Noi reglementări privind atribuțiile Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule

Guvernul a aprobat astăzi o Ordonanță prin care se stabilește că Direcția Regim Permise de  Conducere și Înmatriculări Vehicule (DRPCIV), în calitate de punct național de contact pentru Directiva (UE) 2015/413, va acorda acces automat la datele privind vehiculele, proprietarii sau deținătorii vehiculelor pentru autoritățile competente din statele membre ale Uniunii Europene ori ale Spațiului Economic European, din Confederația Elvețiană sau dintr-un stat terț care are încheiat un acord în acest sens cu Uniunea Europeană. DRPCIV va avea acces, reciproc, la datele din sistemul de evidență aparținând acestor state.
Acest sistem transfrontalier de schimb de informații, instituit prin aplicarea Directivei (UE) 2015/413, va contribui la îmbunătățirea siguranței rutiere pe teritoriul României și la aplicarea unui tratament nediscriminatoriu în ceea ce privește persoanele nerezidente care comit încălcări ale normelor rutiere. Cel mai important impact social preconizat este diminuarea numărului de victime ale accidentelor rutiere, reducerea numărului de persoane decedate în accidentele rutiere și scăderea numărului de accidente cu consecințe grave.
De asemenea, din reglementările legale care stabilesc competenţele DRPCIV cu privire la activitatea serviciilor publice comunitare din subordinea instituțiilor prefectului, rezultă în mod implicit exercitarea atribuţiilor de organizare, îndrumare şi control în domeniile de competenţă. În acest context, pentru a se asigura o cât mai bună înţelegere şi aplicare a reglementărilor în materie, a fost introdusă prevederea legală care menţionează în mod expres aceste atribuţii.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Premierul României, Marcel Ciolacu „Activitatea de jurnalist, cu toate valențele sale, are în sine și un rol de formator al societății”

03 May 2024 238

Guvernul Românieiactele normative adoptate în cadrul ședinței Guvernului României din 30 aprilie 2024

01 May 2024 266

Pas important pentru construcția noului stadion din Constanța. Guvernul României a aprobat memorandumul de finanțare

30 Apr 2024 769

Guvernul României Actele normative adoptate în cadrul ședinței Guvernului României din 25 aprilie 2024

25 Apr 2024 356

Guvernul RomânieiProiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței Guvernului României din 23 aprilie 2024

23 Apr 2024 277

Guvernul a aprobat calendarul acţiunilor din perioada electorală pentru alegerile din 9 iunie

22 Apr 2024 549

Guvernul RomânieiProiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței Guvernului României din 11 aprilie 2024

11 Apr 2024 311

Măsuri pentru sprijinirea categoriilor de cupluri mamă-nou-născut defavorizate! Ce prevede Ordonanța de Guvern adoptată astăzi

09 Apr 2024 455

Guvernul României”Sănătatea sistemului medical, la intersecția proiectelor strategice ale României, în perioada 2024-2025”

09 Apr 2024 307

Continuă acțiunile de protest la Penitenciarul Poarta Alba-Constanța! Ce nemulțumiri au angajații din sistemul penitenciar

08 Apr 2024 597

Guvernul RomânieiActele normative adoptate în cadrul ședinței Guvernului României din 4 aprilie 2024

05 Apr 2024 372

Guvernul RomânieiProgramul activităților la Palatul Victoria

01 Apr 2024 355

Guvernul României20 de ani de la aderarea României la NATO

29 Mar 2024 300

e-Factura Perioada fără sancţiuni pentru contribuabilii care nu utilizează sistemul, extinsă până la 31 mai

28 Mar 2024 748

Guvernul RomânieiActele normative adoptate în cadrul ședinței Guvernului României din 28 martie 2024

28 Mar 2024 1028