MAE salută aniversarea „Zilei Internaţionale a Căştilor Albastre”

Ministerul Afacerilor Externe salută aniversarea astăzi, 29 mai, a Zilei Internaţionale a Căştilor Albastre (International Day of the UN Peacekeepers), dedicate personalului din cadrul misiunilor ONU de menţinere a păcii. Anul acesta, statele membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite îi onorează pe toţi cei care sunt în misiunile internaţionale de menţinere a păcii sub motto-ul “Together for Peace”. Această zi este dedicată, în același timp, memoriei celor care şi-au sacrificat viaţa, sub steagul Naţiunilor Unite, în astfel de operaţiuni.

„Menţinerea păcii internaţionale este un efort colectiv, la care România s-a alăturat încă de la începutul anilor ’90, iar în prezent contribuția noastră la misiunile ONU de menținere a păcii se ridică la aproape 100 de participanți. Gândurile noastre se îndreaptă către ei și către toți cei aflați în astfel de misiuni, riscându-și propria viață pentru siguranța colectivă. Contribuţiile cu personal civil şi militar la misiuni complexe, de menţinere a păcii reprezintă o confirmare a angajamentului nostru faţă de valorile şi principiile Cartei ONU. Anul 2015 are, în acest context, o dublă semnificaţie pentru România: aniversarea a 70 de ani de la crearea organizaţiei şi 60 de ani de la aderarea ţării noastre la ONU. În numele Ministerul Afacerilor Externe, transmit întreaga recunoştinţa pentru contribuţia personalului român civil şi militar la misiunile desfăşurate în afara teritoriului naţional, atât sub egida ONU, cât şi a Uniunii Europene, a Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord şi a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, organizaţii politice şi de securitate regionale din care ţara noastră face parte”, a declarat ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu cu acest prilej.

Informaţii suplimentare

Contribuţia României la operaţiunile de menţinere a păcii desfăşurate sub egida ONU înregistrează un număr total de 96 de participanţi (57 poliţişti, 37 experţi militari şi 2 militari).
Participarea României la operaţiunile de menţinere a păcii sub mandat ONU a fost iniţiată la începutul anilor 1990 şi a cunoscut o evoluţie ascendentă. Din efectivele româneşti aflate în operaţiuni de menţinere a păcii ale ONU face parte personal aparţinând Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului de Protecţie şi Pază şi Ministerului Justiţiei.
Participarea la operaţiunile ONU de menţinere a păcii permite personalului român acumularea unei experienţe internaţionale importante, precum şi mărirea inter-operativităţii cu formaţiuni similare ale altor naţiuni, respectiv posibilitatea oferită de colaborarea cu personal (militari şi civili) provenind din alte ţări, de pe alte continente, cu o altă cultură operaţională, şi aprofundarea experienţei inter-operabilităţii.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministerul Afacerilor Externe salută celebrarea Zilei Mondiale a Libertății Presei

03 May 2024 272

MAE Nouă cetățeni români și membri de familie ai acestora au fost evacuați din Fâșia Gaza

01 May 2024 421

MAEAniversarea a 50 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între România și Sultanatul Oman

01 May 2024 224

MAERepublica Bulgaria – timpi măriți de așteptare la trecerea frontierei rutiere bulgare în perioada 30 aprilie - 6 mai 2024

01 May 2024 268

MAEParticiparea secretarului de stat Daniela Gîtman la reuniunea informală a Consiliului Afaceri Generale

01 May 2024 248

MAERepublica Elenă – Grevă în sectorul transportului public

01 May 2024 222

MAE Atenționare de călătorie în Grecia! Grevă în sectorul transportului public

30 Apr 2024 513

MAE Atenționare de călătorie în Bulgaria pentru perioada 30 aprilie - 6 mai 2024

30 Apr 2024 1210

Atenționare de călătorie pentru Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, emisă de MAE

30 Apr 2024 440

MAERegatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord - Perturbări ale activității poliției de frontieră din aeroportul Heathrow/Londra

30 Apr 2024 263

MAEPrimirea de către ministrul afacerilor externe Luminița Odobescu a Nunțiului Apostolic agreat în România, Giampiero Gloder

30 Apr 2024 241

MAEDin Agenda de lucru a MAE din 30 aprilie 2024, vă semnalăm

30 Apr 2024 223

MAEDin Agenda de lucru a MAE din 29 aprilie 2024, vă semnalăm

29 Apr 2024 277

MAEParticiparea ministrului afacerilor externe Luminița Odobescu la seminarul „Asigurarea securității infrastructurii critice în Republica Moldova – de la protecție la reziliență”

26 Apr 2024 307

MAEUngaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

26 Apr 2024 269