Ministerul Afacerilor Externe salută semnarea prevederilor politice ale Acordului de Asociere între Uniunea Europeană şi Ucraina

Ministerul Afacerilor Externe exprimă satisfacţia cu privire la semnarea prevederilor politice ale Acordului de Asociere între Uniunea Europeană şi Ucraina, la 21 martie 2014, la Bruxelles. Acest act dovedeşte angajamentul ferm al Uniunii Europene de susţinere a parcursului european al Ucrainei, deziderat al poporului ucrainean.
 

Totodată, Ministerul Afacerilor Externe susţine semnarea, în cel mai scurt timp posibil, a restului de capitole ale Acordului de Asociere şi a Acordului Cuprinzător şi Aprofundat de Liber Schimb care, împreună cu prevederile politice, constituie un instrument unic de formalizare a parcursului Ucrainei spre asocierea politică şi integrarea economică a Ucrainei cu UE.
 
În contextul recentelor evenimente din Ucraina, inclusiv din peninsula Crimeea, Uniunea Europeană şi Statele Membre au demonstrat ataşamentul ferm faţă de principiile şi valorile fundamentale împărtăşite de poporul ucrainean, care stau la baza construcţiei europene democratice.
 
Ministerul Afacerilor Externe reiterează importanţa accelerării procesului de semnare a Acordului de Asociere şi a Acordului Aprofundat şi Cuprinzător de Liber Schimb între UE şi Republica Moldova, precum şi între UE şi Georgia. În acest sens, Ministerul Afacerilor Externe salută decizia şefilor de stat şi de guvern reuniţi la Consiliul European din 20-21 martie 2014, prin care se reconfirmă semnarea acestor documente nu mai târziu de luna iunie 2014.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Alegeri locale 2024. Bogdan Dicu, candidatul PNL la Primăria comunei Tuzla „Ne angajăm să lucrăm pentru transparență în administrație, astfel încât fiecare decizie să fie luată în interesul public"

19 May 2024 580

Ședință CJ Constanța Sumă de peste patru milioane de euro alocată pentru reabilitarea Bibliotecii Județene. Este vizată creșterea eficienței energetice (DOCUMENT)

14 Apr 2024 590

ARBDD 1 aprilie - Ziua Internațională a Păsărilor (VIDEO)

01 Apr 2024 660

Editorial Fii asumat!

09 Feb 2024 1138

Decizii care au „marcat“ justiția din Constanța în 2023! (Penal)

04 Jan 2024 1092

Partidul ARCA Naţiunii Române „Autonomia Ţinutului Secuiesc trebuie respinsă!”

26 Dec 2023 1051

Ministrul Cătălin Predoiu „Constituţia reprezintă aspiraţiile democratice reclamate de români direct, în stradă, în Revoluţia din 1989“

08 Dec 2023 700

Motivarea judecătorilor în cazul lui Cătălin Cherecheș, primarul din Baia Mare! „Este străin de principiile, reperele de onoare, corectitudine, responsabilitate, de valorile sociale şi morale“

27 Nov 2023 1457

Premierul Marcel Ciolacu Toate limitele actuale de cash vor fi menţinute, atât la persoanele fizice, cât şi la cele juridice

09 Nov 2023 738

„Să crezi în valorile unui partid politic este o pasiune“ Senatorul Liviu Voiculescu a demisionat de la conducerea PNL Olt

23 Oct 2023 653

Primăria Cumpăna S-a desfășurat proiectul social "ARTA Emoțiilor"

22 Oct 2023 824

Ministrul de Externe din Chile „Preţuim foarte mult solidaritatea arătată de România celor care au fugit din calea războiului“

28 Aug 2023 771

Constănțeanul supărat „Nu ai ce căuta la conducerea unui oraș atunci când faci parcare cu plată pe trotuar"!

20 Jun 2023 6086

UPDATE USR Constanța solicită prefectului încetarea mandatului de consilier local al lui Iulian Călin

14 Jun 2023 1275

#citeșteDobrogea Zona centrală a Dobrogei în secolul al XVIII-lea și la începutul secolului al XIX-lea

07 Jun 2023 3084