Buletin de presa IPJ

Cercetaţi în stare de reţinere de către poliţiştii din Eforie
           
La data de 21.01.2014, ora 03.10, poliţiştii din Eforie au fost sesizaţi de către un localnic cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au sustras un aparat de sudură din locuinţa situată pe strada Republicii.
Din investigaţiile efectuate, poliţiştii au stabilit ca suspecţi de comiterea faptei trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 19 şi 46 de ani, totodată depistându-i la scurt timp de la sesizare pe raza localităţii.
Cei trei au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat urmând ca în ziua de 22.01.2014, să fie prezentaţi Parchetului de pe Lângă Judecătoria Constanța cu propunere de sesizare a instanţei de judecată în vederea luării măsurii arestării preventive.
Cercetările sunt continuate de către poliţiştii din Eforie în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a suspecţilor.
 
Cercetat în stare de libertate pentru tâlhărie
 
  La data de 21.01.2014, ora 15.30, poliţiştii din Mangalia au fost sesizaţi telefonic, de către un minor, cu privire la faptul că, în timp ce se deplasa pe str. 1 Decembrie 1918, a fost acostat de un tânăr, care prin ameninţări l-a deposedat de un telefon mobil de ultimă generaţie, în valoare de 600 lei.
  În urma investigaţiilor efectuate, în scurt timp de la sesizare oamenii legii au identificat ca suspect de comiterea faptei şi depistat, un tânăr de 21 de ani, din localitate continuând cercetările în vederea recuperării prejudiciului cauzat.
Acestuia i s-a întocmit dosar penal, fiind cercetat în stare de libertate.
 
Prins de poliţiştii Secţiei 3 cu bunurile sustrase asupra sa
 
În seara zilei de 21.01.2014, ora 20.25 poliţiştii Secţiei 3 au depistat pe strada Atelierelor, un minor în vârstă de 15 ani, din C-ța, care avea asupra sa o sacoșă din plastic, ce conținea o jachetă de damă, o şapcă, un stick de memorie şi un modulator auto, a căror provenienţă nu a putut-o justifica.

Din primele cercetări s-a stabilit că bunurile au fost sustrase dintr-un autoturism parcat în apropiere.
Prejudiciul în valoare de 400 lei a fost recuperat, suspectul fiind cercetat în stare de libertate.
 

Prins în flagrant de către poliţiştii Secţiei 4
 
  La data de 22.01.2014, ora 00.45 poliţiştii Secţiei 4 au depistat în interiorul unui autoturism parcat pe strada Trotus, un minor în vârstă de 14 ani care încerca să sustragă bunuri.
Cercetările sunt continuate cu suspectul în stare de libertate, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a acestuia, urmând a fi făcute propuneri legale în consecinţă.
 
Cercetat de poliţiştii din Valu lui Traian în stare de libertate
 
Poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Valu lui Traian, cercetează în stare de libertate un tânăr de 21 ani, din localitate, care a sutras o sticlă de băuturi alcoolice dintr-o societate comercială.
Prejudiciul a fost recuperat şi predat reprezentanţilor societăţii păgubite.
 
COMPARTIMENT INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Decizii AGA Asociatul minoritar, municipiul Constanța a încasat în ultimii ani dividende de aproape 2 milioane de lei de la Telegondola-Mamaia SRL

22 Apr 2024 373

Firme Constanța AGA Vinvico SA! Se stabilește bugetul pe 2024

21 Apr 2024 445

Firme Constanța AGA la Șantierul Naval 2 Mai SA! Acționarii, chemați să stabilească repartizarea profitului din 2023 și fixarea dividendului

19 Apr 2024 458

Transilvania Investments Alliance SA contestă convocatorul AGA a Neptun Olimp SA. Dosarul, pe masa Tribunalului Constanța

19 Apr 2024 513

Ce au decis magistrații în cauza Matichescu &Micu vs. AGA Airtours SRL

12 Apr 2024 557

Firme Constanța Acționarii Neptun-Olimp, convocați în AGA. Vor supune la vot închirierea terenului Complexului Maramureș din Olimp

05 Apr 2024 413

Convocator privind Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor SC CAMPIO ICM SA

03 Apr 2024 338

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 540

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 690

Firme din Constanța Revocări, numiri și prelungiri de mandate ale administratorilor societății Telegondola Mamaia SRL!

21 Mar 2024 684

Acționarii Comcereal SA Tulcea, convocați în adunare generală ordinară. Pe odinea zi, aprobarea indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie

20 Mar 2024 580

Un teren de 10.000 mp și unul de 6.000 mp în atenția acționarilor Transfer de terenuri între CN APM Constanţa și Autoritatea Vamală Română

18 Mar 2024 830

Acţionarii Model Constanța SA decid vânzarea unui teren situat la intrarea în zona peninsulară a municipiului Constanţa

18 Mar 2024 640

Convocare AGA Litoral SA Se aprobă oferta de cumpărare a unui teren intravilan şi a unei construcții situate în Mamaia, zona Club Castel

16 Mar 2024 629

Alianța Dreapta Unită solicită Avocatului Poporului să sesizeze CCR în legătură cu OUG privind comasarea alegerilor europarlamentare și locale

11 Mar 2024 575