Oficiile diplomatice ale României în Italia (Ambasada României la
Roma, Consulatele Generale ale României la Bologna, Torino) sunt în
contact cu cetăţenii români care s-au aflat la bordul navei de croazieră
Costa Concordia, pentru a le asigura asistenţa consulară specifică în
asemenea situaţii.
Tuturor cetăţenilor români care au solicitat
asistenţă consulară în vederea repatrierii le-au fost acordate titluri
de călătorie, în regim de gratuitate.
Ambasada României la Roma
ne-a confirmat că până în prezent din cei 29 de turişti români 13 au
ajuns deja în România în data de 15 ianuarie 2012, 4 persoane s-au
întors în alte ţări în care sunt rezidente, 5 sunt rezidente în Italia,
iar ceilalţi cetăţeni români urmează a fi repatriaţi.
Cei 27 de
cetăţeni români, membri ai personalului navigant, se vor deplasa astăzi
de la Grosseto la Civitavecchia, în vederea îmbarcării în curse aeriene
spre România, începând cu 17 ianuarie 2012.
Cheltuielile de
cazare şi repatriere sunt suportate de către armatorul navei, dar
misiunile diplomatice şi consulare urmăresc, în continuare, condiţiile
în care acestea sunt asigurate.
Oficiile diplomatice ale României
în Italia sunt pregătite să asigure, în continuare, la cerere,
asistenţa consulară necesară cetăţenilor români afectaţi de naufragiul
navei de croazieră Costa Concordia.
Reamintim numerele telefonice de urgenţă ale oficiilor consulare:
Ambasada României la Roma
Telefon de urgenţă: (0039) 345 230 2489
Consulatul General al României la Bologna
Telefon: (0039) 347 324 5309
Consulatul General al României la Torino
Telefon de urgenţă: (0039) 338 756 8134
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: