Participarea ministrului delegat pentru relațiile cu românii de peste hotare Angel Tîlvăr la deschiderea oficială a Școlii de vară a Centrul de Studii Transilvane

Ministrul delegat pentru relațiile cu românii de peste hotare Angel Tîlvăr a participat astăzi, 3 iulie, la deschiderea celei de-a XI-a ediții a Școlii de vară organizate de Academia Română - Centrul de Studii Transilvane de la Cluj.
La ceremonia desfășurată în Aula Magna a Universității Transilvania din Brașov au fost prezenți reprezentanți ai mediului academic, ai autorităților locale, precum și cei 40 de participanți, profesori români care predau istoria în instituții de învățământ din comunitățile românești din Ucraina, Republica Moldova, Serbia și Ungaria.
În alocuțiunea susținută cu acest prilej, demnitarul român a vorbit despre soliditatea legăturilor dintre Romania și comunitățile românești de pretutindeni și a subliniat importanța pe care statul român o acordă afirmării și păstrării identității românești, din punct de vedere lingvistic, cultural și spiritual, în rândul acestor comunități.
“Identitatea este cea care ne ajută azi să ne găsim locul într-o lume deschisă, într-o lume a diversității culturale, într-o lume a dialogului. În Republica Moldova, Ucraina, Serbia, Ungaria și Bulgaria trăiesc în vetre istorice ale românității milioane de români. Pentru acești români, nevoia de identitate este strâns legată de identificarea unei voci proprii în societatea statelor în care se regăsesc. Este vorba, în primul rând, despre participarea la bunul mers al țărilor ai căror cetățeni sunt, condiție esențială a democrației și libertății. Mă bucur să îi regăsesc aici pe unii dintre oamenii care duc la îndeplinire această misiune atât de importantă. Vreau să le transmit întregul meu respect și admirația mea sinceră, de român, înainte de toate, dar și de profesor și ministru delegat pentru relațiile cu românii de peste hotare. Vreau să vă asigur, pe toți cei prezenți astăzi aici, că vom fi mereu alături de toți românii care susțin păstrarea vie a identității naționale în vetrele istorice din jurul granițelor și oriunde sunt români.”, a spus ministrul delegat Angel Tîlvăr în intervenţia sa.
Proiectul Școala de vară cu tema „Provocările Istoriei ca Știință și Disciplină de Învățământ la Începutul Mileniului III” al Centrului de Studii Transilvane al Academiei Române este sprijinit de către Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni (DPRRP – MAE), în cadrul Programului de finanțare Educaţie – „Nicolae Iorga”.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MAE Nouă cetățeni români și membri de familie ai acestora au fost evacuați din Fâșia Gaza

01 May 2024 290

MAEAniversarea a 50 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între România și Sultanatul Oman

01 May 2024 198

MAERepublica Bulgaria – timpi măriți de așteptare la trecerea frontierei rutiere bulgare în perioada 30 aprilie - 6 mai 2024

01 May 2024 226

MAEParticiparea secretarului de stat Daniela Gîtman la reuniunea informală a Consiliului Afaceri Generale

01 May 2024 213

MAERepublica Elenă – Grevă în sectorul transportului public

01 May 2024 186

MAE Atenționare de călătorie în Grecia! Grevă în sectorul transportului public

30 Apr 2024 465

MAE Atenționare de călătorie în Bulgaria pentru perioada 30 aprilie - 6 mai 2024

30 Apr 2024 990

Atenționare de călătorie pentru Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, emisă de MAE

30 Apr 2024 390

MAERegatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord - Perturbări ale activității poliției de frontieră din aeroportul Heathrow/Londra

30 Apr 2024 239

MAEPrimirea de către ministrul afacerilor externe Luminița Odobescu a Nunțiului Apostolic agreat în România, Giampiero Gloder

30 Apr 2024 225

MAEDin Agenda de lucru a MAE din 30 aprilie 2024, vă semnalăm

30 Apr 2024 208

MAEDin Agenda de lucru a MAE din 29 aprilie 2024, vă semnalăm

29 Apr 2024 263

MAEParticiparea ministrului afacerilor externe Luminița Odobescu la seminarul „Asigurarea securității infrastructurii critice în Republica Moldova – de la protecție la reziliență”

26 Apr 2024 295

MAEUngaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

26 Apr 2024 260

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

26 Apr 2024 334