Comunicat de presă - Guvernul Romaniei Centenarul Primului Război Mondial, aniversat la nivel național printr-o serie de manifestări

Guvernul a aprobat, astăzi, derularea Programului Național al manifestărilor prilejuite de aniversarea Centenarului Primului Război Mondial, planificat să se deruleze în perioada 2015-2019. Acest Program este în concordanță cu manifestările organizate de alte state europene cu prilejul marcării Centenarului Primului Război Mondial.
În cadrul Programului Național se vor desfășura activități coordonate și unitare menite să omagieze eroii care și-au pierdut viața luptând pentru libertate, credință și întregirea neamului.
În perioada octombrie 2015 – decembrie 2019, vor fi organizate mai multe activități cu prilejul marcării Centenarului Primului Război Mondial între care menționăm:
Crearea unui site dedicat Primului Război Mondial;
Patru conferințe internaționale 1915-2015 Centenarul Primului Război Mondial: „Între lecția trecutului și provocările viitorului”;
Masă rotundă și expoziție documentară cu tema „O altă Românie? Din evoluția dezbaterilor și negocierilor de pace cu privire la granițele statului român”.  
Masă rotundă „Pacea de la București (24 aprilie/7 mai 1918) și reintrarea României în război (28 octombrie/ 10 noiembrie 1918)”, cu participare internațională;
Organizarea unei mese rotunde „România și intrarea Italiei în război”, cu participarea unor specialiști din Italia, Franța, Marea Britanie, Austria, Serbia și Ungaria;
Conferința „România neutrală”;
Expoziția documentară „<<Sub cenușa Imperiului>>. Români în armata austro-ungară”;
Expoziția de amploare „100 de ani de la intrarea României în Marele Război”, ce va avea loc în holul mare al Muzeului Național de Istorie a României;
Cercetarea și publicarea unor documente diplomatice românești;
Tipărirea în 2000 de exemplare a unui manual de curs opțional „România în Primul Război Mondial”, pe baza unei programe inițiate de Ministerul Educației și Cercetării Științifice;
„100 de ani de la Marea Unire de la Alba Iulia – 1 Decembrie 1918”, alăturare la activitățile Comitetului „România 100”;
Realizarea monografiei „Armata Română în Primul Război Mondial”;
Expoziție „Viața pe front”, ce va conține documente din patrimoniul Arhivelor Naționale;

Sesiune de referate și comunicări ale elevilor cu tema „Intrarea României în Marele Război”, activitate desfășurată la Brașov;
Expoziție documentară și de hărți militare, precum și conferința ”Campaniile militare din 1917”;
 Concurs școlar cu tema „Mărăști, Mărășești, Oituz”, desfășurat la Focșani;

 Concurs de referate și comunicări științifice ale cadrelor didactice și elevilor cu tema „Realizarea României Mari”, activitate desfășurată la Alba Iulia;
Expoziție fotodocumentară „Campania militară din Ungaria din 1919 în documente”;
Proiectul „Verdun”, care propune organizarea unor sesiuni științifice dedicate „Bătăliei de la Verdun”, precum și crearea unui site specializat pentru inserarea mărturiilor românești despre bătălia de la Verdun;
Organizarea zilelelor filmului românesc despre război în România și mini-festivaluri de film românesc în străinătate;
Săptămâna filmului românesc despre Marele Război, la Cinemateca Română, precum și o expoziție de fotografie organizată în foierul Sălii Eforie;
Restaurarea Parcelei de onoare a eroilor români din Primul Război Mondial din localitatea Worms, Germania, proiect desfășurat în baza acordului dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Federale Germania, semnat la Bonn la 25 iunie 1996;
Comemorarea luptelor de la Oituz, jud. Bacău, proiect ce cuprinde: restaurarea Cimitirului Eroilor din Primul Război Mondial din localitatea Poiana Sărată, simpozion cu tematică istorică, dar și o expoziție cu armatele naționale;
Conferința „Eroii Satelor – povești de război”, însoțită de o expoziție de fotografie și desfășurată la sediul Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”.
Expoziție „Țăranul – participant la Primul Război Mondial”;
Comemorarea luptelor de la Mărăști și Mărășești, jud. Vrancea;
Restaurarea Parcelei eroilor români din Primul Război Mondial din cadrul Complexului Memorial din Lambinowice, Polonia, necropolă unde sunt înhumați peste 2.600 de eroi români decedați în prizonierat.
Derularea acestui program se face cu implicarea Ministerului Apărării Naționale, prin structurile: Oficiul Național pentru Cultul Eroilor, Serviciul Istoric al Armatei, Institutul pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară și Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I”. De asemenea, mai participă: Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Afacerilor Interne prin Arhivele Naționale ale României, Ministerul Educației și Cercetării Științifice, Institutul Cultural Român, Ministerul Culturii prin: Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, Muzeul Național de Istorie a României și Arhiva Națională de Filme. Datele despre activitățile cuprinse în program vor fi centralizate de Oficiul Național pentru Cultul Eroilor.
Activitățile acestor instituții necesită costuri totale, pentru întreaga perioadă de patru ani, estimate la  2,8 milioane de lei. Costurile sunt incluse în bugetele instituțiilor implicate pentru anul 2015, iar pentru anii 2016-2019, acestea își au resursele financiare necesare, asigurate cu încadrarea în bugetele anuale aprobate conform legii.
 




 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Premierul României, Marcel Ciolacu „Activitatea de jurnalist, cu toate valențele sale, are în sine și un rol de formator al societății”

03 May 2024 248

Guvernul Românieiactele normative adoptate în cadrul ședinței Guvernului României din 30 aprilie 2024

01 May 2024 268

Pas important pentru construcția noului stadion din Constanța. Guvernul României a aprobat memorandumul de finanțare

30 Apr 2024 772

Guvernul României Actele normative adoptate în cadrul ședinței Guvernului României din 25 aprilie 2024

25 Apr 2024 359

Guvernul RomânieiProiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței Guvernului României din 23 aprilie 2024

23 Apr 2024 278

Guvernul a aprobat calendarul acţiunilor din perioada electorală pentru alegerile din 9 iunie

22 Apr 2024 549

Guvernul RomânieiProiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței Guvernului României din 11 aprilie 2024

11 Apr 2024 314

Măsuri pentru sprijinirea categoriilor de cupluri mamă-nou-născut defavorizate! Ce prevede Ordonanța de Guvern adoptată astăzi

09 Apr 2024 455

Guvernul României”Sănătatea sistemului medical, la intersecția proiectelor strategice ale României, în perioada 2024-2025”

09 Apr 2024 309

Continuă acțiunile de protest la Penitenciarul Poarta Alba-Constanța! Ce nemulțumiri au angajații din sistemul penitenciar

08 Apr 2024 597

Guvernul RomânieiActele normative adoptate în cadrul ședinței Guvernului României din 4 aprilie 2024

05 Apr 2024 373

Guvernul RomânieiProgramul activităților la Palatul Victoria

01 Apr 2024 355

Guvernul României20 de ani de la aderarea României la NATO

29 Mar 2024 302

e-Factura Perioada fără sancţiuni pentru contribuabilii care nu utilizează sistemul, extinsă până la 31 mai

28 Mar 2024 748

Guvernul RomânieiActele normative adoptate în cadrul ședinței Guvernului României din 28 martie 2024

28 Mar 2024 1028