 an sunt produse de afecţiuni ale aparatului respirator. O pondere însemnată dintre sugari şi copii suferă un episod de pneumonie, cu toate că există modalităţi de prevenţie pe care părinţii ar trebui să le cunoască.  Infecţiile pneumococice includ şi alte boli la fel de puternice precum: meningita, septicemia, otita medie, sinuzita. Pneumoniile au o incidenţă de 45 de cazuri/1000 de sugari/an, incidenţă care se reduce odată cu înaintarea în vârstă.”, a declarat Prof. Dr. Doina Pleşca - Vicepreşedintele Secţiei de Pneumologie Pediatrică din cadrul Societăţii Române de Pneumologie.”, a adăugat Prof. Dr. Doina Pleşca.

La copiii cu vârstă mai mică de 5 ani, pneumonia provoacă moartea mai mult decât orice altă afecţiune . Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, imunizarea cu un vaccin îmbunătăţit continuu este singura alternativă de prevenţie a pneumoniei. În România, bolile pneumococice şi, indirect, pneumonia, sunt principala cauză a mortalităţii infantile. În situaţia în care copilul nu a fost vaccinat preventiv şi se îmbolnăveşte de pneumonie, tratamentul care se aplică este cel cu antibiotice.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Dr. Cătălin Grasa, candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța, despre turism și planurile sale pentru județul Constanța (VIDEO)

02 May 2024 684

ZIUA LIVE Cum putem extinde turismul de weekend în județul Constanța pe tot parcursul anului?

01 May 2024 572

Președintele Consiliului Județean Constanța are un nou consilier onorific (DOCUMENT)

30 Apr 2024 735

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 995

LIVE TEXT+VIDEO Medicul Cătălin Grasa își depune candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța- „Vom demonstra că putem aduce calitate în ceea ce ne-am propus să facem"

29 Apr 2024 1310

LIVE TEXT+VIDEO Florin Mitroi își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța-„Azi este un început de normalitate” (Galerie FOTO)

29 Apr 2024 1586

Fostul rector de la UOC, Tiberius Dănuț Epure deschide lista consilierilor județeni la partidul Dianei Șoșoacă

28 Apr 2024 992

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 779

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetul General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

25 Apr 2024 618

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în competiția electorală, Cătălin Grasa, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța!

24 Apr 2024 822

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 693

Oportunități de investiții norvegiene la Constanța

23 Apr 2024 590

Decizia lui Horia Constantinescu de a demisiona din funcţia de preşedinte al ANPC, în Monitorul Oficial

22 Apr 2024 1020

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 620

ZIUA LIVE. Claudiu Palaz (ADU) „Fără viziune nu ai ce căuta la CJC ! Altfel, te duci doar pentru secretară, telefon și mașină!" (VIDEO)

16 Apr 2024 748