JCI Constanța aduce bucurie copiilor din Spitalul Județean Constanța și din satul Ivrinezu

ivrinezu_2.jpg„Copiii trebuie să zâmbească!" Aşa au gândit membrii JCI Constanţa când au conceput Atelierul Zânelor, un eveniment caritabil, prin care copiii norocoși au putut oferi cadouri copiilor din familii sărace. Cu ocazia acestui eveniment caritabil, desfășurat în Tomis Mall Constanța (12 decembrie 2010) au fost colectate cadouri pentru copiii din Spitalul Județean Constanța, secția Pediatrie (15 decembrie 2010) și pentru școlarii din satul Ivrinezu (18 decembrie 2010).

ivrinezu_18_dec_atelierul_zanelor.jpgEtapa a doua a acţiunii, distribuirea darurilor colectate de la cele 30 de echipe copil-părinte participante la ateliere de creaţie, s-a desfăşurat în Spitalul Judeţean Constanţa pe 15 decembrie in jurul orei 19.00. Cu sprijinul domnului doctor Ilie Sora, 21 de copii internaţi in spital, au zâmbit pentru câteva minute.

ivrinezu_18_dec.jpgMicuții au uitat de boală şi au intrat în lumea poveştilor, ţinând strâns în braţe jucăriile primite. „Este greu să pătrundem, şi să înţelegem cât de cât lumea în care ei trăiesc, dar putem să le îndulcim suferinţa oferindu-le mici surprize. Anul acesta JCI Constanţa s-a întâlnit cu Moş Crăciun şi a adus dulciuri, fructe, jucării şi gânduri bune de însănătoşire", a declarat Oana Radu, preşedinte JCI Constanţa.

ivrinezu.jpgÎn dimineața zilei de 18 decembrie, în condiții meteo nefavorabile, membrii JCI Constanta, cu sprijinul celor de la Club4x4.ro, au mers în satul Ivrinezu. „Am analizat situaţia copiilor din acest sat şi am rămas impresionată de poveştile lor de viaţă. În şcoala din Ivrinezu sunt 18 copii cu vârste cuprinse între 7 şi 10 ani care merg la şcoala din dorinţa de a-şi ajuta familiile, de a deveni oameni mai buni.

pediatrie_15_dec.jpg Mulţi dintre aceşti copii nu au trăit cu adevărat spiritul Craciunului cu daruri, cozonaci si brad impodobit." a declarat Corina Alexandroae, membru JCI Constanța. Micuții au pregătit o serbare de Crăciun și mare le-a fost bucuria când au primit hăinuțe, jucării, dulciuri și rechizite. Au împobobit bradul alături de membrii JCI Constanța și s-au jucat confecționând împreună felicitări și podoabe în atelierele de creație. Cei 18 copii au primit spiritul Crăciunului în sufletul lor cu bucurie și speranță pentru viitor.

pediatrie.jpgJCI Constanta mulțumește tuturor partenerilor și persoanelor implicate în proiectul "Atelierul Zânelor" coordonat de Ayhan Bari, proiect care și-a atins obiectivele aducând bucurie pe chipurile copiilor în preajma sărbătorilor de iarnă.

Despre JCI

JCI Constanța este o organizaţie non-profit de tineri lideri, antreprenori şi profesionişti cu vârste între 18 şi 40 de ani, membră JCI România și afiliată reţelei mondiale Junior Chamber International (JCI), care numără 200.000 de membri în peste 100 de ţări. Misiunea JCI este „de a oferi oportunităţi de dezvoltare prin care tinerii să dobândească puterea de a crea schimbări pozitive".

JCI funcţionează în România din anul 2002 în Bucureşti (grupul de inițiativă) și, începand cu 2003 în alte orașe din țară: Timişoara, Constanţa, Braşov, Iaşi, Cluj, Lugoj, Sibiu, Suceava, Târgu Mures și Oradea.

Be Better! Vizitaţi pagina de internet www.jci.ro pentru a afla ştiri la zi şi informaţii de ultimă oră despre JCI Constanța.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Dr. Cătălin Grasa, candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța, despre turism și planurile sale pentru județul Constanța (VIDEO)

02 May 2024 550

ZIUA LIVE Cum putem extinde turismul de weekend în județul Constanța pe tot parcursul anului?

01 May 2024 530

Președintele Consiliului Județean Constanța are un nou consilier onorific (DOCUMENT)

30 Apr 2024 696

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 947

LIVE TEXT+VIDEO Medicul Cătălin Grasa își depune candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța- „Vom demonstra că putem aduce calitate în ceea ce ne-am propus să facem"

29 Apr 2024 1268

LIVE TEXT+VIDEO Florin Mitroi își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța-„Azi este un început de normalitate” (Galerie FOTO)

29 Apr 2024 1541

Fostul rector de la UOC, Tiberius Dănuț Epure deschide lista consilierilor județeni la partidul Dianei Șoșoacă

28 Apr 2024 948

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 755

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetul General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

25 Apr 2024 592

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în competiția electorală, Cătălin Grasa, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța!

24 Apr 2024 810

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 677

Oportunități de investiții norvegiene la Constanța

23 Apr 2024 584

Decizia lui Horia Constantinescu de a demisiona din funcţia de preşedinte al ANPC, în Monitorul Oficial

22 Apr 2024 992

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 610

ZIUA LIVE. Claudiu Palaz (ADU) „Fără viziune nu ai ce căuta la CJC ! Altfel, te duci doar pentru secretară, telefon și mașină!" (VIDEO)

16 Apr 2024 730