Întâlnirea ministrului delegat pentru relațiile cu românii de peste hotare, Angel Tîlvăr, cu reprezentanţi ai comunităţii originarilor din România

La 1 mai 2015, ministrul delegat pentru relațiile cu românii de peste hotare, Angel Tîlvăr, a avut o întâlnire cu membrii comunităţii cetăţenilor israelieni originari din România.
În cadrul întâlnirii, demnitarul român a realizat o prezentare a evoluţiilor din România şi stadiul cooperării româno-israeliene, inclusiv în privinţa cooperării economice între cele două ţări.
A evidenţiat, totodată, rolul important pe care comunitatea cetăţenilor israelieni originari din România îl are în intensificarea relaţiilor româno-israeliene, încurajând menţinerea şi aprofundarea legăturilor acesteia cu ţara de origine.
Ministrul delegat a precizat că această comunitate constituie o punte de legătură suplimentară în cadrul dialogului dintre cele două state. Oficialul român a subliniat interesul autorităţilor din România, exprimat prin Strategia naţională privind românii de pretutindeni şi prin intermediul proiectelor sprijinite de către Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, pentru dezvoltarea şi diversificarea mediului asociativ al comunităţii româneşti din Israel.
Ministrul delegat pentru relațiile cu românii de peste hotare a reafirmat, totodată, sprijinul acordat de către instituţiile româneşti comunităţilor originarilor din România aflaţi în afara graniţelor.
La sfârșitul întâlnirii Angel Tîlvăr a menționat: "Contribuția românilor la patrimoniul cultural universal reprezintă cel mai bun argument pentru păstrarea identității românești".

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministerul Afacerilor Externe salută celebrarea Zilei Mondiale a Libertății Presei

03 May 2024 284

MAE Nouă cetățeni români și membri de familie ai acestora au fost evacuați din Fâșia Gaza

01 May 2024 430

MAEAniversarea a 50 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între România și Sultanatul Oman

01 May 2024 228

MAERepublica Bulgaria – timpi măriți de așteptare la trecerea frontierei rutiere bulgare în perioada 30 aprilie - 6 mai 2024

01 May 2024 273

MAEParticiparea secretarului de stat Daniela Gîtman la reuniunea informală a Consiliului Afaceri Generale

01 May 2024 251

MAERepublica Elenă – Grevă în sectorul transportului public

01 May 2024 228

MAE Atenționare de călătorie în Grecia! Grevă în sectorul transportului public

30 Apr 2024 525

MAE Atenționare de călătorie în Bulgaria pentru perioada 30 aprilie - 6 mai 2024

30 Apr 2024 1242

Atenționare de călătorie pentru Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, emisă de MAE

30 Apr 2024 452

MAERegatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord - Perturbări ale activității poliției de frontieră din aeroportul Heathrow/Londra

30 Apr 2024 266

MAEPrimirea de către ministrul afacerilor externe Luminița Odobescu a Nunțiului Apostolic agreat în România, Giampiero Gloder

30 Apr 2024 248

MAEDin Agenda de lucru a MAE din 30 aprilie 2024, vă semnalăm

30 Apr 2024 228

MAEDin Agenda de lucru a MAE din 29 aprilie 2024, vă semnalăm

29 Apr 2024 280

MAEParticiparea ministrului afacerilor externe Luminița Odobescu la seminarul „Asigurarea securității infrastructurii critice în Republica Moldova – de la protecție la reziliență”

26 Apr 2024 310

MAEUngaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

26 Apr 2024 269